În cadrul celei de-a VI-a ediţii din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Ruby a cântat melodia interpretată de Alex Velea - Ziua mea.
Alex Velea este personajul pe care îl interpretează Ruby în cadrul celei de a VI-a ediţii a sezonului XI de la "Te cunosc de undeva!".
Ruby face o dezordine monstru sâmbătă, 25 martie, de la ora 20.00, în platou, la “Te cunosc de undeva!”, când se va transforma într-un personaj pe care și l-a dorit foarte mult, Alex Velea. “Ești cel mai dezordonat artist din această seară!”, i se va spune, de la masa juraților. Cum va arăta scena de la “Te cunosc de undeva!” după prestația lui Ruby, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă seara. Acesta este primul travesti pe care Ruby îl va face în show-ul transformărilor, iar tânăra artistă este foarte încântată că ruleta i-a oferit spre interpretare acest personaj. “A fost momentul meu preferat și cel pe care l-aș repeta oricând. Am descoperit că este mega amuzant să fii Alex Velea dar, totodată, dificil deoarece el este un artist foarte activ și în viața de zi cu zi, și pe scenă. La un moment dat, pe scenă, chiar obosisem rău de la cât am încercat să întrețin petrecerea...”, spune Ruby. „Mi-a plăcut atât de mult personajul, încât am venit acasă deghizată. Alex este un artist deosebit, unic, cu o energie și un simț al umorului ieșite din comun. Țin foarte mult la el și toată viața o să aibă un loc în inima mea, pentru că el este cel care m-a pus pe harta industriei muzicale și primul care a avut încredere în viitorul meu în acest domeniu”, mai spune aceasta. Cum vor aprecia jurații transformarea lui Ruby, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 25 martie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.
Ruby face o dezordine monstru sâmbătă, 25 martie, de la ora 20.00, în platou, la “Te cunosc de undeva!”, când se va transforma într-un personaj pe care și l-a dorit foarte mult, Alex Velea
Ruby, frumoasa concurentă de la „Te cunosc de undeva”, este încântată de venirea primăverii și de soare. Artista s-a îmbrăcat într-o rochie albastră, mulată și scurtă, spre bucuria fanilor.
La numai nouă ani, se poate declara cel mai norocos puști! Nu de alta, dar Dedi, un băiat simpatic, are o soră celebră și „cuceritoare” pentru toată suflarea masculină: pe frumoasa Ruby, concurenta de la „Te cunosc de undeva”.
După ce a rupt topurile în ultimul an cu featuring-uri, Ruby revine cu o piesă solo. "Luptătoare" se numește cel mai nou single al ei și este continuarea poveștii "Nu caut iubiri". Are parte de un videoclip beton prin care artista a trecut prin...
Luni, 20.03.2017, 08:28
Ruby a păsit pe scenă transformată în Zara Larsson, o doamnă suedeză care a devenit celebră de curând, după ce a câștigat un concurs de talente în țara sa.
În cadrul celei de-a V-a ediţii din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Ruby a cântat melodia interpretată de Zara Larsson - "Ain't my fault".
Zara Larsson este personajul pe care îl interpretează Ruby în cadrul celei de a V-a ediţii a sezonului XI de la "Te cunosc de undeva!".
Concurenta de la „Te cunosc de undeva” este recunoscută pentru franchețea cu care oferă răspunsuri la întrebări delicate, însă de data aceasta n-a mai fost așa
Marti, 14.03.2017, 15:28
După ce a rupt topurile în ultimul an cu featuring-uri, Ruby revine cu o piesă solo. ”Luptătoare” se numește cel mai nou single al ei și e continuarea poveștii ”Nu caut iubiri”. Are parte de un videoclip beton, pentru care Ruby a trecut prin transformări radicale: de la un look de Cleopatra, la blond platinat.
Marti, 14.03.2017, 08:59
Ruby e o ”Luptătoare”
Marti, 14.03.2017, 08:40
A avut ”Condimente”, piesa care s-a auzit la toate radiourile și care a rupt toate topurile. Mai apoi, ”Nu caut iubiri”, care s-a bucurat și ea de un uriaș succes.
Luni, 13.03.2017, 10:00
Atingeri interzise, săruturi pătimașe și o altfel de abordare pentru frumoasa concurentă de la „Te cunosc de undeva”
Sambata, 11.03.2017, 23:29
Sexy și rea, dar și talentată pe deasupra. Ruby a încins atmosfera pe scena „Te cunosc de undeva” într-o costumație darnică, un dans senzual și un cântec care face furori indiferent când îl asculți
În cadrul celei de-a patra ediţii din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Ruby a cântat melodia interpretată de Alesha Dixon - "The boy does nothing".
Alesha Dixon este personajul pe care îl interpretează Ruby în cadrul celei de a IV-a ediţii a sezonului XI de la "Te cunosc de undeva!".
Ruby, frumoasa concurentă de la „Te cunosc de undeva”, este cu adevărato divă! Artista s-a pozat în culisele emisiunii, pe scena căreia face față unor provocări cu adevărat spectaculoase!
O familie din Marea Britanie este singura din lume cu șase generații, reprezentantele acestora fiind, toate, femei. Ruby Snowling are 100 de ai, în timp ce străăăăăănepoata sa, doar 11 luni. ”N-am crezut, niciodată, că neamul nostru are ceva special”, glumește...decana de vârstă. Cu câteva zile în urmă, ”clanul” s-a tras în fotografie. În ”Cartea Recordurilor” locul 1 este deținut de o ”trupă” din SUA, cu șapte generații, bornă atinsă în 1989
Joi, 09.03.2017, 09:17
Peste 13.000 de like-uri şi sute de comentarii din partea fanilor. Cam asta a reuşit să facă Ruby cu una dintre cele mai sexy poze pe care şi le-a pus pe Instagram. Cântăreaţa nu doarme cu prea multe haine pe ea, iar atunci...
