O surpriză de proporții în platoul Mireasa! Concurenții au întrerupt-o pe Simona Gherghe cu un mesaj foarte important, care a înmărmurit-o pe prezentatoare, care a crezut la început că i se face o farsă.
Simona Gherghe are parte o surpriză din partea concurenților. ”Nu mă faceți să plâng!”, a spus prezentatoarea emisiunii Mireasa, vizibil emoționantă.
Andra are o ieșire nervoasă în timpul unei activități comune din casa Mireasa. ”Nu te avantajează să vorbești urât”, a fost reacția Simonei Gherghe.
Simona Gherghe este, fără niciun dubiu, un model pentru foarte multe femei, care-i urmăresc îndeaproape stilul de viaţă, vestimentația sau coafurile pe care le adoptă.
Miercuri, 28.10.2020, 14:05
Ștefania și Mihai de la Mireasă sunt pe punctul de a forma un cuplu. Cei doi sunt tot mai tandri, însă vor să ia lucrurile încet.
Daiana, ultima fată care a pășit în casa ”Mireasa”, a declarat că îl place pe Ștefan.
Ștefania, Mădălina și Cătălina de la Mireasă au intrat în direct cu fanii emisiunii. Din cauza unor defecțiuni tehnice, live-urile s-au amânat, iar preferata lui Mihai s-a arătat deranjată.
Mihai și Ștefania de la Mireasă petrec mult timp împreună. Cei doi concurenți sunt surprinși, tot mai des, în ipostaze tandre.
După ce i-a acordat o șansă lui David, Andra de la Mireasă s-a răzgândit după petrecerea de duminică seară.
După ce noi fete au pășit în competiția ”Mireasa”, a venit rândul ca numărul băieților să crească.
Disputa dintre Mihai și Ștefan, dar și ultimele evenimente din casa ”Mireasa” au afectat-o pe Ștefania.
Ștefan este certat de Simona Gherghe pentru vocabularul vulgar pe care îl folosește în casa Mireasa.
Tensiunile dintre David și Radu nu par să înceteze. În conflicul dintre ei a intervenit și Ștefan, care îl sprijină pe fiul doamnei Ana.
Dezvăluiri neașteptate pentru fanii emisiunii „Mireasa”, de la Antena 1! Într-o discuție cu Simona Gherghe, prezentatoarea show-ului, Cătălina a izbucnit în lacrimi!
Aflați în casa băieților, toți concurenții s-au distrat pe cinste împreună. La un moment dat, Radu și-a luat inima în dinți și s-a așezat în genunchi în fața Mădălinei.
Mădălina și Radu formează oficial un cuplu. Cei doi au făcut anunțul în timpul emisiunii de luni, 28 septembrie.
Mădălina și-a folosit jokerul pentru a o salva pe Lorena de la eliminare, iar Cătălina și Ștefania au taxat-o pentru alegerea făcută.
Băieții au fost întrebați de Simona Gherghe ce fete ar nominaliza pentru eliminare, dacă ar putea face acest lucru.
Conflictul dintre doamna Ana și Ermina se amplifică. De această dată, de vină sunt hainele și vasele care rămân nespălate în casa mamelor și a fetelor.
Simona Gherghe s-a supărat pe doamna Mia după ce aceasta a dat jos pisica de pe canapea. Prezentatoarea de la "Mireasă" i-a transmis acesteia că nu-i plac genul acesta de lucruri.
Simona Gherghe o ceartă pe Doamna Mia pentru că împinge motanul de lângă ea, într-un mod brutal.
Simona Gherghe, prezentatoarea show-ului matrimonial "Mireasa", a venit la "Neatza cu Răzvan și Dani" și a oferit câteva detalii inedite din culisele show-ului matrimonial.
Simona Gherghe, prezentatoarea show-ului matrimonial Mireasa, a venit la Neatza cu Răzvan și Dani și a oferit câteva detalii inedite din culisele show-ului matrimonial. ”Concurenții nu au ceas. Nu știu la cât se culcă sau se trezesc”, a...
Excepție de la regulament în casa Mireasă. Mihai și Claudia au avut parte de o întâlnire care nu este neprevăzută.
Medicii au fost chemați de urgență în camera fetelor după ce Claudia a acuzat dureri de spate.
Medicii sunt chemați de urgentă în casa Mireasă după ce starea de sănătate a Claudiei s-a înrăutățit. Reacția Simonei Gherghe.
David sau Andy, cum preferă mama sa să îi spună, s-a înscris la "Mireasa" cu gândul de a-și găsi sufletul pereche. Tânărul a renunțat la viața sa din Franța, unde și-a petrecut ultimii cinci ani, ca să-și vadă visul împlinit.
