Prima intervenţie şi-a făcut-o când avea numai 17 ani. şi nu se opreşte aici. Dar mai bine îl las pe el să ne povestească mai multe, aşa că îl invit alături de mine pe Andrei Bogdan sau Andrei Ken, aşa cum îl ştie toată lumea.
Miercuri, 17.01.2018, 17:19
Orice gospodărie din România va trebui să dețină hidranți sau sisteme corespunzătoare pentru intervenții la incendiu, conform unui proiect legislativ inițiat de Ministerul Dezvoltării la sfârșitul lunii decembrie.
Vineri, 05.01.2018, 12:41
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, peste 70 de apeluri de urgenţă, cele mai multe fiind din municipiul Braşov, din Cavnic şi Lupeni. De asemenea, salvamontiştii au avut alte 18 apeluri prin care se solicitau informaţii.
Miercuri, 27.12.2017, 08:33
Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), a anunţat miercuri că a decis să oprească programat şi controlat Unitatea 2 de la centrala din Cernavodă în seara zilei de 7 decembrie ”în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare şi control şi eventual intervenţii punctuale asupra sistemelor Unitatii 2 în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioada de iarnă”.
Miercuri, 06.12.2017, 15:57
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune, legat de incidentul de la Tulcea, unde un poliţist a fost pălmuit de un martor la un incident, după care a scos pistolul l-a îndreaptat către oameni, că, în condiţile în care ea a "cerut în mod expres" ca în intervenţii sau în patrulare să existe câte doi poliţişti, aşteaptă, în urma anchetei pe care şeful politiei a declanşat-o, să i se răspundă de ce era singur poliţistul în acea interventie şi ce şef a decis ca acesta să acţioneze singur.
Luni, 04.12.2017, 23:58
Sahar Tabar, o tânără din Iran în vârstă de 19 ani, despre care se spune că a suferit peste 50 de intervenții chirurgicale reconstructive și a slăbit peste 80 de kilogramepentru a arăta ca Angelina Jolie.
Joi, 30.11.2017, 12:33
Dan Ciotoi și-a făcut apariția, pentru prima dată, după vestea primită din partea medicilor. Artistul a cântat în platoul ”Agenția VIP”, înainte de a fi supus unei intervenții chirurgicale la începutul anului viitor.
Miercuri, 29.11.2017, 23:37
O echipă de medici din Statele Unite a editat genele unui pacient în urma unei intervenții de modificare a ADN-ului realizată în premieră direct în corpul uman, informează The Telegraph joi.
Vineri, 17.11.2017, 10:49
Şeful Cosa Nostra, Toto Riina, a murit vineri, la ora 3.37, după două intervenţii chirurgicale şi după ce în ultimele cinci zile a fost în comă, anunţă presa italiană
Vineri, 17.11.2017, 07:55
A fost arsă pe 50% din suprafața corpului, inclusiv pe față, pe mâini și pe cap - unde a avut arsuri ale căilor aeriene superioare, a stat aproape o lună în comă, a luat nouă bacterii din spital și a făcut zeci de operații. Adina Apostol se numără printre cei 186 de răniţi de la COLECTIV. Norocoasă, ar spune unii, dar aşa să fie?!
Marti, 31.10.2017, 08:04
Agentul a fost înconjurat de şase tineri care l-au călcat în picioare la propriu. Poliţistul s-a ales cu un picior rupt şi a fost internat la un spital din Capitală. În schimb, agresorii susţin că poliţiştii ar fi intra abuziv pe...
Luni, 30.10.2017, 16:07
E criză de anestezic în cabinetele stomatologice. Medicii spun ca stocurile s-au epuizat şi că acum sunt nevoiţi să caute în străinătate serul. Unele intervenţii nu pot fi făcute fără acesta, astfel că mulţi pacienţi încă aşteaptă...
Joi, 26.10.2017, 19:28
Doi copaci au căzut marţi peste o aripă a spitalului Obregia din Capitală fiind necesară evacuarea pacienţilor şi a medicilor. :Până la această oră, vântul puternic a doborât 65 de copaci, mai multe intervenţii sunt în desfăşurare, iar în aşteptare sunt zeci de solicitări.
Marti, 24.10.2017, 20:28
Kitty Cepraga a fost supusă unei intervenţii chirurgicale complicată în zona capului. La scurt timp după ce şi-a revenit, vedeta s-a fotografiat cu bandajul pe cap şi cu branula pe care o are în mână, pentru a-şi anunţa...
Marti, 24.10.2017, 14:19
Kitty Cepraga a fost supusă unei intervenţii chirurgicale complicată în zona capului. La scurt timp după ce şi-a revenit, vedeta s-a fotografiat cu bandajul pe cap şi cu branula pe care o are în mână, pentru a-şi anunţa prietenii că este...
