Ediția din data de 24 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După aproape două săptămâni, Vlad a văzut dansul dintre Ștefan și Iuliana și a devenit extrem de gelos. ”Nu mai suport!”, a spus acesta.
Ediția din data de 24 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Antonia a cerut voie să picteze împreună cu Cristian pentru a-și dovedi talentul artistic, însă concurentul nu avea starea potrivită. ”Nu simt să mă logodesc sau...
În cursa de eliminare care a fost valabilă până în gala de pe 24 mai 2024 de la Mireasa s-au aflat 2 concurenți: Cristian și Ionela. Simona Gherghe a anunțat rezultatul!
În Gala de vineri, 24 mai 2024, Simona Gherghe a anunțat clasamentul publicului. Iată cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii!
Ediția din data de 23 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Iuliana șii Vlad încearcă să își canalizeze energia pe lucrurile bune care li se întâmplă, dar au și anumite gânduri legate de viitor.
Ediția din data de 23 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Tachinările dintre Cristian și Antonia au fost luate în vizor de doamna Daniela, care a simțit nevoia să intervină.
Ediția din data de 23 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Laura a constatat că Ionela nu prea și-a dat interesul în ceea ce privește curățenia și i-a atras atenția. Iată ce au discutat cele două concurente din competiție.
Ediția din data de 23 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Băieții se gândeau ce s-ar putea întâmpla la Petrecerea Burlacilor. Imediat după această discuție Maria și Ștefan își impun limite.
Ediția din data de 23 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După o analiză mai amănunțită, Delia părea că a înțeles că lucrurile materiale nu trebuie să fie o prioritate pentru ea. Iată ce sfaturi a primit concurenta din casa Mireasa.
Ediția din data de 23 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Delia i-a explicat lui Liviu cât de importante sunt lucrurile materiale pentru ea. După această discuție concurenta a cerut un punct de vedere și din partea fetelor.
Ediția din data de 23 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În viziunea doamnei Daniela, dialogurile din ultima perioadă dintre Antonia și Cristian nu sunt unele pozitive. ”Îl alimentezi cu stările tale pe Cristian”, a spus mama...
Simona Gherghe, cunoscuta prezentatoare TV a emisiunii "Mireasa", a împărtășit un mesaj emoționant pe Instagram cu ocazia aniversării fiicei sale, Ana.
Joi, 23.05.2024, 14:22
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Lista de cumpărături nu prezenta interes pentru toată lumea, iar Laura încerca să adune toate mamele și fetele la masă.
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Laura pare că are un admirator secret de la care primește foarte multe cadouri. Doamna Mariana sugera că Matei, expeditorul coletelor, ar putea fi Khaled.
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Valentin și Elena și-a făcut surprize reciproc la aniversarea primei luni de relație. Iată cum au sărbătorit cei doi îndrăgostiți!
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Delia își dorește o viață de lux ca în Dubai, însă Liviu nu vede fericirea în lucruri materiale. Iată ce au discutat cei doi îndrăgostiți.
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Băieții din competiție se gândesc la Petrecerea Burlacilor, unde au mari planuri de pus în aplicare. Iată ce planuri și-au făcut aceștia.
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În casa fetelor se caută rețeta zilei, însă rezultă cearta zilei. Iată de ce doamna Floarea și doamna Iuliana s-au contrazis din cauza la mâncare.
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Siguranța într-o relație este foarte importantă, însă Maria se întreabă dacă între ea și Ștefan atractivitatea este destul de prezentă.
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. S-au primit multe cadouri în casa Mireasa, iar aranjarea lor de către Laura au supărat-o pe Antonia. Iată ce și-au spus cele două concurente.
Ediția din data de 22 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Antonia și Cristian încearcă să-și cunoască mai bine stările, însă nici lacrimile nu întârzie să apară. Cum încearcă Cristian să descifreze toate stările iubitei lui.
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Băieții au avut de pregătit masa ca la restaurant pentru fete și au fost nevoiți să intre atât în rolurile de ospătari, cât și de bucătari pentru ele. Ulterior, concurentele au...
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Între Elena și Valentin au apărut tensiuni după conflictul acesteia cu Delia, atunci când îi explica de unde a pornit, de fapt, disputa. Valentin a simțit nevoia să îi facă...
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Fetele au jucat Activity, dar în loc de bună dispoziție între ele s-a ivit o stare de tensiune încă de când s-au împărțit pe echipe. De ce s-au certat Delia și Elena.