Zi încărcată de emoţii ieri în casa Mireasa, atât pentru prezentatoarea reality show-ului, Simona Gherghe, care a revenit pe micile ecrane după un an şi jumătate de pauză, cât şi pentru concurenţii care au pornit la drum cu gândul să-şi găsească jumătatea.
Emisiunea ”Mireasa” a revenit pe micile ecrane, însă cu schimbări, întrucât fetele și băieții nu vor locui în aceeași casă.
Așteptarea a luat sfârșit. Emisiunea ”Mireasa”, care a ajuns la al doilea sezon, a debutat pe micile ecrane la Antena 1, iar șase băieți au intrat în casă dornici să-și cunoască marea dragoste.
Emisiunea ”Mireasa” a revenit pe micile ecrane, la Antena 1, cu Simona Gherghe în rol de prezentatoare. Șase băieți au intrat în casa dornici să-și cunoască marea iubire.
Simona Gherghe a revenit pe micile ecrane după un an și jumătate, timp în care și-a dedicat timpul celor doi copii.
Simona Gherghe a revenit pe micile ecrane după un an și jumătate, timp în care și-a dedicat timpul celor doi copii.
După o carieră de aproape două decenii în televiziune, celebra prezentatoare Simona Gherghe revine la Antena 1 cu o surpriză uriașă pentru fanii săi. Vedeta va prezenta reality show-ul „Mireasa” și asta nu e tot!
Mireasa revine la Antena 1. Odată cu ea, revine pe sticlă şi Simona Gherghe, după o pauză de un an şi jumătate. Va fi la cârma emisiunii, prima de acest gen din cariera ei de aproape două decenii în televiziune.
Joi, 03.09.2020, 13:07
Pregatirile pentru startul noului sezon ”MIREASA”, ce va avea marea premieră sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 13.30, au intrat în linie dreaptă. A1.ro s-a furișat în vila senzațională în care vor intra concurenții și a aflat, de la Simona Gherghe, prezentatoarea showului, toate detaliile
Din 5 septembrie, la Antena 1, Simona Gherghe va prezenta reality show-ul matrimonial Mireasa.
Informația momentului pentru fanii celebrei prezentatoare Simona Gherghe! După un an și jumătate de pauză, vedeta a decis să accepte provocarea și să revină în televiziune!
Simona Gherghe revine în televiziune. Prezentatoarea TV va fi gazda emisiunii „Mireasa”, care începe sâmbătă, 5 septembrie, pe Antena 1.
Miercuri, 02.09.2020, 17:08
Toamna anului 2020 aduce o nouă provocare pentru Simona Gherghe. După 18 ani de televiziune și după ce și-a dedicat timpul celor doi copii, aceasta revine pe micile ecrane.
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou pentru ea.
Simona Gherghe se pare ca este urmărită de ghinion. Vedeta a pățit-o pentru a doua oară în decurs de o lună. Anunțul a fost făcut chiar de vedetă.
Marti, 04.08.2020, 12:46
Simona Gherghe le-a dat motive de îngrijorare fanilor, după s-a afișat în lacrimi pe Internet. Fosta prezentatoare de televiziune le-a recunoscut admiratorilor că a plâns! Ce s-a întâmplat cu vedeta?
Joi, 23.07.2020, 20:40
Simona Gherghe le face admiratorilor în fiecare zi câte o bucurie. Cu toate că s-a retras din lumina reflectoarelor, luând o pauză de la cariera sa din domeniul televiziunii, fosta prezentatoare continuă să fie urmărită de o mulțime de oameni pe rețelele de socializare.
Miercuri, 22.07.2020, 22:00
Simona Gherghe a făcut un anunț care a adus bucurie imensă admiratorilor ei. Vedeta și-a anunțat fanii de faptul că, a revenit după o perioadă de absență.
Miercuri, 22.07.2020, 15:33
Simona Gherghe, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV, a ales să le dedice puțin timp și celor care o apreciază, motiv pentru care le-a răspuns la câteva întrebări.
Marti, 21.07.2020, 12:30
Simona Gherghe este una dintre vedetele foarte îndrăgite, chiar dacă s-a retras din televiziune. Cu toate acestea are un număr impresionant de admiratori, care o urmăresc pe rețelele de socializare.
Marti, 21.07.2020, 08:26
Simona Gherghe aniversează doi ani de la cununia religioasă. Fosta prezentatoare TV a împărtășit cu admiratorii ei, fotografii de la marele eveniment, dar a postat și un mesaj.
Marti, 07.07.2020, 20:12
Simona Gherghe s-a enervat la culme în această dimineață, când a ajuns la Grădina Zoologică din București. Ce i s-a întâmplat vedetei, care a mers însoțită și de cei doi copii!
Vineri, 03.07.2020, 21:24
Luna iulie a început prost pentru Simona Gherghe. Pagina sa oficială de Facebook a fost atacată de hackeri.
Vineri, 03.07.2020, 13:14