Antena Căutare

Articole despre vasile avram

Răzvan Burleanu e noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal

Răzvan Burleanu e noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal

Mircea Sandu şi-a găsit naşul! Răzvan Burleanu e noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Are numai 29 de ani şi a câştigat finala cu Vasile Avram.

Joi, 06.03.2014, 07:21
Alegeri la FRF | RĂZVAN BURLEANU este noul lider de la CASA FOTBALULUI

Alegeri la FRF | RĂZVAN BURLEANU este noul lider de la CASA FOTBALULUI

De astăzi, Federația Română de Fotbal are un nou lider. După mai bine de două decenii în care puterea s-a aflat în mâinile lui Mircea Sandu, sportul rege de pe meleagurile mioritice va fi condus de un nou "Naș"

Miercuri, 05.03.2014, 16:04
Recurs în dosarul "mită în elicopter"

Recurs în dosarul "mită în elicopter"

Magistraţii Instanţei Supreme judecă azi recursul în dosarul Mita în elicopeter. Chiar dacă unul dintre inculpaţi, omul de afaceri Sorin Ţerbea şi-a pierdut viaţa anul trecut, cazul merge mai departe. În dosar este cercetat, printre alţii,...

Luni, 10.02.2014, 08:57
Fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, l-ar vrea pe Chivu în echipă dacă iese Naş la Federaţie

Fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, l-ar vrea pe Chivu în echipă dacă iese Naş la Federaţie

Fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram, joacă tare în cursa pentru Federaţie. Zice că l-ar angaja pe Gică Popescu dacă ar câştiga alegerile de pe 5 martie.

Vineri, 07.02.2014, 07:01
Scandal federal între Gică Popescu şi Vasile Avram

Scandal federal între Gică Popescu şi Vasile Avram

Fostul arbitru l-a atacat frontal pe Baciul care se vrea Naş. "A fost şi va rămâne un paria", a tunat Avram la adresa lui Popescu.

Marti, 28.01.2014, 08:24
Vasile Avram şi-a lansat candidatura la şefia FRF!

Vasile Avram şi-a lansat candidatura la şefia FRF!

Vasile Avram şi-a lansat candidatura la şefia FRF printr-un război total cu Gică Popescu.

Joi, 16.01.2014, 08:41
Vasile Avram şi-a lansat candidatura la şefia FRF!

Vasile Avram şi-a lansat candidatura la şefia FRF!

Fotbalul românesc va fi salvat prin.atacarea lui Gică Popescu. Vasile Avram şi-a lansat candidatura la şefia FRF printr-un război total cu Baciul Popescu.

Joi, 16.01.2014, 07:44
Craciunescu, demis azi de Comitetul Executiv!

Craciunescu, demis azi de Comitetul Executiv!

S-a incheiat era Craciunescu! Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost demis de Comitetul Executiv al Federatiei! 14 cluburi au votat, pentru plecarea lui Craciunescu, la 10 luni dupa ce acesta, a fost numit in locul arestatului, Vasile...

Miercuri, 01.08.2012, 16:17
Craciunescu a fost demis

Craciunescu a fost demis

S-a incheiat era Craciunescu! Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a fost demis de Comitetul Executiv al Federatiei! 14 cluburi au votat pentru plecarea lui Craciunescu, la 10 luni dupa ce acesta a fost numit in locul arestatului Vasile Avram....

Miercuri, 01.08.2012, 13:52
Cornel Penescu vrea sa revina in fotbal, dupa ce mita l-a falimentat

Cornel Penescu vrea sa revina in fotbal, dupa ce mita l-a falimentat

Avocatii fostului investitor de la FC Arges au cerut instantei ridicarea interdictiei de a participa la evenimentele sportive.

Joi, 23.02.2012, 00:00
Vasile Avram: "Voi reveni la sefia CCA"

Vasile Avram: "Voi reveni la sefia CCA"

Fostul sef al arbitrilor a declarat ca se gandeste sa revina la CCA in momentul in care va fi achitat de instanta.

Sambata, 21.01.2012, 00:00
Cartu putea juca la Steaua

Cartu putea juca la Steaua

Legenda Universitatii Craiova a dezvaluit la emisiunea Contraatac de la GSP TV ca, in 1983, a fost la un pas sa ajunga in Ghencea.