Marti, 24.10.2017, 13:21
Mariah Carey a reușit să stârnească valuri de ură în urma unei intervenții live, plănuită pentru a vorbi public despre concertele de Crăciun din acest an. Însă, din pricina tragediei din Las Vegas, în urma căreia 59 de oameni au murit și peste 400 au fost răniți, Piers Morgan, prezentatorul programului în care artista a intrat în direct, a ales să deschidă acest subiect. Ce a avut de comentat Mariah?
Joi, 05.10.2017, 08:25
Şi chiar s-a împrumutat la bancă, ca să facă rost de banii pentru operaţie. Însă după procedura de micşorare a stomacului au urmat complicaţii, despre care familia spune acum, că nu a ştiut nimic. Pacientul ar fi fost lăsat să plece...
Joi, 28.09.2017, 07:29
Inviatata Florentinei Fântânaru la emisiunea "Dincolo de aparenţe" de la Antena Stars a fost Oana Radu.
Sambata, 23.09.2017, 13:51
După ce s-a zvonit că ar avea implanturi, Carmen Minune a vorbit pentru prima dată despre intervenţiile estetice, dar şi despre suportul pe care îl primeşte din partea familiei sale.
Joi, 21.09.2017, 15:02
După ce s-a zvonit că ar avea implanturi, Carmen Minune a vorbit pentru prima dată despre intervenţiile estetice, dar şi despre suportul pe care îl primeşte din partea familiei sale.
Joi, 21.09.2017, 14:29
Un spital de copii din San Diego a inaugurat marți o procedură inedită menită să-i relaxeze pe cei mici înaintea unei intervenții chirurgicale: copiii au la dispoziție mașinuțe cu telecomandă pe care le pot "șofa" spre sala de operație, informează Reuters.
Miercuri, 20.09.2017, 09:55
Sonny Flame se poate dovedi un bărbat împlinit din toate punctele de vedere. Invitat în cadrul emisiunii "Cool Summer Nights", artistul a venit însoţit de soţia şi fiica lor.
Marti, 29.08.2017, 21:16
Sonny Flame se poate dovedi un bărbat împlinit din toate punctele de vedere. Invitat în cadrul emisiunii "Cool Summer Nights", artistul a venit însoţit de soţia şi fiica lor.
Marti, 29.08.2017, 21:06
Tehnologia a evoluat atât de mult, încât acum, se pot observa îmbunătăţiri semnificative, încă de la prima şedinţă de tratament, care pot să dureze chiar şi cinci minute.
Duminica, 20.08.2017, 14:58
Tehnologia a evoluat atât de mult, încât acum, se pot observa îmbunătăţiri semnificative, încă de la prima şedinţă de tratament, care pot să dureze chiar şi cinci minute.
Duminica, 20.08.2017, 08:35
Bărbatul rănit grav în accidentul petrecut pe A4, diagnosticat cu amputaţie postraumatică la nivelul genunchiului stâng şi fractură deschisă de femur, a fost supus unor intervenţii chirurgicale complexe, însă starea lui de sănătate rămâne gravă.
Vineri, 11.08.2017, 10:12
Femeia rănită în accidentul produs joi după-amiază pe autostrada A4 a murit la Spitalul Judeţean Constanţa, unde fusese supusă unor intervenţii chirurgicale complexe, iar soţul său este în continuare în stare gravă. Copilul celor doi, rănit şi el în accident, este în stare bună, urmând să fie externat.
Vineri, 04.08.2017, 12:36
Locul lor ar trebui să fie la fier vechi! Dar zeci de ambulanţe din judeţul Argeş continuă să meargă la intervenţii, deşi sunt nişte hârburi. Nu sunt bani pentru alte maşini, aşa că medicii şi asistenţii trebuie să se deplaseze cu...
Miercuri, 12.07.2017, 16:31
Operaţiile estetice i-au adus faima, dar acum ar putea rămâne fără nas. Cele peste 50 de intervenţii îi pun în pericol sănătatea bărbatului care, din dorinţa de a arăta ca păpuşa Ken, partenerul lui Barbie, a apelat la bisturiu.
Duminica, 09.07.2017, 09:45
De aseară plouă torenţial în trei sferturi din ţară! Cantitatea mare de apă a inundat gospodăriile şi a acoperit şoselele devenite impracticabile pentru şoferi. Pompierii au avut nenumărate intervenţii, iar misiunea lor nu s-a oprit.
