În Gala de vineri, 29 martie 2024, Simona Gherghe a anunțat clasamentul publicului. Iată cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii.
Mamele și băieții de la Mireasa au făcut nominalizări. Două tinere au intrat în cursa de eliminare.
Dediș și Khaled au intrat în cursa de eliminare, iar în Gala din 29 martie, Simona Gherghe a anunțat decizia publicului.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Simona Gherghe a dat deznodământul în ceea ce privește cursa de eliminare în care s-au aflat Khaled și Dediș. Iată care dintre cei doi a fost eliminat din competiție!
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Dediș a recunoscut că este interesat de Iuliana, dar nu a vrut să facă cunoscut publicului acest lucru, din cauză că se află în cursa de eliminare.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Laura avea o preocupare alături de Valentin. Cei doi au spus că a fost strict o discuție amicală, iar, mai mult, Laura a recunoscut că este mai de grabă interesată de Albert.
Laura a surprins în Gala de azi, 29 martie 2024. Ea a spus ce băiat vrea să cunoască mai bine.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Elena și-a putut petrece timpul la jacuzzi doar cu băieții singuri. De ce a vrut concurenta să rămână singură cu Valentin.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Iuliana a ales să-l scoată la un date pe Khaled, așa că cei doi au ajuns la grădina botanică. Ce au discutat.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În relația dintre Cristina și Alex există niște temeri. Cum au de gând să rezolve aceste situații.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Liviu și Delia au încercat să afle și ce defecte au, lucru important în cunoașterea lor. ”Când sunt tristă, cheltui”, a spus concurenta.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Elena a intrat în casa băieților pentru o noapte. Ce întrebări au avut concurenții pentru ea.
Ediția din data de 29 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristian i-a mărturisit lui Khaled că începe să se îndrăgostească de Antonia. ”Simt să fiu lângă”, a spus concurentul.
Cristian i-a mărturisit lui Khaled că e îndrăgostit de Antonia. Fata a fost încântată de dezvăluire, dar s-a întristat după ce doamna Daniela a ținut un discurs.
Surpriză la Neatza cu Răzvan și Dani, unde cuplurile de la Mireasa s-au ”duelat” pentru o ieșire din casă.
Ediția din 29 martie 2024 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Trei cupluri din casa Mireasa, Cristina - Alexandru, Maria - Ștefan și Delia - Liviu, au parte de o provocare cu premii. Cine a câștigat.
Doamna Viorica s-a pronunțat în privința cunoașterii dintre fiul său, Liviu, și Delia. Iată ce a avut mama de spus.
Bia din sezonul 8 Mireasa a apelat la o schimbare de look. Soția lui Robert i-a încântat pe susținători cu cea mai recentă apariție în online.
Anda Cătană a publicat recent o două fotografii în mediul online. Cei care au plăcut-o în cadrul sezonului 5 Mireasa, au apreciat imaginile.
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Abia intrată în competiție, Elena a avut parte de primele interacțiuni din casă. Valentin și Dediș au fost doi dintre băieții care s-au arătat interesați să poarte o...
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Între Cristina și Alex mai sunt aspecte de lămurit în ceea ce privește relația lor.
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Psihologul Eduard Puiu a avut o sesiune de terapie cu Antonia și mama ei. Ce lucruri au ieșit la iveală.
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Elena este din județul Brăila și are aproape 24 de ani. ”Sunt o persoană amuzantă și îmi place să mă distrez”, a spus aceasta.
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Albert vrea să știe dacă el este singura variantă pentru Adriana. Iată ce au discutat cei doi concurenți din competiție.
Elena, noua concurentă de la Mireasa, a povestit detalii despre viața ei.
Albert s-a supărat în live și a răbufnit. El se gândește să încheie cunoașterea cu Adriana pentru că simte faptul că nu îl place.
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Liviu și Delia au dat frâu liber cunoașterii, cu noi gesturi de apropiere. Ce așteptări au unul de la celălalt.
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Într-o discuție cu Laura, Antonia parcă avea niște dileme față de Cristian. Iată ce a discutat Antonia și cu Cristian.
Ediția din data de 28 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. De câteva zile, doamna Floarea vorbește despre Antonia după despărțirea acesteia de Valentin. ”E perversă!”, a spus aceasta.
Același corp, dar două suflete. Așa vor să fie cunoscute Abby și Brittany, gemenele siameze. Acum Abby e soție, după ce s-a căsătorit în secret cu alesul inimii sale.
Joi, 28.03.2024, 13:04
După ce mama Iulianei i-a adus acuzații grave, Liviu a vorbit cu Delia despre situația complicată.
Elena este noua concurentă de la Mireasa. Tânăra a intrat în competiție în finalul emisiunii de miercuri, 28 martie 2024.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Elena este noua concurentă care a intrat în casă cu gândul de a își găsi sufletul pereche. Tânăra este din Brăila, dar locuiește în București, unde lucrează ca ospătar.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Adriana și Albert continuă să se cunoască, iar cei doi ridică și anumite probleme mai serioase.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Maria și Ștefan au ieșit la înâlnire, ocazie cu care au stabilit statutul relației dintre ei.
Elena a intrat în casa Mireasa în finalul emisiunii de miercuri, 27 martie 2024.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristian și Antonia sunt din ce în ce mai apropiați, dar Laura era preocupată să îi dea câteva sfaturi de vigilență Deliei.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Liviu și Delia au ajuns extrem de apropiați încă de acum două nopți, așadar urma o dimineață a concluziilor.
Tatăl Deliei a intervenit în emisia live din 27 martie 2024. El a fost deranjat de faptul că doamna Iulica, mama Iulianei, i-ar fi jignit copilul.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Khaled încerca să poarte un dialog cu Laura pentru a fi înțeles mai bine.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristina, fata menționată în acuzații de mama Iulianei, a cerut un drept la replică pentru a lămuri anumite aspecte legate de Liviu.
Cristina, presupusa fostă iubită a lui Liviu, a rupt tăcerea. A negat cele spuse de mama Iulianei
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În urma unui mesaj trimis de mama Iulianei, aceasta a intrat în direct la Capriciile Iubirii cu o serie de acuzații la adresa lui Liviu despre o presupusă iubită.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Într-un material difuzat la Capriciile Iubirii, doamna Floarea analiza discursul schimbător al Antoniei.
Doamna Floarea s-a supărat foarte tare după ce a auzit declarațiile făcute de Antonia. I-a aruncat cuvinte grele în emisia live din 27 martie 2024.
Ediția din data de 27 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În urma interacțiunilor dintre Cristian și Antonia, a doua zi Antonia avea nevoie de un feedback din partea celorlalte fete.
Domnul Marinescu, tatăl lui Cristian, a vorbit cu Antonia după ce i-a spus fiului să nu se apropie de ea, când credea că obiectivele nu întregistrează.
Gabriela Cristea și-a deschis recent o afacere cu cozonaci, iar acum face angajări. Prezentatoarea de la Mireasa, Capriciile Iubirii a realizat un videoclip prin care i-a invitat pe pasionții de bucătărie să-i fie colegi,
Miercuri, 27.03.2024, 12:09
După ce Liviu s-a declarat într-o cunoaștere cu Delia, mama Iulianei a sunat la Mireasa Capriciile Iubirii pentru a face acuzații grave.
Ediția din data de 26 martie 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Iuliana, Maria și doamna Mariana nășteau câteva speculații în casă despre Liviu, după despărțirea de săptămâna trecută.