Joi, 19.01.2012, 00:00
Victor Becali: "Sa nu va surprinda o revenire a lui Avram"

Victor Becali: "Sa nu va surprinda o revenire a lui Avram"

Invitat la emisiunea Contraatac de la GSP TV, impresarul Victor Becali a declarat ca exista posibilitatea ca Vasile Avram sa revina la sefia CCA.

Marti, 17.01.2012, 00:00
CFR e cea mai favorizata echipa de cand a venit Craciunescu la CCA. Becali si Porumboiu au luat foc

CFR e cea mai favorizata echipa de cand a venit Craciunescu la CCA. Becali si Porumboiu au luat foc

Desi oficialii din Gruia se temeau de instalarea valceanului la sefia Comisiei Centrale a Arbitrilor, greselile in favoarea CFR-ului au scandalizat prima Liga.

Luni, 19.12.2011, 00:00
Au primit ce si-au dorit! Avram si Terbea pot vorbi cu Mircea Sandu

Au primit ce si-au dorit! Avram si Terbea pot vorbi cu Mircea Sandu

Fostul sef al arbitrilor, Vasile Avram, si omul de afaceri Sorin Terbea pot vorbi din nou cu seful FRF, Mircea Sandu, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti, unde sunt judecati pentru fapte de coruptie in arbitraj, a ridicat interdictiile dispuse in acest sens.

Joi, 15.12.2011, 00:00
Sorin Terbea e convins: "N-o sa cada niciun cap"

Sorin Terbea e convins: "N-o sa cada niciun cap"

Omul de afaceri targ-muresan a declarat ca multiplele anchete ale DNA-ului nu se vor finaliza cu arestarea vreunui sef din fotbalul romanesc.

Joi, 24.11.2011, 00:00
Fostul sef CCA, Vasile Avram, si afaceristul Sorin Terbea, eliberati din arest

Fostul sef CCA, Vasile Avram, si afaceristul Sorin Terbea, eliberati din arest

Fostul sef al arbitrilor, Vasile Avram si omul de afaceri Sorin Terbea vor fi eliberati din arest, in urma deciziei luata luni de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Luni, 21.11.2011, 00:00
Fostul sef al CCA, Vasile Avram, ramane in arest. Magistratii au respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar

Fostul sef al CCA, Vasile Avram, ramane in arest. Magistratii au respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar

Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au respins, miercuri, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulata la ultimul termen al procesului de fostul presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, judecat pentru fapte de coruptie.

Miercuri, 16.11.2011, 00:00
Avram catre judecatori: "Mircea Sandu imi spunea sa vorbesc cu sefii de club"

Avram catre judecatori: "Mircea Sandu imi spunea sa vorbesc cu sefii de club"

Fostul presedinte al CCA, Vasile Avram, a fost judecat astazi, la Curtea de Apel Bucuresti. In procesul care a inceput la ora 15:00 a fost prezent si Sorin Terbea, un apropiat al clubului FCM Targu Mures.

Miercuri, 09.11.2011, 00:00
Blestemul Terbea: fotbalisti de la Targu Mures spun ca arbitrilor le e frica sa ii arbitreze corect

Blestemul Terbea: fotbalisti de la Targu Mures spun ca arbitrilor le e frica sa ii arbitreze corect

Fostul rapidist Adrian Iencsi si-a infruntat fosta echipa, declarandu-se dezamagit de rezultatul final, 0-2. Fundasul crede ca arbitrii au o problema acum cand vine vorba de a conduce partidele ardelenilor.

Luni, 07.11.2011, 00:00
Vezi declaratiile in scris date la DNA de Sandu, Dragomir si Avram!

Vezi declaratiile in scris date la DNA de Sandu, Dragomir si Avram!

In paralel cu dosarele "Mita in elicopter" (Vasile Avram-Sorin Ţerbea) si "Mita pentru licentiere" (Dumitru Dragomir-Marian Iancu), DNA ancheteaza si cazul declansat in urma declaratiilor publice facute la inceputul lunii iulie 2011 de presedintele FRF, Mircea Sandu, potrivit careia "Iancu era pregatit sa dea 1,5 milioane de uro la Liga si 500.000 de euro la arbitri".

