Cosmin a laut decizia de a lua o pauză în relația cu Crinei, iar aceasta s-a conformat. ”Nu putem vorbi de dragoste între mine și Crina”, afirmă acesta.
Confruntată cu un val de reproșuri, Crina își alege aliați. Furia împotriva acesteia a împărțit fetele de la ”Mireasă pentru fiul meu” în două tabere.
Au mărturisit că vor să se cunoască, însă după o discuţie în contradictoriu cu mama concurentului, Florentina pare să se fi îndepărtat de Tudor. În timp ce acesta îi cere mai multă atenţie, concurenta spune că nu se poate implica prea...
Lavinia nu a reuşit să-l cucerească, iar din când în când Eduard se gândeşte la fosta iubită. A fost cu ea şapte ani de zile, sunt despărţiţi de trei, dar cei doi au păstrat legătura. Mai mult de atât, acesta a recunoscut că ea l-a...
Nunţile absolut fabuloase din Rusia, ce au stârnit, de-a lungul timpului, râsetele a mii de internauţi, sunt nimic pe lângă poveştile interpreţilor de muzică populară de la noi.
După ce ani la rândul a fost una dintre cele mai râvnite burlaciţe, ei bine, Sânziana Buruiană a devenit în sfârşit mireasă! Peste 150 de invitaţi au petrecut împreună cu fericiţii miri.
Marti, 20.10.2015, 00:00
E râvnită de toţi bărbaţii din România şi nu numai, dar inima ei bate doar pentru un singur domn! Top modelul internaţional, Catrinel Menghia ne-a dezvăluit planurile.
Luni, 19.10.2015, 19:04
Cele mai emoţionante momente ale nunţii au fost sosirea tortului şi aruncarea buchetului. Surprizele au fost mari la ambele capitole. Tinerele aproape că s-au îmbrâncit ca să prindă florile menite să le aducă şi lor bucuria unei căsătorii.
Luni, 19.10.2015, 18:57
După doi ani de iubire şi cu două luni înainte să devină mămică, Sânziana Buruiană a devenit doamna Zuluf. Peste 150 de invitaţi au petrecut împreună cu fericiţii miri.
Luni, 19.10.2015, 18:32
După ce ani la rândul a fost una dintre cele mai râvnite burlaciţe, ei bine, Sânziana Buruiană a devenit în sfârşit mireasă! Peste 150 de invitaţi au petrecut împreună cu fericiţii miri.
Luni, 19.10.2015, 18:05
A visat de mică la acest moment. Ziua cea mare a sosit pentru Sânzi. Blondina şi alesul ei, Zuluf au făcut pasul cel mare. Încă de la primele ore ale dimineţii, viitoarea mămică a început pregătirile.
Luni, 19.10.2015, 18:01
E râvnită de toţi bărbaţii din România şi nu numai, dar inima ei bate doar pentru un singur domn! Top modelul internaţional, Catrinel Menghia ne-a dezvăluit planurile.
Luni, 19.10.2015, 17:10
După ce a fost criticat intens de concurenţi, mama şi bunica lui Emanuel au intervenit. În timp ce mama acestuia i-a spus că este dispusă să intre în competiţie, bunica i-a recomandat să formeze un cuplu cu Nataşa.
După ce a făcut afirmaţii dure, Emanuel a fost criticat intens de cei pe care i-a "vizat", iar printre aceştia s-a numărat Ştefan. Acesta a mărturisit, în direct, că bărbatul petrece foarte mult timp în baie pentru a se da cu cremă de corp.
Au petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, însă nu formează un cuplu. În direct, în emisiunea de astăzi, Adriana şi Valentin au mărturisit că se plac mult, dar mai au nevoie de timp pentru a-şi da seama dacă vor sau nu să...
Valentin a reuşit să stârnească controverse ce par a nu se opri. La scurt timp după ce s-a apropiat de Adriana, mai mulţi concurenţi l-au criticat spunând că îşi urmăreşte propriile interese. Printre aceştia se numără Eduard, care a...
