Antena Căutare

Asia Express sezonul 7, 20 octombrie 2024. Cine a câștigat primul joc de amuletă din Indonezia. Avantaj uriaș pentru învingători

Cea de-a opta etapă a debutat cu probe care i-a făcut pe concurenți să își depășească atât limitele fizice cât și cele mentale. După ce Irina Fodor a dat startul cursei, concurenții au pornit călare spre prima probă, unde au dus un adevărată război cu roșii împotriva localicilor. Trei echipe s-au calificat la jocul de amuletă.

Irina Fodor a dat startul primei etape din Indonezia într-un decor de vis, în craterul unui vulcan. Cele cinci echipe rămase în competiție s-au strâns la careu pentru a afla probele din ultima parte a aventurii care se va încheia în Bali, acolo unde zeii vor încorona câștigătorii acestui sezon. Cu creste de vulcani, păduri misterioase și multe secrete de descoperit, se anunță patru etape de foc.

„Eu m-am simțit în nori și chiar eram. Pentru că eram mai sus decât norii. Superb! Un peisaj de film”, a spus Oana Paraschiv.

„Un peisaj de vis! Eram la 1867 de metri înălțime. Un vulcan care clocotea și scotea chiar și un sunet”, a adăugat și Anca Țurcașiu.

Orindea plecării, însă, a fost stabilită în urma unui sondaj de opinie care a stabilit care este cea mai echilibrată echipă de la Asia Express, sezonul 7.

„Aveți cinci întrebări, la care trebuie să răspundeți cu cifre. 4, 3, 2, 1 sau 0. Trebuie să completați fiecare spațiu”, a explicat prezentatoarea TV.

Care este cea mai falsă echipă. Concurenții și-au acordat puncte la Asia Express, sezonul 7 ediția 30 din 20 octombrie 2024

În funcție de punctajul total obținut, a fost stabilită și ordinea plecării în cursă. Echipele au avut de răspuns la câteva întrebări care au scos adevărul la iveală.

„Care este echipa cu temperamentul cel mai vulcanic?” sau „Care este echipa care ar trece peste cadavre pentru a câștiga, în general?” sunt doar câteva dintre întreăbrile din chestionar.

De asemenea, Anca și Samsonica au obținut cele mai multe puncte la întrebarea„Care credeți că este echipa a cărei concurenți nu vor rămâne prieteni după ce se vor întoarce din Asia Express?”

„Noi credem că îi va fi greu lui Samson să reziste până la sfârșit fără să se rupă pisica dintre ele”, a spus Ioana.

„Anca și Samson. Sunt total diferite. În competiție sunt șanse mari să se completeze, dar cred că doar interesul poartă fesul”, au spus și Nicolai despre cele două actrițe.

Citește și: Cu ce se ocupă Ioana State când nu susține spectacole de stand-up comedy. Nu mulți cunosc meseria actriței

La rândul lor, actrițele cred că Oana și Mișu vor avea nevoie de o pauză după emisiune. „Eu nu cred că mai fac emisiunea împreună”, a zis Anca despre relația dintre Oana și Mișu.

„Care este echipa care bârfește cel mai mult?” sau „Care este cea mai falsă echipă?” au primit răspunsurile care au dat cărțile pe față.

„Amândouă nu sunt ceea ce par. Mie mi se pare că Anca este o femeie rănită. Are sufletul zdrobit și vrea să pozeze acum într-o dură, într-o femeie care nu mai permite altora să fie jucată în picioare, dar dacă te uiți în profunzime, ea acum joacă un rol. E actriță”, spus Mișu despre Anca.

„Va pleca prima, echipa care a strâns cele mai puține puncte. Va fi o diferență de 5 minute”, a anunțat Irina. Astfel, primii care au plecat au fost Nicolai și Sorin, urmați de Ioana și Mane, apoi Oana și Mișu. A parta echipă care e plecat în prima cursă din Indonezia a fost cea formată din Carmen și Andreea și ultimele au fost Anca și Samsonica.