Sambata, 05.11.2011, 00:00
DNA: Mircea Sandu, audiat pentru intermedierea unor afaceri cu primaria din Targu Mures

DNA: Mircea Sandu, audiat pentru intermedierea unor afaceri cu primaria din Targu Mures

Dosarul "Mita in elicopter", in care sunt inculpati fostul sef al CCA, Vasile Avram, si sponsorul lui FCM Targu Mures, Sorin Terbea, scoate la iveala si alte piste pe care le urmaresc procurorii anticoruptie.

Miercuri, 02.11.2011, 00:00
VIDEO! Cristi Borcea este cercetat de DNA pentru dare de mita

VIDEO! Cristi Borcea este cercetat de DNA pentru dare de mita

Ii merge bine in dragoste, dar are probleme cu justitia. Cristi Borcea este cercetat de DNA pentru dare de mita.

Marti, 01.11.2011, 00:00
Porumboiu il invata pe Avram cum sa raspunda anchetatorilor. Vezi stenograma discutiei!

Porumboiu il invata pe Avram cum sa raspunda anchetatorilor. Vezi stenograma discutiei!

Vasile Avram e considerat de procurorii DNA "un pericol pentru fenomenul fotbalistic din Romania si imaginea arbitrajului romanesc": intervenea pentru anumiti arbitri si invata de la finantatorul Vasluiului cum sa raspunda daca va fi anchetat.

Marti, 01.11.2011, 00:00
Vezi stenogramele complete ale discutiilor dintre Cristi Borcea si Vasile Avram!

Vezi stenogramele complete ale discutiilor dintre Cristi Borcea si Vasile Avram!

Procurorii DNA au interceptat mai multe convorbiri intre Cristi Borcea si Vasile Avram, care au ajuns in presa.

Luni, 31.10.2011, 00:00
Mircea Sandu: "Am muncit prea mult pentru fotbal sa-mi dau demisia"

Mircea Sandu: "Am muncit prea mult pentru fotbal sa-mi dau demisia"

Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a vorbit despre situatia sa in dosarul in care este anchetat astazi la Parchet.

Luni, 31.10.2011, 00:00
Justitia a decis: Avram si Terbea raman in arest inca 60 de zile

Justitia a decis: Avram si Terbea raman in arest inca 60 de zile

Curtea de Apel Bucuresti a decis prelungirea arestului pentru cei doi acuzati in scandalul de la CCA. Instanta a dispus ca Vasile Avram si Sorin Terbea vor ramane in arest pentru urmatoarele 60 de zile.

Joi, 20.10.2011, 00:00
Avram si Terbea au fost deja trimisi in judecata

Avram si Terbea au fost deja trimisi in judecata

Celor de la DNA le-au fost suficiente cele 29 de zile de arest preventiv ale inculpatilor pentru a definitiva dosarul, lucru care se intampla destul de rar!

Miercuri, 19.10.2011, 00:00
Terbea ramane in arest! Curtea de Apel a respins eliberarea pe cautiune

Terbea ramane in arest! Curtea de Apel a respins eliberarea pe cautiune

Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul DNA-ului si a decis ca omul de afaceri Sorin Terbea sa ramana in continuare in arest.

Luni, 17.10.2011, 00:00
Vasile Avram ar fi recunoscut ca Sandu s-a implicat in delegarile arbitrilor

Vasile Avram ar fi recunoscut ca Sandu s-a implicat in delegarile arbitrilor

In arest, fostul sef al Comisiei Centrale a arbitrilor ar fi spus ca Mircea Sandu ar fi impus arbitri la meciurile desfasurate in finalul campionatului trecut, mai exact la Vaslui – Timisoara.

Vineri, 07.10.2011, 00:00
Dumitru Dragomir: "Vasile Avram era dusman de moarte cu Borcea"

Dumitru Dragomir: "Vasile Avram era dusman de moarte cu Borcea"

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, arunca "bomba" in cazul lui Avram dupa ce a afirmat ca fostul presedinte al CCA era "la cutite" cu Cristi Borcea.

Vineri, 07.10.2011, 00:00
VIDEO! Gheorghe Constantin a vrut sa se sinucida in inchisoara

VIDEO! Gheorghe Constantin a vrut sa se sinucida in inchisoara

„Am vrut sa renunt la viata in inchisoare". E marturisirea socanta a lui Gheorghe Constantin, fostul sef al arbitrilor, care a stat 10 luni inchis. Acum, il compatimeste pe Vasile Avram.

