George Papagheorghe, artistul cunoscut publicului drept Jorge, va susține în data de 6 martie, la Cinema Patria, un inedit spectacol, intitulat “Undercover LIVE Show”, în care va include o serie de transformări spectaculoase, în stilul celor pentru care a fost lăudat și premiat timp de trei sezoane ale emisiunii “Te cunosc de Undeva”, de la Antena 1.
Luni, 16.02.2015, 14:26
Raluca şi Denisa au avut muzica în sânge şi au făcut orice ca să se impună pe piaţa muzicală din România şi au reuşit, căci în urmă cu aproape 15 ani, cele două făceau furori. Piesa "Doi ochi căprui" răsuna în toate colţurile ţării, iar zeci de mii de puşti o fredonau.

Vineri, 13.02.2015, 12:19
Show total la "Neatza"! Concurenţii de la "Te cunosc de undeva!", provocaţi de Răzvan şi Dani să joace ruleta cu ouă
Cel de-al șaptelea sezon al show-ului transformărilor totale începe sâmbătă, 14 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1, cu o ediție spectaculoasă.
Marti, 10.02.2015, 17:38Cel de-al șaptelea sezon al show-ului transformărilor totale începe sâmbătă, 14 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1, cu o ediție spectaculoasă.
În primăvara anului următor, tentația depășește imaginația la Antena 1, care a achiziționat un nou format de succes, realizat până acum în 19 țări, printre care SUA, Marea Britanie, Australia, Brazilia, Argentina, Rusia, Suedia, Danemarca și Portugalia: „Temptation Island".
Luni, 09.02.2015, 16:59
Dragostea este frumoasa atunci cand cei doi parteneri au încredere unul în celălalt. Altfel, departe de a se ajunge la călcatul strâmb, discuţiile despre ce-ar fi putut fi dar n-a fost amărăsc mierea unei relaţii frumoase
Luni, 09.02.2015, 16:46
Din sezonul 2, Delia a fost nelipsită de la masa juraților X Factor. Sărbătorita zilei de mâine a ales, a judecat, a sfătuit și și-a susținut concurenții până în gale cu un fler rar întâlnit!
Vineri, 06.02.2015, 14:05
„Burlacul” Andrei Andrei i-a mărturisit Andreei Mantea că simte că a făcut o greșeală în prima ediție, atunci când le-a ales pe cele 10 femei care îl vor însoți în Portugalia. La finalul ediției de aseară, Andrei și-a văzut visul cu ochii, iar Sabina Scripcă a revenit în competiție.
Vineri, 06.02.2015, 13:56
După 20 de ani de la succesul uriaş pe care l-au avut cu serialul "Salvaţi de clopoţel", actorii i-au făcut pe plac comediantului Jimmy Fallon şi s-au reîntâlnit în platoul emisiunii “Tonight Show”, într-o ediţie de neuitat.
Joi, 05.02.2015, 12:43
Alexandra Stan este cunoscută pentru aparițiile sale excentrice. Vedeta urcă pe scenă purtând ținute dintre cele mai extravagante, iar asta o costă uneori.
Miercuri, 04.02.2015, 16:31
Mirela Boureanu Vaida a intrat în concediu de maternitate! Îi dorim naștere ușoară și să revină fericită alături de noi!
Ţi-a încântat auzul şi ţi-a răsfăţat privirea la fiecare apariţie din acest sezon de X Factor, iar acum este hotărâtă să se afirme în lumea mare a muzicii!
Sambata, 24.01.2015, 16:48
Ţi-a încântat auzul şi ţi-a răsfăţat privirea la fiecare apariţie din acest sezon de X Factor, iar acum este hotărâtă să se afirme în lumea mare a muzicii!
Mickey Mouse si gasca sa de prieteni, Minnie Mouse, Donald Duck si Goofy sosesc in Romania, de aceasta data in cadrul Disney Live! Mickey’s Music Festival, un nou spectacol muzical de mega proportii la Sala Palatului.
Vineri, 16.01.2015, 20:33
Au petrecut o vacanţă superbă la munte, dar acum se apropie clipa despărţirii. Vorbim despre Connect-R şi Misha care, spun ziarele mondene, urmează să-şi spună "La revedere" pe 30 ianuarie, când artistul va pleca în America, fără soţia şi fără fiica, Maya.
Joi, 15.01.2015, 19:14
Cel de-al V-lea sezon al show-ului „Burlacul”, va debuta joi, 15 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.
Cel de-al V-lea sezon al show-ului „Burlacul”, va debuta joi, 15 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.
Miercuri, 14.01.2015, 08:55Andreea Mantea este gazda celui de-al V-lea sezon al show-ului „Burlacul”, care va debuta în curând, la Antena 1.
Marti, 13.01.2015, 13:45
Andreea Mantea este gazda celui de-al V-lea sezon al show-ului „Burlacul”, care va debuta joi, 15 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.
20 de tinere, diferite ca înfățișare și fel de a fi, dar unite de același scop, să-l cucerească pe „Burlacul” Andrei Andrei, intră în competiția pentru cel alături de care își pot petrece restul vieții. Joi, 15 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1 debutează cel de-al V-lea sezon al show-ului „Burlacul”.
Luni, 12.01.2015, 14:52
Îl cheamă Andrei Andrei, cochetează cu mare succes cu modelingul și din 15 ianuarie, în fiecare joi de la 20:30, își caută marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul”, ajuns deja la cel de-al V-lea sezon.

