Capitala şi şaptesprezce judeţe se află joi sub avertizare cod galben de ploi puternice. De altfel, până vineri va ploua în cea mai mare parte a ţării, potrivit meteorologilor. De asemenea, hidrologii au emis joi o atenţionare cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea.
Joi, 28.06.2018, 09:32Vremea rea își face de cap în Capitală în această săptămână. Meteorologii au anunțat un început de primăvară cu temepraturi negative și doar florile și mărțișoarele ne vor ține de cald.
Marti, 27.02.2018, 22:44Meteorologii anunţă că vremea rea va continua în acest sfârşit de săptămâmă, în prima parte a intervalului fiind anunţate ninsori în Transilvania şi Maramureş, dar şi precipitaţii mixte în Moldova, unde se va forma gheţuş şi polei. De sâmbătă după-amiază, aria precipitaţiilor se va extinde, iniţial fiind înregistrate ploi şi lapoviţă, ulterior ninsori însoţite de viscol
Vineri, 19.01.2018, 19:01Vremea schimbă foaia și în Capitală, asta după ce bucureștenii s-au putut bucura de câteva zile cu temperaturi care au ajuns și până la 10 grade Celsius. De duminică, însă, apar precipitațiile, gerul, iar meteorologii avertizează că va ninge abundent.
Vineri, 19.01.2018, 16:13Vremea 14 ianuarie. In Bucuresti, vremea se raceste treptat in urmatoarele zile. In weekend, se inregistreaza temperaturi sub zero grade si vor fi conditii de polei.
Sambata, 13.01.2018, 16:52Meteorologii anunţă că vremea se va răci considerabil. Valorile termice vor deveni apropiate de cele normale pentru această dată.
Vineri, 12.01.2018, 12:03Vremea 13 ianuarie. În București, weekendul aduce schimbari dramatice ale vremii
Vineri, 12.01.2018, 08:03Vremea 12 ianuarie. In Bucuresti, vremea se raceste treptat in urmatoarele zile. Inainte de weekend, se inregistreaza temperaturi scazute si vor fi conditii de polei.
Joi, 11.01.2018, 19:46Vremea 11 Ianuarie. Atmosfera este intr-un proces continuu de racire, semn ca iarna incepe incet, dar sigur, sa isi intre in drepturi.
Joi, 11.01.2018, 08:07Joi, 9 iulie, canicula va persista în cea mai mare parte a Munteniei şi a Olteniei, dar şi în jumătatea de sud a Moldovei zone unde temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 - 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, anunță Administrația Natională de Meteorologie (ANM).
Joi, 09.07.2015, 15:13Specialiştii de la ANM au emis o avertizare pentru temperaturi care vor depăşi limita normalului în orele imediat următoare
Duminica, 05.07.2015, 13:54