Antena Căutare

Ce mai face și cum arată Vanessa Țone după experiența de la Burlacul. Este foarte activă în social media

Vanessa Tone este una dintre cele mai îndrăgite concurente de la Burlacul sezon 6. Tânăra este posesoarea unor forme frumoase, însă dorința sa de a își mări buzele nu a fost privită cu ochi buni de fanii emisiunii. Nici Vanessa nu a părut mulțumită de ultima intervenție, așa că a decis să mai reducă din volumul buzelor.

Vanessa Tone este una dintre cele mai îndrăgite concurente de la Burlacul sezon 6 | Antena 1

Vanessa Andreea Țone s-a numărat printre cele 15 concurente alese de Andi Burlacul încă din prima ediție.

Aceasta a avut parte de aventura vieții sale în Turcia, locul în care a petrecut cele mai frumoase momente alături de Andi Constantin, a legat frumoase prietenii și a avut parte de experinețe inedite.

Citește și: Andi Constantin, surprins în compania Alexandrei Mucea, semifinalistă Burlacul. Cum s-au fotografiat cei doi

Concurenta de la Burlacul se mândrește cu cele mai apetisante forme pe care le evidențiază în ținute spectaculoase, care îi scote în evidență corpul perfect modelat. Aceasta are un chip atractiv și debordează de energie.

Articolul continuă după reclamă

Andi Constantin s-a arătat interesat de ea, motiv pentru care a luat-o la date-uri pentru a o cunoaște mai bine.

Cum arată acum Vanessa Țone

În încercarea de a își completa trăsăturile angelice, Vanessa Țone a optat pentru buze mai pline, însă rezultatul nu a părut a fi pe placul său. Asta pentru că, la scurt timp, a mers și a redus din volumul lor.

Citește și: Catrina Georgeta, mișcări senzuale în costum de baie. Ipostazele în care s-a lăsat filmată fosta concurentă de la Burlacul

Noul său look i se potrivește mult mai bine, conform utilizatorilor care-i urmăresc postările pe conturile de socializare.

De altfel, fosta concurentă este foarte activă în social media, acolo unde postează o mulțime de imagini. Aproape 12 mii de persoane îi urmăresc activitatea în online.

Cine este Vanessa Țone, fosta concurentă de la Burlacul

Vanessa Andreea Țone este din București, are 21 de ani și 1,65 înălțime. Concurenta de la Burlacul 2021 lucrează în industria frumuseții și speră să-și creeze cât de curând școala sa de make-up.

Aceasta este pasionată de toată zona de înfrumusețare feminină și postează nenumărate imagini în mediul online de la cursurile la care participă pentru a se perfecționa.

Citește și: Cum arată Simona Bălăceanu în costum de baie după ce a slăbit. Imaginea care i-a impresionat pe internauți

Din online sunt nelipsite imaginile cu ceea ce ea reușește să creeze, de la sprâncene până la diverse trucuri de înfrumusețare.

După emisiune, aceasta dedică tot mai mult timp perecționării și speră să ajungă un make-up artist renumit, dar și să dețină propria școală de make-up.

Andi Constantin, surprins în compania Alexandrei Mucea, semifinalistă Burlacul. Cum s-au fotografiat cei doi... Vanessa Țone are un nou iubit. Fosta concurentă de la Burlacul nu-l mai ascunde pe bărbatul care a cucerit-o...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x