Locuitorii unui oraș din Irlanda de Nord sunt deranjați de un sunet bizar care se aude din ce în ce mai tare în mijlocul nopții. Până în prezent autoritățile nu au reușit să elucideze misterul cu adevărat, iar oamenii sunt din ce în ce mai îngrijorați. Cu ce a fost asociat sunetul necunoscut.
Luni, 20.11.2023, 17:53
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, anumite părți ale corpului nostru sau anumite organe încep să nu mai fie într-o formă atât de bună.
Luni, 11.01.2021, 15:15
Claxoane, motoare turate la maximum, ambulanţe şi tramvaie. Cu asta se confruntă zilnic aproape două milioane de oameni, care trăiesc, oficial, în Capitala României.
Vineri, 14.06.2019, 21:08
Claxoane, motoare turate la maximum, ambulanţe şi tramvaie. Cu asta se confruntă zilnic aproape două milioane de oameni, care trăiesc, oficial, în Capitala României. Zgomotele depăşesc limita admisă cu aproape 30 de decibeli. Un experiment...
Vineri, 14.06.2019, 19:30
Dani Oțil a povestit, marți, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, despre aventura pe care a trăit-o în junglă, precizând care i s-a părut cel mai dubios sunet de acolo.
Un întreg oraş din Italia trebuie să facă linişte, ca să salveze sunetul veritabil al unor viori. Şi nu orice fel de viori, ci Stradivarius, vechi de 500 de ani.
Sambata, 19.01.2019, 12:54
Este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din lume, dar s-a făcut de râs în faţa a sute de mii de oameni. Adele a avut parte de un moment penibil, dar şi amuzant. În timp ce cânta piesa "All I Ask", sunetul a picat, iar vedeta nu a...
Luni, 06.11.2017, 10:01
Sylvya şi Jerry Lynn au auzit, timp de 13 ani, un sunet straniu care venea dinspre peretele sufrageriei, la ora 19:50 în fiecare zi. Speriaţi de ce ar putea fi în spatele peretului au chemat şi alţi oameni care să le confirme că ce auzeau nu erau simple imaginaţii.
Sambata, 28.10.2017, 17:54
Voi ce eplicatie aveti?
Marti, 12.09.2017, 10:51
O tânără a reușit să facă senzație pe internet după ce a demonstrat că poate imita zeci de sunete făcute de animale!
Luni, 15.05.2017, 08:45
Pare greu de crezut, dar se pare că există niște sunete bizare pe Terra, pe care doar 2% dintre oameni le pot auzi.
Luni, 19.12.2016, 15:26
Sunetul oraşului este greu de auzit într-o societate în care muzica răsună. Fie pe străzi, fie printr-o fereastră, fie în căşti. De aceea, un proiect conceput în cadrul candidaturii Bucureştiului la capitală culturală Europeană 2021 ne...
Vineri, 09.09.2016, 20:22
În zilele noastre, căștile de urechi clasice sau cele cu dispozitive bluetooth au început să fie un accesoriu nelipsit din geanta fiecărei persoane. Totuși, ce model este mai puțin nociv pentru sănătate?
Sambata, 19.12.2015, 15:27
Răzvan şi Dani, simpaticii prezentatori de la Neatza cu Răzvan şi Dani, ne prezintă topul asistenţilor de sunet.
Un tânăr a reușit să uimească o lume întreagă atunci când a demonstrat că poate cânta la chitară și la tobe, în același timp. Uite cum este posibil așa ceva.
Vineri, 10.07.2015, 11:41
Trilul cu totul special al acestui canar ar putea trece uşor drept coloana sonoră al unui joc video. Demonstraţia de forţă a înaripatei a fost filmată şi postată on line de un internaut care nu a oferit şi alte detalii. Cert este însă că...
Duminica, 28.06.2015, 19:42
Dacă este oral, trebuie să se şi audă. Examenul de Bacalaureat devine tot mai tehnologizat. Camerele de supraveghere din săli vor fi dotate şi cu sistem audio de înregistrare
Marti, 09.06.2015, 19:40Sunetele apocaliptice care au îngrozit mapamondul se aud şi în România! Un buzoian a înregistrat bizarele zgomote, iar filmarea a ajuns deja virală pe internet!
