LPF a suspendat meciurile echipei Dinamo până la finalizarea anchetei epidemiologice, după ce magazinerul clubului "alb-roşu" a fost testat pozitiv cu Sars-CoV-2.
Joi, 11.06.2020, 14:04KLM a anunţat miercuri că va continua să opereze în perioada 29 martie - 3 mai pe 25 de destinaţii intercontinentale şi 32 de destinaţii europene, însă nu va opera zborul Amsterdam – Bucureşti în perioada 28 martie - 3 mai, arată compania care precizează că industria aeriană se confruntă în prezent cu una dintre cele mai dificile perioade a ultimilor ani.
Miercuri, 25.03.2020, 15:05Compania naţională de transport aerian Tarom a anunţat că începând de miercuri, de la ora 12.00, suspendă operarea pe cursele interne pentru următoarele 14 zile, iar de joi va suspenda operarea în Franţa şi Germania, pentru cel puţin 14 zile. Zborurile către Franţa şi Germania sunt suspendate în conformitate cu prevederile Ordonanţei militare nr.3.
Miercuri, 25.03.2020, 11:58Transportatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat marţi că începând cu data de 25 martie, ora locală 00.00, va suspenda toate operaţiunile de la bazele din Timişoara, Craiova şi Sibiu până la 1 mai, precizând că măsurile sunt luate ca urmare a restricţiilor din partea autorităţilor române cu privire la circulaţia cetăţenilor străini în România în cadrul eforturilor de limitare a epidemiei de coronavirus.
Marti, 24.03.2020, 11:43Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI) şi-a suspendat misiunea de formare a trupelor irakiene din cauza pandemiei noului coronavirus, a anunţat un reprezentant de rang înalt militar al coaliţiei, relatează Reuters.
Vineri, 20.03.2020, 11:06Transportatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat joi că suspendă rutele dintre Emiratele Arabe Unite şi România (Bucureşti – Dubai şi Cluj-Napoca – Dubai) între 21 martie şi 3 aprilie 2020 inclusiv, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile din Emiratele Arabe Unite pe toate zborurile dintre cele două ţări în cadrul eforturilor de a limita răspândirea coronavirusului.
Joi, 19.03.2020, 14:00Statele Unite au suspendat emiterea de vize în majoritatea ţărilor lumii, în contextul crizei legate de noul coronavirus, a anunţat Departamentul de Stat american, relatează Reuters.
Joi, 19.03.2020, 10:55Încă de marți aseară autorităţile de la Bucureşti au anunţat că suspendarea zborurilor spre Italia se prelungeşte cu încă două săptămâni. Iar în mai puţin de două ore se închid şi toate căile aeriene către Spania. Ca să evite...
Miercuri, 18.03.2020, 16:31Transportatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat miercuri că suspendă toare rutele dintre Spania şi România între 18 şi 31 martie 2020 inclusiv din cauza restricţiilor de călătorie de 14 zile impuse de autorităţile române pe toate zborurile dintre cele două ţări în cadrul eforturilor de a limita răspândirea coronavirusului.
Miercuri, 18.03.2020, 16:24Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) a anunţat, marţi, că suspendă acordarea audienţelor şi relaţiile directe cu publicul pe perioada stării de urgenţă. "Recomandăm ca doar în cazuri de urgenţă şi dacă nu există o altă variantă de transmitere a documentelor, acestea sa fie depuse la registratura instituţiei, pentru a limita astfel cât mai mult deplasările şi interacţiunea cu alte persoane", a transmis instituţia.
Marti, 17.03.2020, 17:33Operatorul Blue Air a anunţat marţi că suspendă zborurile regulate începând cu data de 21 martie şi până la încheierea perioadei în care starea de urgenţă este activă, ca urmare a decretului privind instituirea stării de urgenţă emis de către preşedintele Klaus Iohannis, şi introduce programul “Te aducem acasă”, în perioada 17 – 20 martie 2020, înainte de a supenda toate zborurile regulate.