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Emisiunea Insula Iubirii a devenit pentru concurenți o temă bună de presupuneri. Ce au discutat Maria și Ștefan despre gelozie.
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După ce Adriana a rămas în casa unde se aflau băieții, fetele i-au cerut explicații acesteia despre decizia ei de a rămâne acolo, și nu numai. Iată ce i s-a reproșat.
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Adriana a rămas în casa băieților atunci când s-a făcut schimb de case. În acest timp Adriana și Ștefan au fost au fost amendați!
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În emisiunea de luni seara au fost prezentate imagini cu Elena extrem de tensionată după discuțiile cu Valentin, Antonia și Cristian. ”Numai oameni falși!”, a spus aceasta.
Ediția din data de 21 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. De câteva zile între Antonia și Cristian termenul care planează asupra lor se numește presiune. ”Eu zic să luam pauză o perioadă. Simt că este prea mult pentru mine”, a spus...
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Ionela s-a supărat pe doamna Mariana, după ce a fost votată spre eliminare de dumneai pe motivul că nu s-ar fi acomodat în casă. Mama lui Albert i-a explicat raționamentul pentru...
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Fetele au făcut cerere să doarmă în casa băieților, cu scopul de a îi pune să facă curat în casa fetelor în urma petrecerii din weekend.
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Cristina trece prin momente dificile după eliminarea lui Alexandru din competiție. Chiar dacă tânăra a primit încurajări din partea mamelor și a fetelor, starea părea să...
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În seara petrecerii Iuliana a simțit că Vlad nu este chiar în apele lui. ”Simt că ceva nu este ok”, a spus aceasta. Ce răspuns a primit.
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Maria încerca să afle de la Ștefan de ce i s-a schimbat starea în urma jocului Am/N-am din seara petrecerii. Ce răspunsuri a primit.
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Delia a vrut să joace Am/N-am cu Liviu pentru a afla aspecte noi unul despre altul. Concurentul a avut statutul de amant!
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După tensiunile de săptămâna trecută doamna Daniela i-a prezentat lui Cristian o perspectivă spirituală a contextului în care se află.
Ediția din data de 20 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În emisiunea de vineri seara Antonia și Cristian au avut o discuție de cuplu ceva mai tensionată. Ce pretenții are Cristian de la Antonia
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Ștefan a fost salvat de la eliminare, întrucât se află în topul săptămânal. Natalia a fost eliminată din competiție.
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În urma voturilor exprimate de mame, Ionela intră în cursa de eliminare alături de Cristian.
În Gala de vineri, 17 mai 2024, Simona Gherghe a anunțat clasamentul publicului. Iată cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii!
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În urma cursei de eliminare, publicul a decis ca Ștefan să plece din competiție.
În cursa de eliminare care a fost valabilă până în gala de pe 17 mai 2024 de la Mireasa s-au aflat 4 concurenți: Adriana, Natalia, Ionela și Ștefan. Simona Gherghe a anunțat rezultatul!
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În urma task-ului de interpretare teatrală, Elena a câștigat o ieșire la teatru și o ședință de training despre make-up-ul profesionist.
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. De câteva zile, Andrada a adus o serie de acuzații la adresa Antoniei. Aceasta i-a cerut să spună care a fost scopul de a intra din nou în Casa Mireasa.
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. O stare de bine! Asta s-a instalat între Iuliana și Vlad. Cei doi au discutat despre ceea ce vor face când vor ieși din competiție.
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Liviu și Delia se uită unul la altul cu tot mai mare drag! Cei doi își amintesc cu plăcere de momentele în care au dormit împreună!
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După conflictul puternic de alaltăieri seară, Cristian crede că Valentin și Albert coalizează. Concurentul le-a reproșat celor doi că își fac semne pe la spatele lui!
Ediția din data de 17 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. Un mare scandal s-a declanșat între Cristian și Valentin ce a pus toată casa pe jar! Doamna Daniela a intervenit și a dorit să-i dea câteva sfaturi fiului ei!
Ediția din data de 16 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. După ce au câștigat un nou task în casa Mireasa, Maria și Ștefan au ieșit într-un loc relaxant.
Ediția din data de 16 mai 2024 a emisiunii Mireasa, sezonul 9. În casa fetelor și a mamelor s-au impus noi reguli de intrare la baie.