Ultima perioadă a fost minunată pentru Valentin, care s-a apropiat mai mult de Adriana. Într-o discuţie purtată cu băieţii, acesta a mărturisit că o place mult şi că ar face orice pentru ca relaţia cu ea să funcţioneze.
Tensiunea a atins cote maxime în casa Mireasă pentru fiul meu, unde Emanuel şi Tudor au avut un schimb dur de replici. Mai mult de atât, cei doi s-au ameninţat reciproc.
Simona Traşcă va fi unul dintre concurenţii ediţiei viitoare "Poftiţi de vă iubiţi". Blondina recunoaşte că îşi doreşte să se căsătorească, nu doar să îmbrace rochia de mireasă la diverse evenimente
Emisiunea “Mireasă pentru fiul meu” se confruntă cu o situaţie inedită: cei mai votaţi concurenţi sunt “la cuţite”. Liliana - cea mai votată dintre fete, ultima oară la citirea clasamentului, şi Valentin - locul 1 în clasamentul băieţilor, au început războiul.
Vineri, 16.10.2015, 09:16
O dragoste neîmpărtăşită şi câteva pahare “la bord” l-au adus pe Emanuel în pragul disperării. Declaraţiile pe care le-a făcut la ultima petrecere le-au scos din minţi pe fete, începând chiar cu cea pe care încerca să o cucerească.
Vineri, 16.10.2015, 09:13
Sânziana Buruiană se căsătoreşte duminică, dar se pregăteşte asiduu şi pentru un nou rol în viaţa ei! Sânzi vine alături de mine să ne vorbească despre ultimele pregătiri de nuntă, dar mai ales despre secretul pe care l-a ascuns atâta...
Joi, 15.10.2015, 18:58
La scurt timp după ce Valentin şi Adriana au început să petreacă mai mult timp împreună, concurentul a fost apostrofat de ceilalţi băieţii. Aceştia au afirmat cu tărie că a venit în casă cu un plan bine pus la punct pentru a câştiga...
După venirea Laurei în competiţie, în Gala Săptămânii, Valentin a fost criticat intens. Mai exact, el a fost acuzat că ar fi intrat în casă special pentru a câştiga marele premiu, fiind susţinut de o persoană care i-a ajutat pe Cristian...
Au suferit de când au venit pe lume. Şi-au purtat una alteia, durerile, iar acum au plecat împreună. La câteva ore după înmormântare, cel care le-a fost tată şi apoi călău, a murit la spital.
Miercuri, 14.10.2015, 19:17
Petrecerea îndrăgostiţilor, ce a avut loc sâmbătă, a scos tot ce a fost mai rău din Emanuel, care s-a arătat dezamăgit de faptul că Mihaela îl ignoră total. Mai mult de atât, el a criticat fetele, cărora le-a spus că arată urât fără...
În Maramureş, datina spune că mireasa trebuie să îşi ceară iertare în faţa părinţilor, în ziua nunţii, acesta fiind unul dintre cele mai emoţionante momente pentru toată familia.
Miercuri, 14.10.2015, 14:26
În Maramureş, datina spune că mireasa trebuie să îşi ceară iertare în faţa părinţilor, în ziua nunţii, acesta fiind unul dintre cele mai emoţionante momente pentru toată familia.
Reacţia unei mirese din Statele Unite, implicată într-un accident rutier în timp ce se îndrepta spre cununia religioasă, face înconjurul lumii pe internet. Deşi era îmbrăcată în rochie de mireasă, femeia nu a dat înapoi când a venit...
Marti, 13.10.2015, 16:39
Conform tradiției maramureșene, mireasa trebuie să ceară iertare părinților în fața tuturor nuntasilor.
O tânără din Timişoara se luptă să trăiască şi să îmbrace rochia de mireasă. Ionela a câştigat prima bătălie cu cancerul, însă mai are de trecut un hop: o operaţie costisitoare care trebuie făcută până la sfârşitul anului.
Luni, 12.10.2015, 19:40
S-a arătat interesat de Adriana, însă concurenta nu şi-a dorit o relaţie cu el, aşa că Tudor şi-a îndreptat atenţia către Florentina. Imediat după Gală, la petrecerea îndrăgostiţilor, băiatul s-a apropiat de Florentina şi i-a...