Vineri, 22.05.2015, 14:47
În ultima vreme, tot mai multă lume a început să raporteze prezența unor sunete ciudate ce par că vin din cer.
Marti, 19.05.2015, 13:04
În România, există tronsoane pe care trenurile merg cu 30 de kilometri la oră.
Luni, 20.04.2015, 11:04Restaurantul Hell's Kitchen este astăzi plin de medici, cele două echipe având onoarea de a găti pentru echipajele SMURD
Luni, 06.04.2015, 13:07
Pe 4 februarie 1927 a fost lansat primul film cu sonor, acesta fiind unul dintre cele mai importante etape ale istoriei cinematografiei.
Miercuri, 04.02.2015, 13:57
În Umea, un oraş din nordul Suediei, oamenii au un mod foarte ciudat prin care spun "da". De fapt, nici măcar nu e vorba despre un cuvânt, ci despre un sunet greu de reprodus la prima vedere.
Luni, 19.01.2015, 13:54
Unele persoane susín că sunetul lemnelor trosnind în sobă le relaxează. Altele consideră teribil de liniştitoare momentele în care coafeza le umblă prin păr. O tânără de peste Ocean susţine însă că acest tip de sensibilitate poate fi...
Marti, 23.12.2014, 16:34
Impresionant pentru vârsta de doar nouă ani, dar concurenta din această seară de peste graniță, Anna Tkachi, are deja un contract cu uriașa casă de discuri “Universal” și a câștigat Voice Kids în țara ei!
Joi, 06.11.2014, 21:19
Dacă până astăzi sintetizatorul era cel care producea o varietate de sunete prin generarea şi combinarea semnalelor de diferite frecvenţe, de acum există şi instrumentul care poate ţine loc de sintetizator.
Miercuri, 05.11.2014, 11:03
În majoritatea cazurilor, sforăitul este deranjant! Numai că, din fericire pentru el, acest tip a transformat un obicei prost într-o porție bună de râs
Marti, 28.10.2014, 14:15
Într-un moment de plictiseală, fără să vrea, un american a dat peste un sunet special, unic, pe care nu l-a mai auzit niciodată.
Vineri, 17.10.2014, 21:02
Nimic nu este ușor pentru cei aflați în Iadul bucătarilor. Pe lângă teroare din bucătărie și tensiunea în care se află concurenții, aceștia au parte de clipe de coșmar încă de la trezirea din pat
Luni, 29.09.2014, 14:12
Kylie Minogue a oferit, fără să vrea, un spectacol de neuitat, la Cannes. În timpul unei probe de sunet, pe scenă, vântul i-a fost potrivnic și i-a ridicat rochia, lăsându-i la vedere lenjeria intimă.
Miercuri, 21.05.2014, 17:54
Există puţini oameni care nu s-au plâns măcar o dată de vecini zgomotoşi care le fac viaţa un infern. Recent, biserica din Mediaş a fost inclusă pe o astfel de listă.
Miercuri, 07.05.2014, 16:19
În 1951, gala de decernare a premiilor Oscar nu era transmisă în direct la TV, ca în zilele noastre, dar chiar şi aşa, vedetele se întreceau în ţinute care mai de care mai sofisticate. Marilyn Monroe nu avea cum să facă excepţie, după cum se poate observa în cele câteva imagini rare, care au fost date publicităţii.
Miercuri, 23.04.2014, 12:14
Oamenii experimentează zi de zi! Fie că este vorba despre mâncare, modă sau... apă.
Marti, 15.04.2014, 17:24
Joanne Milne a fost operată în rumă cu câteva săptămâni şi de curând a venit să pornească dispozitivul implantat. Cu ea a venit şi o prietenă care a filmat întregul eveniment.
Duminica, 30.03.2014, 17:03
Nici nu știi ce să crezi sau la ce să te aștepți. Din perete se aude un sunet ciudat, iar cel ce urmărește are grijă să șo filmeze
Marti, 11.03.2014, 15:25
Doua familii care locuiesc la cativa pasi de una dintre cele mai vechi parohii din orasul Ploiesti, s-au decis sa cheme in instanta capetele bisericesti. Asta pentru ca sunetul clopotelor de biserica si mirosul de tamaie si de lumanari le-ar dauna grav...
