Atunci când spui „România dansează” spui spectacol, artă, pasiune, emoţie, energie şi multă voie bună, iar de cele mai multe ori, buna dispoziţie a concurenţilor se transmite şi la masa juriului.
Marti, 11.03.2014, 15:41
Atunci când spui „România dansează” spui spectacol, artă, pasiune, emoţie, energie şi multă voie bună, iar de cele mai multe ori, buna dispoziţie a concurenţilor se transmite şi la masa juriului. Preselecţiile „România danseazã” le-au demonstrat Monicăi, lui CRBL şi lui Connect-R cã rolul de jurat poate fi însă şi unul ingrat. Într-una dintre zile, pe scena talent show-ului şi-a fãcut apariţia un tânăr de 21 de ani, student la Facultatea de Drept, fost model şi pasionat de dans.
Marti, 11.03.2014, 15:30
Chiar dacă gătitul este pasiunea care îi unește, juniorii aflați în competiție își declară dorințele ascunse. Să fie precum Jamie Oliver sau Cristiano Ronaldo?
Luni, 10.03.2014, 22:10
Cu o privire inteligentă și un aspect de occidental, Aron ne-a cucerit definitiv. Tânărul gătește de la 6 ani, după ce a fost fascinat de poțiunile din romanul Harry Potter
Luni, 10.03.2014, 21:35
La prima vedere, ar părea că avem în faţă doi oameni pentru care iubirea reciprocă a fost singura pasiune de-a lungul vieţii. Numai că, în mod sigur, bunicii din imagine au avut şi o altă... iubire
Luni, 10.03.2014, 19:50
Atunci când spui România Dansează spui spectacol, artă, pasiune, emoţie, energie, multă voie bună, dar şi poveşti de viaţă încredibile, de cele mai multe ori ascunse cu orice preţ de concurenţi.
Sambata, 08.03.2014, 22:13
După un prim sezon în care unii dintre cei mai buni dansatori din România s-au întrecut în numere de dans spectaculoase, încărcate de emoţie şi pasiune, un nou sezon „România Dansează” se pregăteşte de start duminica aceasta, de la 20:30, la Antena 1.
Sambata, 08.03.2014, 10:38
După un prim sezon în care unii dintre cei mai buni dansatori din România s-au întrecut în numere de dans spectaculoase, încărcate de emoţie şi pasiune, un nou sezon „România Dansează” se pregăteşte de start duminica aceasta, de la 20:30, la Antena 1.
Vineri, 07.03.2014, 16:39
Atunci când spui România Dansează spui spectacol, artă, pasiune, emoţie, energie, multă voie bună, dar şi poveşti de viaţă încredibile, de cele mai multe ori ascunse cu orice preţ de concurenţi.
Vineri, 07.03.2014, 11:03
Am putea-o cataloga drept o nuntă normală, asta dacă ar fi să facem abstracţie de "stilul" atent ales al miresei. Lucru imposibil!
Vineri, 07.03.2014, 10:59
Evgeni Plushenko, unul dintre stelele lumii în patinajul artistic. Un nume mare, cu succese răsunătoare în spatele cărora stau ani de muncă şi chin. Totul, din pasiune!
Luni, 03.03.2014, 12:24
Fostul preşedinte american George W. Bush, care a şi anunţat public că se va consacra picturii, îşi va expune o parte din tablouri în aprilie, în Texas. Peste 20 de tablouri vor fi prezentate în expoziţia intitulată "The Art of Leadership: A President's Personal Diplomacy".
Joi, 27.02.2014, 17:46
Incredibil ce poate face un român, a cărui pasiune i-ar putea răpi viaţa într-o fracţiune de secundă.
Marti, 25.02.2014, 13:32
Flavia Mihășan, vecina sexy de la ”Neatza”, obișnuiește să facă senzație în fiecare dimineață, însă tânăra nu se pricepe de minune să dea bine doar în față, ci și... în spate.
Marti, 25.02.2014, 12:15
Andreea MArin despre sot, pasiune
Sambata, 22.02.2014, 13:15
Prezentatoarea rubricii “Meteo” din cadrul Observatorului, Anamaria Stancu, are, din decembrie, o nouă pasiune: squash-ul.