Chiar dacă au mărturisit că-şi doresc să se cunoască mai bine, Valentina şi Aurel par să aibă o relaţie sortită eşecului, căci discuţiile în contradictoriu sunt la ordinea zilei. Mai mult de atât, Aurel pare nehotărât şi este de...
La mai bine un an de zile de la separarea de Viorel, Laura, fosta concurentă de la "Mireasă pentru fiul meu", iubeşte din nou.
Luni, 12.10.2015, 13:42
Vedete merg cu cei doi miri să-și aleagă ținutele pentru nuntă. Astfel acestea sunt nevoite să muncească pentru ca cei doi tineri să se bucure de ele.
Mama Loredanei i-a desfiinţat pe Tudor şi pe mama lui, Luiza!
Emanuel s-a declarat indignat de modul în care l-a tratat Valentina! Concurenta susţine că s-a abţinut să nu-l lovească pe acesta!
Vestea că una dintre fostele iubite ale lui Nicolae Guţă s-a pocăit a luat prin surprindere pe toată lumea. Mai ales că vorbim despre Dana Roba, care până mai ieri se afişa numai în ipostaze sexy. Acum însă, Dana încearcă să convingă...
Sambata, 10.10.2015, 16:40
Teodor şi Ionela se iubesc pe zi ce trece mai mult. Cei doi îndrăgostiţi au mărturisit că au profitat de timpul petrecut împreună şi au făcut amor fierbinte. Iar "rezultatele" nu întârzie să apară. Invitaţi în platoul emisiunii "Star...
Sambata, 10.10.2015, 12:51
Tensiune fără precedent în casa de la „Mireasă pentru fiul meu”! De curând, concurenții au participat la o nouă probă în cursa spre Dubai.
Vineri, 09.10.2015, 18:04
Comportamentul lui Ștefan a stârnit controverse! Concurentul a acuzat-o pe Luiza că îi urmărește orice mișcare!
Valentin este pe lista băieților care nu mențin curățenia în casă și din acest motiv restul concurenților vor să ia măsuri împotriva lui!
Vechea problemă a curățeniei îți arată dezgustătorul chip! Constantin a decis să ia măsuri impotriva celor care nu fac ordine în casă!
Au fost protagoniştii multor momente deosebit de tensionate, însă dragostea lor se pare că a fost mai puternică. Cătălina şi Nicolae par să se iubească la nebunie şi, mai mult de atât, urmează să devină părinţi. Totuşi, o mărturisire controversată va stârni, cu siguranţă, vâlvă printre fani.
Vineri, 09.10.2015, 11:49
Au mărturisit că se plac şi şi-au acordat o şansă, însă aseară relaţia lor s-a cutremurat. Aurel şi Valentina au avut o discuţie tensionată, după ce concurenta i-a reproşat iubitului ei de ce nu a încercat să "joace în alt film" şi...
Discuţii aprinse între mai multe fete din competiţie şi Valentin, care a fost aprig criticat, din cauza apetitului uriaş. Pentru că de fiecare dată cere mâncare, fetele l-au pus la zid şi i-au cerut să-şi cumpere ceea ce-şi doreşte să...
A primit o şansă pentru a se apropia mai bine de fete, dar şi-a irosit-o. A fost nevoit să gătească pentru fete, dar Emanuel s-a dovedit a fi o adevărată catastrofă în bucătărie, iar Liliana, Mihaela şi Nataşa l-au ajutat şi au gătit...
Irina Nicolae, fosta membră a trupei A.S.I.A, radiază de fericire, căci la sfârşitul săptămânii trecute, s-a căsătorit cu omul de afaceri Marius Vizer, care i-a fost alături în ultimii 10 ani.
Joi, 08.10.2015, 14:25
Tudor nu ratează niciun prilej pentru a-i face curte Adrianei! Chiar daca Loredana i-a făcut ochi dulci, inima lui Tudor se pare că bate pentru altcineva!
Loredana i-a schimbat starea de spirit a lui Tudor!