Miercuri, 16.10.2013, 13:31
Sunetul muzicii poate fi inspaimantator uneori. Mai ales daca te ia prin surprindere. Au dovedit-o cativa muzicieni care i-au pus pe oameni in niste situatii bizare.
Sambata, 20.04.2013, 08:57
O orchestra simfonica a BBC si-a dedicat cateva concerte publicului care nu poate sa auda muzica. Interpretii s-au gandit ca si persoanele cu deficiente de auz au dreptul sa simta bucuriile sunetelor. Prin metode ingenioase, gandite de specialisti,...
Joi, 28.02.2013, 06:51
Inca o generatie de studenti Intact Media Academy finalizeaza cursurile scolii. Si sunt in fata primelor examene. Unul dintre cele mai importante insa este cel dat in fata publicului. Romanii care iubesc si muzica si masinile au aflat cum pot impaca...
Joi, 25.10.2012, 16:58
Oamenii de stiinta au reusit sa descopere daca un pod este sigur sau nu, printr-o metoda inedita: il asculta "cantand in ploaie."
Miercuri, 24.10.2012, 16:07
Imagini absolut ametitoare filmate de camera de pe casca parasutistului care a depasit viteza sunetului fac acum senzatie in intreaga lume. Camera a surprins inclusiv cel mai dificil moment al saltului - cel in care austriacul isi pierduse stabilitatea...
Marti, 16.10.2012, 19:36
Este unul dintre cei mai vechi si respectati rockeri. Ba chiar are porecla "Seful". Cu toate acestea, Bruce Springsteen nu prea a fost seful propriului concert sustinut ieri la Londra. Organizatorii i-au taiat, practic, sunetul, pentru ca spectacolul...
Duminica, 15.07.2012, 20:18
Conform unui om de stiinta rus, sfarsitul lumii va sosi in anul 2013 sau 2014. Cum explica el aceasta teorie? Ei bine, cercetatorul sustine ca furtunile solare tot mai dese reprezinta cauza principala.
Luni, 13.02.2012, 00:00
Instrumentele muzicale nu isi pierd niciodata din farmec, mai ales atunci cand devin putin mai... neconventionale.
Miercuri, 18.01.2012, 00:00
Vi s-a intamplat sa-i repetati unui copilului un lucru si el sa para fie ca nu-l intelege? Nu trebuie sa va invinovatiti ca nu l-ati educat suficient sau, mai rau, ca nu aveti un copil istet. Dimpotriva, trebuie sa stiti ca memoria lui nu s-a dezvoltat inca suficient. Mai mult, copiii n-au cum sa retina lucruri pe care nu le inteleg. Deci, pentru a va asigura ca el va retine ceea ce-i spuneti, trebuie sa folositi cuvinte al caror sens il inteleg. Iata cateva sfaturi pe care trebuie sa le urmati pentru a-i antrena memoria si sa aveti un copil istet!
Marti, 08.11.2011, 00:00
Producatorul MadCatz a lansat in colaborare cu Xbox 360 castile Tritton Detonator, care devin astfel perechea oficiala de casti pentru detinatorii celebrei console de jocuri.
Sambata, 01.10.2011, 00:00
Compania Razer a anuntat primul headset din lume 7.1 - Tiamat. Razer Tiamat vine cu 10 drivere individuale care ofera un sunet 7.1 de inalta calitate.
Duminica, 21.08.2011, 00:00
Sigur ca ti-ai putea folosi boxele incorporate in laptop pentru a asculta muzica sau a te uita la un film, insa nu e pacat sa-i dai o sansa unei mici boxe externe, dar foarte puternice?
Joi, 18.08.2011, 00:00
Compania Sony a anuntat, in cadrul targului de jocuri Gamescom, ca va lansa in toamna acestui an un nou model de Play Station Portable – E1000.
Miercuri, 17.08.2011, 00:00