Vineri, 21.02.2014, 15:30
Atunci când spui "România Dansează" spui spectacol, artă, pasiune, emoţie, energie şi multă voie bună, iar de cele mai multe ori, buna dispoziţie a concurenţilor se transmite şi la masa juriului.
Vineri, 21.02.2014, 12:27
Raluca Ileana are 11 ani, este Popeşti Leordeni şi este pasionată de muzică.
Aţi văzut vreodată cum reacţionează un câine după ce a făcut baie? Unii aleargă precum disperaţii prin toată casa, împroşcând în jur cu apă, în timp ce alţii se tăvălesc pe covor, pe canapea şi pe prosoape.
Luni, 17.02.2014, 20:32
Se anunță un week-end liniștit și vindecător. Căutăm mai curând tihna decât pasiunea. În tot cazul, avem nevoie de ordine în viața noastră. Prudența și timiditatea intervin în limbajul nostru afectiv. Iată care sunt previziunile astrologice pentru week-endul 15 și 16 februarie!
Vineri, 14.02.2014, 18:56
Are 20 de ani și nu-și pierde timpul în cluburi sau la mall precum alte fete. Ștefania Vătafu este o tânără ce s-a dedicat pasiunii sale…fotbalul.
Vineri, 07.02.2014, 10:55
Dragostea plutește în aer în cazul celor doi porumbei! La o tură de shopping, alături de proaspătul ei soţ, Andreea Marin şi-a dat frâu liber sentimentelor şi şi-a arătat dragostea. Ce mai, a fost o plimbare plină de pasiune!
Joi, 06.02.2014, 12:26
Nadir Tamuz nu și-a uitat fanii de suflet care l-au cunoscut la X Factor. Cântărețul a muncit cu pasiune lunile acestea pentru ca, în preajma Sfântului Valentin, să dezvăluie o surpriză de proporții!
Carmen Negoiţă explică cum trebuie să te îmbraci în fiecare zi ca să mergi la serviciu.
Luni, 03.02.2014, 17:03
Cel de-al doilea sezon al reality show-ului „Burlaciţa” va începe în această primăvară la Antena 1. Peisajele de vis, luxul şi extravaganţa contimentate cu pasiune şi surprize vor fi ingredientele acestui sezon al celui mai romantic şi, totodată, pasional reality show al momentului.
Vineri, 31.01.2014, 11:09
Loredana Chivu are o pasiune ascunsă pentru costumele de baie. Acum, pasiunea sa a ieșit la suprafață. Este... la vedere.
Miercuri, 29.01.2014, 20:36
Loredana Chivu are o pasiune ascunsă pentru. costume de baie. Chiar dacă mai sunt câteva luni bune până când va putea merge la plajă, păcătoasa a probat pentru noi, în mijlocul iernii, cele mai sexy costume.
Miercuri, 29.01.2014, 17:13
Istorie, acesta este cuvântul care îl defineşte pe Michael Schumacher: şapte titluri de campion mondial în Formula 1, zeci de curse câştigate, sute de pole position-uri şi o mare pasiune pentru sport.
Miercuri, 29.01.2014, 12:37
Vedetele internaţionale s-au îndrăgostit de Emiratele Arabe Unite. Tom Cruise a făcut o pasiune pentru Dubai după ce a vizitat oraşul în timpul filmărilor pentru Misiune Imposibilă. Victoria şi David Beckham au ales şi ei să se relaxeze aici şi nu oriunde, ci la Burj al Arab.
Vineri, 24.01.2014, 20:32
Zlatan Ibrahimovic a plecat la vânătoare. Şi-a luat puşca în spate şi a luat-o la pas prin pădurile din Suedia
Vineri, 24.01.2014, 09:17
Zi de zi, timp de cinci ani, Luca Iaconi-Stewart a tăiat neîncetat la hârtie pentru a realiza o replică a unui avion Air India 777-300ER
Miercuri, 22.01.2014, 15:11
Sophia Amzycki are doar doi ani, dar cântă cu mai multă emoţie şi pasiune decât o fac multe dintre vedetele consacrate.
Miercuri, 22.01.2014, 14:56
Ana Maria Mocanu are o pasiune la care nu v-aţi fi gândit. Roşcatei îi place să citească şi tocmai şi-a cumpărat două cărţi noi, pe care abia aşteaptă să le devoreze.
