Apicultorii vor primi în acest an un sprijin în cuantum de 33,4 milioane lei prin Programul naţional apicol, aceeaşi sumă urmând a fi virată şi anul viitor, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat de Ministerul Agriculturii.
Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019, este de 99,34 milioane lei, din care suma de 49,67 milioane lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale.
Cu aceste fonduri, apicultorii pot achiziţiona echipamente, medicamente pentru albine, precum şi accesorii apicole, dar şi mătci şi familii de albine pentru apicultura convenţională sau ecologică.
Programul are drept scop ”creşterea numărului familiilor de albine, creşterea calitativă a produselor apicole, îmbunătăţirea indicatorilor de producţie, creşterea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală”, care vor genera creşterea ofertei de produse apicole şi majorarea exporturilor, se arată în document.
În România sunt peste 40.000 de apicultori înregistraţi.
România s-a cutremurat! Un nou seism a avut loc în judeţul Buzău... Vremea pentru 4 aprilie 2018. Prognoza meteo anunță cea mai caldă zi...