Antena Căutare

Există un sunet pe care doar tinerii îl pot auzi! Ai curaj să dai testul și să afli ce vârstă au urechile tale, de fapt?

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, anumite părți ale corpului nostru sau anumite organe încep să nu mai fie într-o formă atât de bună.

Auzul este unul dintre cele cinci simțuri ale omului | sursa foto: Shutterstock

Studiile arată că 30-35% dintre persoanele care depășesc vârsta de 65 de ani se vor confrunta, mai devreme sau mai târziu, cu o anumită formă de pierdere a auzului. Specialiștii explică faptul că acest lucru se manifestă în mod special cu incapacitatea de-a mai percepe sunetele înalte, precum soneria telefonului.

Corpul uman a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri o curiozitate pentru oamenii de știință. În cercetările lor, aceștia au încercat să descopere misterele și să explice fenomenele ce ne caracterizează organismul, printre acestea fiind și cele cinci simțuri.

Test de auz: ce sunet pot auzi doar tinerii

Auzul este unul dintre acestea și, potrivit definiției, el se referă la posibilitatea de-a recepționa undele sonore. Principalul organ responsabil cu auzul este urechea și, cu ajutorul acesteia, oamenii pot percepe sunetele din mediul înconjurător, dar doar între anumite frecvențe.

Articolul continuă după reclamă

citește și: Ghicitoarea care face furori pe internet. În cât timp îl găsești pe Moș Crăciun? Cel mai rapid raspuns s-a dat în 23 de secunde

Totuși a ieșit la iveală faptul că, odată cu trecerea anilor, oamenii își pierd din intensitatea auzului. Cum îți dai seama că ai început să îmbătrânești?

Se pare că există un anumit sunet pe care, spun specialiștii, persoanele de peste 30 de ani nu îl pot auzi:

Dar dacă vrei să te testezi cu adevărat ca să vezi cât de tânăr sau de bătrân ești, din punct de vedere al performanțelor auditive, atunci îți dezvăluim ce sunet poate fi perceput doar de către adolescenți. Este vorba despre un sunet cu o frecvență mai mare de 14.000 Hz. Tu până unde poți percepe?

Care este totuși explicația acestui fenomen interesant? Pe măsură ce îmbătrânim, anumite zone sau organe ale corpului nostru se deteriorează și auzul este și el pe listă.

citește și: Privește atent timp de 15 secunde punctul din vârful nasului. Ce se întâmplă apoi e chiar ciudat

„Cel mai adesea, înaintarea în vârstă afectează capacitatea oamenilor de-a percepe sunete înalte, precum un telefon care sună sau alerta cuptorului cu microunde. Totuși, abilitatea de-a auzi sunetele de joasă frecvență nu este afectată”, explică John Hopkins Medicine, o reputată instituție medicală.

Fă testul de mai sus pentru a descoperi cât de bine stai cu auzul și dacă te poți lăuda cu performanțele unui adolescent.

Locul în care Ioan Botezatorul a fost condamnat la moarte, descoperit de arheologi. Cum arată... Jade Youngman nu a mai mâncat fructe de peste 22 de ani. Cum arată după ce aproape toată viața a consumat doar fast food...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x