Luni, 03.07.2017, 16:20
Fostul ministru care folosea elicopterele de intervenții pentru a merge la nunți
Vineri, 30.06.2017, 15:12
Sunt prognozate 43 de grade celsius. La umbră. Asta înseamnă, la nivelul asfaltului, chiar şi peste 70 de grade celsius. Aseară, Ministrul de Interne a anunţat că va suplimenta ambulanțele și autospecialele SMURD pentru intervenţii în cazul unor urgențe majore.
Joi, 29.06.2017, 13:44
Află cine a adunat cele mai multe puncte dintre cuplurile Mădălina & Cosmin, Roxana & Sergiu și Roxana & Sebastian cu întrebarea: Au existat momente când iubitului i-a fost teama pentru viața iubitei lui?.
Operaţia salvatoare a fost pentru o fetiţă de 13 ani condamnarea la o viaţă fără viaţă. De o lună, e înţepenită într-un pat de spital. Nu vorbeşte, nu mănâncă, nu dă niciun semn de viaţă. "E o legumă", spune tatăl, care acuză o greşeală medicală în timpul unei intervenţii la Institutul Inimii din Târgu Mureş.
Vineri, 26.05.2017, 19:35
"Bucuros și motivat să mă întorc acasă", este ceea ce a declarat mexicanul Juan Pedro Franco, bărbatul cel mai greu din lume care a ieșit miercuri din spital unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de micșorare a stomacului pentru a-l ajuta să piardă din greutate.
Joi, 18.05.2017, 10:50
Luminiţa Anghel a vorbit în exclusivitate la Prietenii de la 11 despre operaţiile estetice pe care le-a suferit în ultimii ani!
Luminiţa Anghel a vorbit în exclusivitate la Prietenii de la 11 despre operaţiile estetice pe care le-a suferit în ultimii ani!
Francezii au grijă să facă săptămânal simulări de intervenţii. La noi se fac anual. Misiunile francezilor în urma atacurilor teroriste de la Bataclan sau Champs Elysee au fost, însă, mult peste ceea ce francezii şi-au imaginat.
Marti, 02.05.2017, 19:57
Starea de sănătate a Denisei Manelista este una din ce în ce mai precară, motiv pentru care medicii fac eforturi disperate pentru a-i salva viața. Așa că, zilele trecute, cântăreața care, acum, trece prin clipe cumplite, a fost subiectul unei noi intervenții chirurgicale.
Luni, 01.05.2017, 16:10
Kim Kardashian vrea cu ardoare să devină mamă pentru a treia oară! Supusă unei intervenții chirurgicale pentru a putea rămâne însărcinată din nou, vedeta a avut parte de o situaţie destul de neplăcută, iar totul a fost filmat.
Vineri, 07.04.2017, 17:24
Cristi Borcea, probleme grave! Viața afaceristului este în mare pericol! Trebuie să facă încă două intervenţii chirurgicale şi, dacă nici acestea nu vor fi cu succes, medicii vor fi nevoiţi să ia o decizie cumplită
Marti, 21.02.2017, 09:52
Războiul dintre părinții lui Vali a continuat, susținut de intervenții exterioare.
Războiul dintre părinții lui Vali continuă, susținut de intervenții exterioare. Vecinii fac acuzații serioase cu privire la conduita mamei concurentului.
Nicoleta Luciu a ieşit din lumina reflectoarelor şi s-a dedicat în totalitate familiei, dar le-a rămas fidelă fanilor de pe Facebook, cărora le face mai mereu "cadou" poze spectaculoase. La începutul anului, Nicoleta a...
Marti, 24.01.2017, 14:27
Diagnosticată cu cancer la colon, Monica Pop a fost supusă la trei intervenţii chirurgicale. Managerul Spitalului de Oftalmologie vorbeşte despre cea mai grea perioadă din viaţa ei.
Joi, 12.01.2017, 18:56
La doar 28 de ani, cântărețul a simțit nevoia să-și trateze cheliile în cabinetul medicului estetician. Dorian Popa a fost supus unui implant de 4.000 de fire de păr, atât la nivelul feței cât și al scalpului
Marti, 20.12.2016, 10:05
Un luptător din trupele speciale a avut parte de un accident nefericit în timpul unei misiuni. În timp ce încerca să coboare de pe o clădire, bărbatul a rămas suspendat, cu pantalonii în vine Imaginea a fost urcată...
Joi, 01.12.2016, 14:23
Medicii din Iaşi au reuşit o nouă premieră. Unui pacient de 70 de ani, care nu mai avea patru degete la mâna dreaptă, i-au fost transferate două degete de la picioare. E drept, operaţiile de acest gen sunt făcute cu zecile în săliile de intervenţii din Iași.
Luni, 21.11.2016, 16:49