În plus, înainte de a start, echipele au primit și armuri pentru o parte din drum. Ulterior, concureții au pornit în cursă călare ceea ce a fost o adevărată aventură pentru unii dintre ei.

Echipele s-au luptat cu roșii împotriva localnicilor din Indonezia la Asia Express, sezonul 7 ediția 30 din 20 octombrie 2024

În timp ce abia au reușit să găsească mașini, concurenții au mai primit și un mesaj de la Irina Fodor în drum spre următoarea destinație. Ei au fost informați că trebuie să se oprească pe drum pentru a-și lua „muniție” – 10 de roșii, iar faptul că au nimerit în zi de sărbătoare a îngreunat mult lucrurile.

„Un mesaj care nu ne-a bucurat foarte mult pentru că mai aveam o misiune până la cealaltă misiune”, a reacționat Oana.

Și Nicolai și Sorin au întâmpinat probleme în drum spre următoarea misiune. Deși au plecat primii de la careu, au găsit ultimii mașină și în plus, șoferul care i-a luat la autostop a greșit drumul la Asia Express, sezonul 7 ediția 30 din 20 octombrie 2024.

„Pentru a aflat următoarele indicii trebuie să participați la această sărbătoare locală care se numește Războiul Roșiilor. E o sărbătoare a fertilițării, unde participanții aruncă cu roșii stricate unul în celălalt pentru a scăpa de ce tot ce e rău. Tot orașul așteaptă să vă doboare. Scopul este să vă întoarceți aici întregi, dar și cu ulcioarele de culoarea voastră. Urmăriți harta și colectați-le unul câte unul trecând prin fiecare câmp de luptă”, scria pe mission board.

De asemenea, aceștia primeau 30 de minute de „făcut pe mortul” dacă erau atinși de roșii pe orice parte a corpului neprotejată de armură.

„Nici nu plecăm bine că vin niște roșii. Iese unul, ies doi, ies trei, ies patru. Toți pe bătaie!”, a spus Mane.

Carmen și Andreea au avut o altă strategie și au hotărât să ia traseul în sens invers. „A fost o mișcare foate bună pentur că oamenii nu ne așteptau”, au explicat surorile.

Citește și: Ce a transmis soția lui Cosmin Vîjeu după ce actorul și Adi Nartea au fost eliminați de la Asia Express. Unde se află cuplul acum

În haosul „luptei” Manei a alunecat pe o roșie și a spart unul dintre vasele pe care le aveau de găsit, iar surorile l-au pierdut pe traseu.

În timp ce Anca și Samsonica au încercat să ocolească zona de „război”, Nicolai și Sorin au intrat trup și suflet în lupta cu roșii.

Cine a câștigat primul joc de amuletă din a opta etapă la Asia Express, sezonul 7 ediția 30 din 20 octombrie 2024. Ce avantaj uriaș au obținut învingătorii

După o cursă aprigă, care i-a stors de energie pe concurenți, aceștia au petrecut zeci de minute în aglomerați din trafic, pe drum spre Irina Fodor. Primele trei echipe ajunse la punctul de întâlnire s-au calificat la jocul de amuletă la Asia Express, sezonul 7 ediția 30 din 20 octombrie 2024.

Astfel, echipele calificate au fost: Carmen și Andreea, de la primul loc, urmate de Anca și Samsonica, apoi Ioana și Mane.

„Nu mi-a venit să cred! Am plecat ultimele”, au spus actrițele când au văzut poziția loc în clasament

„Ia uite, au ajuns acum 3 minute”, a declarat Mișu după ce a observat ce diferență mică de timp a fost pentru a se califica și echipa lor la jocul de amuletă.

Pe ultimul loc au ajuns Nicolai și Sorin, echipa care pornise prima în cursă.