Joi, 06.10.2011, 00:00
Mititelu socheaza: „Decizia de excludere a Craiovei nu e ilegala, ea nu exista”

Mititelu socheaza: „Decizia de excludere a Craiovei nu e ilegala, ea nu exista”

In direct la o televiziune de sport, Adrian Mititelu a declarat ca actul de dezafiliere a Universitatii Craiova nu este semnat de 3 membri ai Comitetului Executiv.

Joi, 06.10.2011, 00:00
Torje il confirma pe Borcea in cazul stenogramelor DNA

Torje il confirma pe Borcea in cazul stenogramelor DNA

Mijlocasul lui Udinese, Gabriel Torje, confirma afirmatiile lui Cristi Borcea din discutia cu Vasile Avram, redata de Gazeta Sporturilor in stenogramele DNA.

Miercuri, 05.10.2011, 00:00
Mircea Sandu, audiat la DNA

Mircea Sandu, audiat la DNA

Mircea Sandu a fost prezent astazi la DNA in calitate de martor in cazul arestarilor lui Vasile Avram si Sorin Terbea.

Miercuri, 05.10.2011, 00:00
Deaconu, Marius Avram si viceprimarul din Targu Mures, Claudiu Maior, au fost audiati de DNA

Deaconu, Marius Avram si viceprimarul din Targu Mures, Claudiu Maior, au fost audiati de DNA

Pe langa acestia, tot astazi au fost audiati si atacantul Didi de la FCM Tg. Mures, dar si Sebastian Coltescu.

Marti, 04.10.2011, 00:00
Giovanni Becali il face praf pe Vasile Avram

Giovanni Becali il face praf pe Vasile Avram

Giovanni Becali il face praf pe Vasile Avram. E un mafiot, crede Giovanni, de cand la vazut pe Avram la frizer, la GSPTV.

Luni, 03.10.2011, 20:09
VIDEO! Giovanni Becali il face praf pe Vasile Avram

VIDEO! Giovanni Becali il face praf pe Vasile Avram

Giovanni Becali il face praf pe Vasile Avram. E un mafiot, crede Giovanni, de cand la vazut pe Avram la frizer, la GSPTV.

Luni, 03.10.2011, 00:00
Marian Iancu renunta la Timisoara: "Din vara nu mai bag bani la Poli"

Marian Iancu renunta la Timisoara: "Din vara nu mai bag bani la Poli"

Marian Iancu a anuntat ca renunta sa mai finanteze Poli Timisoara, suparat ca autoritatile locale nu il sprijina, asa cum se intampla in alte orase din Provincie, precum Cluj sau Ploiesti.

Luni, 03.10.2011, 00:00
Fostul sef al arbitrilor, Vasile Avram ramane in arest.

Fostul sef al arbitrilor, Vasile Avram ramane in arest.

Omul de afaceri Sorin Terbea si fostul sef al arbitrilor, Vasile Avram vor ramane in arest pentru 29 de zile, a hotarat Curtea de Apel Bucuresti

Vineri, 30.09.2011, 13:24
Vasile Avram, in lacrimi

Vasile Avram, in lacrimi

Mircea Badea comenteaza subiectul din ziar cu fostul presedinte al CCA, Vasile Avram care a izbucnit in plans in fata instantei marturisind ca a incercat intotdeauna sa impuna un arbitraj obiectiv.

Vineri, 30.09.2011, 10:46
Vasile Avram ramane in arest pentru 29 de zile. Recursul a fost respins

Vasile Avram ramane in arest pentru 29 de zile. Recursul a fost respins

Vasile Avram, fostul sef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, va ramane in arest pentru 29 de zile, decizia instantei (definitiva si inatacabila) fiind luata in cursul zilei de vineri.

Vineri, 30.09.2011, 00:00
UPDATE / Dosarul lui Vasile Avram este blindat cu discutii telefonice

UPDATE / Dosarul lui Vasile Avram este blindat cu discutii telefonice

Plicurile cu spaga din fotbal erau botezate Gyuri, arata stenogramele convorbirilor telefonice ale lui Vasile Avram. Acesta a plans astazi in boxa acuzatilor. Chiar si asa, judecatorii l-au trimis inapoi dupa gratii. Vor decide maine daca ramane in...