Miercuri, 22.01.2014, 09:30
În ultima perioadă, viaţa lui Adrian Iovan nu a fost una uşoară. Problemele au început în urmă cu doar trei ani cînd statul a decis să îi reducă pensia cu 80%, motiv pentru care a fost nevoit să îşi găsească noi angajamente de pilotaj pentru a supravieţui
Miercuri, 22.01.2014, 08:34
Dacă credeaţi că Mihaela Rădulescu a fost iniţiată în "tainele" sporturilor extreme de către Dani, v-aţi înşelat amarnic! Am putea spune că Dani era micuţ atunci când diva deja pilota maşini pe terenuri accidentate.
Marti, 21.01.2014, 11:13
Oana Roman regretă moartea fostului ei coleg, Adrian Iovan. Cei doi au lucrat la acceaşi companie aeriană, în cadrul căreia Oana era PR Manager. Vedeta a povestit pe pagina ei de Facebook faptul că nu s-a înţeles prea bine cu pilotul, dar îi aprecia profesionalismul.
Marti, 21.01.2014, 10:44
Vecina de la Neatza este o dansatoare desăvârșită! În fiecare dimineață, ne pregătește cele mai incendiare dansuri! Iată că Flavia are, mai nou, o altă pasiune!
Sambata, 18.01.2014, 16:03
S-au sărutat şi s-au îmbrăţişat cu pasiune în toaletă! Raluca Dumitru şi Claudia, fosta cântăreaţă din trupa Dolls, le-au dat palpitaţii mari domnilor!
Joi, 16.01.2014, 17:12
S-au sărutat şi s-au îmbrăţişat cu pasiune în toaletă! Raluca Dumitru şi Claudia, fosta cântăreaţă din trupa Dolls, le-au dat palpitaţii mari domnilor!
Joi, 16.01.2014, 17:10
E un adevărat cameleon. Știe să se reinventeze și să surprindă mereu, nu doar prin apariții ci și prin divele alături de care se afisează. Catalin Botezatu spune că la el, focul pasiunii se aprinde rapid, dar la fel de repede. se și stinge.
Miercuri, 15.01.2014, 17:09
După un prim sezon în care unii dintre cei mai buni dansatori din România s-au întrecut în numere de dans spectaculoase, încărcate de emoţie şi pasiune, un nou sezon „România Dansează” se pregăteşte de start în această primăvară.
Miercuri, 15.01.2014, 15:11
După un prim sezon în care unii dintre cei mai buni dansatori din România s-au întrecut în numere de dans spectaculoase, încărcate de emoţie şi pasiune, un nou sezon „România Dansează” se pregăteşte de start în această primăvară.
Miercuri, 15.01.2014, 15:05
Andreea Bălan este o artistă profesionistă și ne-a demonstrat deja acest lucru, în multe ipostaze.
Sambata, 11.01.2014, 17:33
Kai Langer poate fi numit cel mai mare fan al lui Bruno Mars! Are doar patru ani, însă îi cântă melodiile cu multă pasiune!
Miercuri, 08.01.2014, 15:31E tânără, frumoasă, dar nu e singură, aşa că staţi liniştiţi, domnilor! Are şi o pasiune inedită!
Miercuri, 08.01.2014, 12:58Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că Dj Wanda este o împătimită a tatuajelor. Numără cam cinci şi ar vrea să-şi mai facă incă unul, altfel decât cele de până acum! Pe jumătate de corp!
Marti, 07.01.2014, 11:12
Oanei Zăvoranu îi place mult să danseze şi nu se sfieşte să le arate tutror. O prietenă a surprins scena, la o petrecere. Haideţi să vedem filmuleţul.
Luni, 06.01.2014, 13:02
Îndrăgita jurată de la "Te cunosc de undeva!" continuă să-şi achiziţioneze ii din toate colţurile României şi nu numai
Luni, 06.01.2014, 12:31
Tânăra cu „cea mai puternică voce” știe că Marele Premiu poate fi câștigat cu talent, pasiune, forța vocală și multă, multă emoție. Melodia „De-ar fi să vii” a împlinit toate aceste cerințe
Dani Oțil, cel care te binedispune în fiecare dimineață, de luni până vineri, alături de Răzvan Simion, are o pasiune inedită.
Miercuri, 18.12.2013, 11:24