Primul joc din etapa a opta s-a concretat pe trăsăturile comunităților etnice din zonă și a avut la bază un joc comun, mima. De asemenea a fost împărțit în două etape.

Inițial, echipele calificate la jocul de amuletă au avut de mimat mai multe emoții prin intermediul unor măști și au avut nevoie de ajutorul localnicilor pentru a descoperi numele emoției în mai multe dialecte.

Printre acestea s-au numărat stări precum: fericit, trist, beat ori îndrăgostit. Concurenții au avut de mimat pe rând. Deși toți erau încântați de rezultat, momentul în care Irina Fodor i-a evaluat, le-a sters zâmbetele pentru că în cea de-a doua etapă a jocului de amuletă au mers doar două echipe.

„Cuvântul chiar dacă era corect, dar era în sudaneză și tu îl puneai la javaneză, nu se punea în considerare. Și mai era foarte important ca emoția să fie cea corectă, să nu cumva să le încurci”, au explicat surorile.

Citește și: Ce vârstă are Oana Paraschiv, partenera lui Mihai Găinușă de la Asia Express 2024. Ce diferență este între cei doi colegi

În timp ce fetele au avut 5 denumiri corecte din prima, Anca și Samsonica au nimerit numai unul, iar Ioana și Mane au încurcat o mască.

Astfel, în cea de-a doua parte a jocului de amuletă au trecut surorile și „primărițele” care deși au fost la egalitate cu Ioana și Mane, au terminat mai repede. În continuarea probei,

„Eu o să vă spun despre ce emoție vorbim, voi o să apăsați clopoțelul și să-mi cântați câteva versuri despre acea emoție sau care chiar să conțină acel cuvânt. Dacă după 10 secunde v-a plecat din minte cântecul, echipa cealaltă are dreptul să răspună”, a explicat Irina Fodor regulile.

Aici, Anca și Samsonica s-au descurcat mult mai bine decât adversare și au câștigat primul joc de amuletă din a opta etapă de la Asia Express, sezonul 7 edița 30 din 20 octombrie 2024. Învingătoarele au extras și un Joker ce le va oferi un avantaj uriaș în cursa pentru imunitate.

„Un concurent din orice cuplu ales de voi va trebui să fie legat la ochi, exceptând misiunile”, spune Joker-ul tras de actrițe pe care l-au folosit pe Oana.

„Spune-le frate pe față! Și spune-le tu, Anca”, a spus Mișu, deranjat de gestul de a-i sufla la ureche coechipierei răspunsul.

Tot ce trebuie să știi despre Asia Express - Drumul Zeilor, show disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Noul sezon al emisiunii Asia Express, ce poate fi urmărit integral în AntenaPLAY, va fi un exercițiu de viață dus la extrem, despre dragoste, despre credință, despre spiritualitate, despre puterea de reinventare. Drumul Zeilor va testa din plin cele nouă echipe care au acceptat provocarea.

Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vișănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul și antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui, Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache sunt vedetele care pornesc în această competiție.

Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, fără transport și cazare asigurate, concurenții vor avea de parcurs un traseu de 7.000 de kilometri, din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia – Bali fiind destinația marii finale a sezonului 7.

Urmărește aventurile concurenților de la Asia Express - Drumul Zeilor pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Începe etapa a opta la Asia Express: concurenții se reunesc în Indonezia și își pun armurile pentru lupte crâncene în pl... Anca Țurcașiu și Andreea Samson, amuletă și Jokerul la Asia Express! Oana Paraschiv, legată la ochi în cursa pentru imun...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea din activitate
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Emil Rengle și Alejandro de la Asia Express se pregătesc de nuntă. Ce detalii au pus la punct pentru eveniment
Emil Rengle și Alejandro de la Asia Express se pregătesc de nuntă. Ce detalii au pus la punct pentru eveniment
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru și Noah. Foto
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru... Elle
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească datoriile
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x