Miercuri, 08.03.2017, 15:59
Poate una dintre cele mai interesante transformări din această seară. Ruby a renunţat la atitudinea d efata sexy şi rea şi a trecut în cealaltă extremă, încercându-şi vocea pe ritmuri populare.
În cadrul celei de-a treia ediţii din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Ruby a cântat melodia interpretată de Ileana Sărăroiu - "Unde e Târgoviștea".
Ileana Sărăroiu este personajul pe care îl interpretează Ruby în cadrul celei de a III-a ediţii a sezonului XI de la "Te cunosc de undeva!".
Sâmbătă, 4 martie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, Ruby o invită în public pe bunica ei, să o vadă cum o imită pe Ileana Sărăroiu, cu melodia “O bătrână într-o gară”.
În celei de a doua ediţie din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Liviu şi Andrei au cântat melodia interpretată de Nosfe feat. Ruby - Condimente.
În cea de a doua ediţie din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Ruby a cântat melodia interpretată de Ariana Grande - Side To Side ft. Nicki Minaj .
În celei de a doua ediţie din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Liviu şi Andrei au cântat melodia interpretată de Nosfe feat. Ruby - Condimente.
Ruby şi Nosfe sunt personajele pe care le interpretează Liviu şi Andrei în cadrul celei de a doua ediţii a sezonului XI de la "Te cunosc de undeva!".
În cea de a doua ediţie din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Ruby a cântat melodia interpretată de Ariana Grande - Side To Side ft. Nicki Minaj .
Adriana Grande este personajul pe care îl interpretează Ruby în cadrul celei de a doua ediţii a sezonului XI de la "Te cunosc de undeva!".
Ruby, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, sâmbătă de sâmbătă, în postura de concurentă a celui de-al unsprezecelea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”își uimește fanii de fiecare dată.
După e a avut un debut superb în prima ediție a celui de-al unsprezecelea sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva!”, Ruby și-a lăsat fanii mască!
Duminica, 19.02.2017, 22:10
În sezonul XI de la Te cunosc de undeva, Ruby a avut o apariţie de senzaţie. Artista s-a transformat în Lady Gaga şi a cântat într-o rochie transparentă, cu lenjeria intimă la vedere.
Duminica, 19.02.2017, 11:40
Ruby este cea care deschide seria transformărilor! Ruby chiar a primit o provocare de zile mari!
Ce show și ce voci spectaculoase în cel de-al unsprezecelea sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva!”
În prima ediţie din sezonul XI de la "Te cunosc de undeva!", Ruby a cântat melodia interpretată de Lady Gaga - "Million reasons"
Lady Gaga este personajul pe care îl interpretează Ruby în cadrul primei ediţii a sezonului XI de la "Te cunosc de undeva!".
Ruby, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20.00, în postura de concurentă a celui de-al unsprezecelea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, spune că nu merge niciodată la saloanele de înfrumusețare
Anda Adam, Sore, Ruby, Biu Marquetti, Bianca Sârbu, Alex Vasilache, Daniel Max Dragomir, “Cuza”, solistul trupei “Noaptea Târziu”, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, adică cei zece artiști-concurenți pe care telespectatorii Antenei 1 îi vor vedea, din 18 februarie, în noul sezon “Te cunosc de undeva!”, au mici plăceri cărora spun că nu le pot nicicum rezista
Noul sezon al celui mai iubit show al transformărilor, „Te cunosc de undeva”, se anunță incendiar! Și nici nu aar avea cum să fie altfel, căci spectacolul, muzica de excepție, cât și valoarea concurenților - toate sunt la superlativ!
La început de sezon, Ruby, Sore, Anda Adam, Bianca Sârbu, Biu Marquetti, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Alex Vasilache, “Cuza”, solistul trupei “Noaptea Târziu”, și Daniel Max Dragomir, concurenții de la “Te cunosc de undeva!”, au o serie de temeri legate de transformările pe care le vor avea de făcut, din 18 februarie, în cadrul show-ului prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.
Ruby, Sore, Anda Adam, Bianca Sârbu, Biu Marquetti, Alex Vasilache, Daniel Max Dragomir, „Cuza”, solistul trupei “Noaptea Târziu”, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu intră în jocul transformărilor
Liviu Vârciu va fi din nou concurent la "Te cunosc de undeva", unde o le va întâlni pe frumoasa Sore, apetisanta Anda Adam și vulcanica Ruby.
Competiţie de "lălăit" la Neatza! Concurenţii noului sezon de la "Te Cunosc de undeva!" au cântat pe maşina de spălat!
Ruby a venit la Răi da buni și a vorbit despre familia ei. ”Pe bunica mea o surprind noaptea cum numără banii!”, a afirmat vedeta.
Ruby a venit la Răi da buni și a vorbit despre familia ei. ”Pe bunica mea o surprind noaptea cum numără banii!”, a afirmat vedeta.
Miercuri, 15.02.2017, 22:25
Ruby a venit în platoul ”Răi da buni” și a vorbit despre noutățile de la ”Te cunosc de undeva!”
Miercuri, 15.02.2017, 22:21
Ruby, frumoasa concurentă de la „Te cunosc de undeva”, este cu adevărat cameleonică! Artista s-a transformat dintr-o brunetă focoasă într-o blondă platinată.