Marti, 17.03.2020, 13:57CFR Călători suspendă temporar circulaţia unor trenuri în trafic internaţional, fiind vorba de garnituri care circulă pe relaţia cu Bulgaria, pe relaţia cu Ungaria prin Episcopia Bihor şi cu Republica Moldova prin Ungheni. Decizia a fost luată pentru combaterea răspândirii infecţiei cu Covid-19 şi în contextul deciziilor administraţiilor feroviare din ţările vecine.
Luni, 16.03.2020, 22:08Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat luni că a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, astfel că suspendă executarea silită a creanţelor bugetare, dar şi acţiunile de control fiscal şi anunţă că amână termenul de depunere a declaraţiilor fiscale de la 25 martie 2020 până la 25 aprilie 2020, ”având în vedere contextul economic dificil cauzat de rãspândirea infecţiei cu virusul Covid – 19.
Luni, 16.03.2020, 14:55Având în vedere necesitatea adoptării măsurilor posibile pentru evitarea răspândirii COVID-19, activitatea organismelor jurisdicţionale ale FRF se suspendă în perioada 16 – 31 martie 2020. Măsura se aplică atât şedinţelor desfăşurate la FRF, cât şi celor de la LPF, informează site-ul forului de la Casa Fotbalului.
Luni, 16.03.2020, 11:01Spania şi Portugalia vor suspenda activităţile de turism dintre cele două ţări, începând de luni, pentru a limita răspândirea coronavirusului, a declarat duminică premierul portughez Antonio Costa, transmite Reuters.
Luni, 16.03.2020, 07:33Clubul Paris Saint-Germain a anunţat, pe site-ul oficial, că suspendă, de luni, activităţile sportive ale echipelor sale.
Duminica, 15.03.2020, 20:03Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au anunţat vineri că îşi vor suspenda temporar toate activităţile care presupun contactul direct al angajaţilor cu publicul în următoarea perioadă şi îşi încurajează clienţii să utilizeze canalele alternative de comunicare, ”din grijă pentru sănătatea şi siguranţa clienţilor, angajaţilor şi comunităţilor pe care le deservesc”.
Vineri, 13.03.2020, 15:46Ca urmare a pandemiei Covid-19, Liga Profesionistă de Fotbal (LFP) din Franţa a decis, vineri, suspendarea meciurilor din Ligue 1 şi Ligue 2 cu efect imediat.
Vineri, 13.03.2020, 12:17Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că suspendă activitatea de vizare a carnetelor de rentier agricol începând de joi, 12 martie, până pe 4 mai, decizie luată în contextul măsurilor luate de prevenire a riscului de răspândire la nivel naţional a infecţiei cu coronavirus.
Joi, 12.03.2020, 08:10Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) suspendă orice activitate cu publicul pentru limitarea efectelor extinderii epidemiei virale cu Covid-19. Şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNTR) a anunţat aceeaşi măsură.
Miercuri, 11.03.2020, 10:39Reprezentanţii autorităţii spun că, pentru situaţiile în care este strict necesară consultarea participanţilor la piaţă, aceasta se va efectua prin intermediul poştei electronice sau teleconferinţelor/videoconferinţelor, după caz.
Miercuri, 11.03.2020, 09:53Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a anunţat marţi că îşi suspendă toate şedinţele până pe 20 martie, după ce un angajat a contractat noul coronavirus, transmite Reuters.
Miercuri, 11.03.2020, 07:44Consiliul Judeţean Prahova dispune măsuri drastice pentru evitarea răspândirii COVID-19, printre acestea numărându-se suspendarea tuturor activităţilor în muzee, în Palatul Culturii, în biblioteca judeţeană, dar şi restricţionarea accesului cetăţenilor în clădire aceştia urmând să aştepte în holul instituţiei, de unde sunt preluaţi de către funcţionari.