Luni, 12.01.2015, 13:43
Îl cheamă Andrei Andrei, cochetează cu mare succes cu modelingul și din 15 ianuarie, în fiecare joi de la 20:30, își caută marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul”, ajuns deja la cel de-al V-lea sezon.
Luni, 12.01.2015, 13:15
Îl cheamă Andrei Andrei, cochetează cu mare succes cu modelingul și, din ianuarie, își caută marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul”, ajuns deja la cel de-al V-lea sezon.
Cel mai longeviv quiz-show din istoria televiziunii din România, “Te pui cu blondele?”, revine din 7 ianuarie 2015, de la 20.30, la Antena 1. Un nou sezon, al cincisprezecelea, în care umorul, emoția, tensiunea competiției se regăsesc printre ingredientele principale.
Luni, 05.01.2015, 17:06
La 15 ani, a păşit cu emoţie pe scenă şi a devenit cea mai tânără concurentă din istoria X Factor, show-ul care ţi-a arătat, luni la rând, că e MAI MULT DECÂT VOCE
Sambata, 27.12.2014, 12:16
La 15 ani, a păşit cu emoţie pe scenă şi a devenit cea mai tânără concurentă din istoria X Factor, show-ul care ţi-a arătat, luni la rând, că e MAI MULT DECÂT VOCE! După zeci de momente emoţionante, tensionate, amuzante sau spectaculoase, Adina Răducan a reuşit să intre în inimile telespectatorilor şi a câştigat marele premiu de 100.000 de euro
După ce s-au chinuit, s-au străduit, au plâns şi s-au enervat în confruntarea de la Iadul Bucătarilor, Tavi a câștigat. Octavian Oprea are doar 25 de ani si îi place foarte mult munca in bucătărie.
Marti, 23.12.2014, 16:53
Concurența dintre cele 20 de pretentente la inima noului burlac de la Antena 1 are de ce să fie acerbă. Andrei nu este doar un tânăr foarte atrăgător, ci și foarte ambițios, care se poate lăuda cu o carieră în domeniul modellingului și al advertising-ului. „Celmaitare este un studio de creație publicitară, înființat în 2010.
Marti, 23.12.2014, 11:18
Luni, 22 decembrie, de la 20.30, Antena 1 difuzează finala ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor”. După o luptă aprigă și un tur de forță prin probe care mai de care mai solicitante, după o experiență de neuitat într-o bucătărie profesionistă, din cei 20 de concurenți intrați în cursa pentru marele premiu de 80.000 de euro numai doi se vor confrunta în marea finală.
Duminica, 21.12.2014, 14:38

Duminica, 21.12.2014, 14:27
Ozana Barabancea are pentru noaptea de Revelion un obicei la care nu renunță niciodată. Nici chiar anul acesta, când va cânta în noaptea dintre ani la Hollywood - Galele Filmului, Revelionul 2015 de la Palatul Parlamentului.

Vineri, 19.12.2014, 13:38
Îl cheamă Andrei Andrei, cochetează cu mare succes cu modelingul și, din ianuarie, își caută marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul”, ajuns deja la cel de-al V-lea sezon.
Luni, 15.12.2014, 15:00
Momentul lui Alex Florea a fost de la cap la coadă spectaculos! A coborât pe funie cântând, nu și-a pierdut o clipă vocea și a primit un compliment de la Brenciu
Andrei Andrei este noul tânăr care speră să își întâlnească marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul”, ajuns deja la cel de-al V-lea sezon.
Luni, 08.12.2014, 10:52
Moș Nicolae i-a adus în ghetuțe lui Pepe o provocare cât se poate de inedită! Artistul a trebuit să intre cât mai bine în pielea lui George Nicolescu.
Anul acesta, Moș Nicolae a făcut-o pe Anda Adam să se întoarcă la vârsta de 15 ani. Artista a cântat sublim la această ediție a emisiunii „Te cunosc de undeva”.
Interpretarea Mirunei Buzănu nu l-a convins pe Ștefan Bănică Jr. Concurenta părăseşte competiţie!
Ștefan Bănică Jr., Delia Matache și Horia Brenciu fac show pe scena X Factor.
Adrenalina a atins cote maxime în showul X Factor. Horia Brenciu a reuşit să schimbe regulamentul pe loc pentru prima dată în istoria vreunui show din România. Monica Sannino şi Adina Răducan au încins spiritele în duelul de sâmbătă, iar...
Vineri, 05.12.2014, 20:30
Urmează o seară incendiară aici, la Antena 1. Încep Galele Live X Factor. Au rămas 9 finalişti, dar juraţii sunt tot trei. Şi mai imprevizibili ca oricând. Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică se pregătesc pentru competiţia serii.
Vineri, 05.12.2014, 19:41
Drum lung și un somn odihnitor la cușeta cu bani puțini, aceasta pare să fie combinația tinerilor studenți. De aici vine și întrebarea: cum o scoți la capăt?
Vineri, 05.12.2014, 10:38
Cu o zi înainte de cea mai fierbinte prezentare a iernii, îngeraşii Victoria's Secret au invadat Londra. Îmbrăcate în blugi şi geci de piele, cele mai frumoase femei ale lumii au participat la o şedinţă foto în faţa magazinului din capitala...
Marti, 02.12.2014, 16:26
Aseară, în ediţia în care ultimul concurent s-a calificat în marea finală a show-ului „Next Star”, telespectatorii au asistat la un adevărat spectacol al inocenţei.
Emoții mari pentru Maria Buză luni, 1 decembrie, în ediția specială a show-ului “Te cunosc de undeva!”. Înainte să urce pe scenă, ca să se transforme în Belinda Carlisle și să cânte piesa “La Luna”, Maria nici nu putea să vorbească, din cauza unei răceli puternice. De cântat, nici nu se putea pune problema.
Joi, 27.11.2014, 10:57