Joi, 29.09.2011, 19:24
Vasile Avram, acuzat intr-un nou dosar, alaturi de avocatii sai, pentru fals in inscrisuri

Vasile Avram, acuzat intr-un nou dosar, alaturi de avocatii sai, pentru fals in inscrisuri

Fostul sef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a fost pus sub invinuire intr-un nou dosar in care este acuzat alaturi de doi dintre avocatii sai, pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, respectiv instigare la aceasta fapta si favorizarea infractorului.Cei doi avocati au primit interdictie de a parasi tara pentru 30 de zile, urmand sa fie anchetati de procurorii anticoruptie alaturi de clientul lor, Vasile Avram.

Joi, 29.09.2011, 00:00
Adrian Mititelu: "Dinamo ar trebui retrogradata in Liga a treia"

Adrian Mititelu: "Dinamo ar trebui retrogradata in Liga a treia"

Adrian Mititelu, patronul Universitatii Craiova, a atacat dur Dinamo, cerand retrogradarea "cainilor" dupa publicarea stenogramelor dialogului dintre Cristi Borcea si Vasile Avram, ex-presedintele CCA.

Joi, 29.09.2011, 00:00
Gigi Becali a identificat deja arbitrii corupti: Craciunescu sa aiba grija cu Hategan, Kovacs si Bogaciu

Gigi Becali a identificat deja arbitrii corupti: Craciunescu sa aiba grija cu Hategan, Kovacs si Bogaciu

Gigi Becali crede ca Ion Craciunescu va rezolva problemele din arbitraj, insa il sfatuieste pe valcean sa fie atent la trei "fluierasi": Ovidiu Hategan, Istvan Kovacs si Aurelian Bogaciu.

Joi, 29.09.2011, 00:00
Borcea explica stenogramele: "Era vorba de sampanii, nu de bani, iar cu "step by step" Avram ma lua la misto."

Borcea explica stenogramele: "Era vorba de sampanii, nu de bani, iar cu "step by step" Avram ma lua la misto."

Cristi Borcea a explicat la GSP TV discutiile din stenogramele publicate de Gazeta Sporturilor. Actionarul de la Dinamo spune ca se referea la niste sampanii cadou pentru Vasile Avram, iar sintagma "step by step" inseamna arbitraje mai corecte pentru Dinamo, pe care le garanta presedintele CCA.

Joi, 29.09.2011, 00:00
Fostul presedinte al arbitrilor in lacrimi: "Sunt nevinovat. Am ajuns aici din cauza presedintilor"

Fostul presedinte al arbitrilor in lacrimi: "Sunt nevinovat. Am ajuns aici din cauza presedintilor"

Vasile Avram nu a mai rezistat tensiunii nervoase si a izbucnit in plans la finalul sedintei in care instanta a aprobat propunerea DNA de cercetare pentru infractiunea de fals in acte si a izbucnit in plans.

Joi, 29.09.2011, 00:00
Avram s-a temut ca fiul sau ar putea-o arbitra corect pe Dinamo. Vezi discutiile purtate cu Borcea si Porumboiu!

Avram s-a temut ca fiul sau ar putea-o arbitra corect pe Dinamo. Vezi discutiile purtate cu Borcea si Porumboiu!

Vasile Avram a fost audiat si miercuri de procurorii DNA. Fostul sef al arbitrilor si Sorin Terbea au comparut in aceasta dimineata, de la ora 09:00, in fata magistratilor Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a II-a Penala, care au judeca recursul formulat de ei impotriva deciziei de arestare pentru 29 de zile.

Joi, 29.09.2011, 00:00
Vasile Avram, coleg cu un dealer de cocaina si un vames

Vasile Avram, coleg cu un dealer de cocaina si un vames

Vasile Avram imparte celula de arest cu un dealer de cocaina si un vames arestat pentru luare de mita! Ziarul cancan dezvaluie ca fostul sef al arbitrilor are doi colegi de celula: un patron de restaurant inchis pentru trafic de cocaina, pe care o...

Miercuri, 28.09.2011, 20:18

Ultimele știri

x