Miercuri, 11.03.2020, 00:30Primăria Craiova a anunţat, marţi, că a decis suspendarea tuturor activităţilor culturale ale instituţiilor din subordine până în 22 martie, fiind afectate, printre altele, Opera Română Craiova, Filarmonica Oltenia sau Casa de Cultură. Măsura a fost luată pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Marti, 10.03.2020, 14:07Tribunalul Bucureşti suspendă pe perioadă nedeterminată activitatea de judecată, cu excepţia măsurilor preventive şi a cauzelor urgente în materie civilă, având în vedere iminenta abrogare a dispoziţiilor legate de pensia de serviciu pentru judecători.
Marti, 21.01.2020, 16:16Tribunalul Buzău a decis, vineri, suspendarea şedinţelor de judecată timp de o oră, în fiecare zi, până la dezbaterea în Parlament a iniţiativei legislative care reglementează pensiile de serviciu.
Vineri, 10.01.2020, 16:29Numeroase companii aeriene, inclusiv Air France şi Lufthansa, au anunţat miercuri o suspendare a survolării spaţiilor aeriene ale Iranului li Irakului, la câteva ore după atacuri efectuate de Iran asupra a două baze în care se află militari militari americani în Irak, relatează AFP.
Miercuri, 08.01.2020, 16:17Guvernul sud-coreean a anunţat vineri că îşi suspendă decizia de a renunţa la un acord de împărtăşire de informaţii militare cu Japonia, relatează AFP.
Vineri, 22.11.2019, 15:37Dosarul în care Darius Vâlcov este judecat pentru fapte de corupţie, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se suspendă, întrucât judecătorii au decis să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie cu privire la mai multe aspecte. Magistraţii vor să afle, printre altele, dacă decizia Curţii Constituţionale a României privind completurile specializate este sau nu obligatorie şi dacă dosarul trebuie rejudecat de completul de trei judecători.
Joi, 17.10.2019, 12:37Ministerul Sănătăţii suspendă pentru şase luni exportul de citostatice şi imunosupresoare pentru pacienţii bolnavi de cancer sau care au suferit un transplant şi care sunt insuficiente pe piaţa din România, a anunţat, vineri, ministrul Sorina Pintea.
Vineri, 13.09.2019, 15:15La o zi după ce Coreea de Nord a bombardat o localitate din Coreea de Sud, armata americană a decis să suspende exerciţiile militare organizate cu armata sud-coreeană.
Sambata, 22.08.2015, 08:57Capitala este aproape blocata din cauza nametilor si ninge abundent de noaptea trecuta. Miercuri va ninge 18 ore incontinuu. Scolile vor fi inchise luni si marti, iar ministrul Educatiei, Mihnea Costoiu a declarat ca trei universităţi au anunţat că...
Duminica, 26.01.2014, 12:38Stelistii au sarit in sus de bucurie! Campioana Romaniei va juca in Europa! UEFA nu a suspendat-o, dar a pus-o sub supraveghere pentru urmatorii cinci ani de zile.
Miercuri, 26.06.2013, 07:40Magistraţii din peste 40 de judecătorii din ţară ar putea intra în grevă în această dimineaţă. Activitatea instanţelor va fi blocată dacă CSM nu va discuta astăzi revocarea din funcţii a judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ.
Marti, 26.02.2013, 08:36Pentru tata, excesele sunt femeile si cluburile, micul Mazare iubeste insa viteza. Politistii l-au surprins cu 170 de kilometri la ora, pe autostrada. O viteza ilegal de mare,mai ales pentru un sofer cu mai putin de un an de experienta. Cum politistii...
Miercuri, 16.05.2012, 19:34Grupul ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din lume, anunta ca ar putea suspenda productia la cel mult trei furnale europene, in cel de-al treilea trimestru, din cauza cererii scazute de otel.
Joi, 03.06.2010, 00:00