Vedetele sunt de porțelan. Ele apar la tv și atât! De câte ori nu ați auzit această teorie? Ei bine, unele dintre cele mai îndrăgite figuri pe care le vedeți în emisiunile Antenei 1 își arată o altă față, cea de bucătari și gospodine.
Chefii Sorin Bontea , Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vor fi față în față cu farfurii gătite de... vedete.
La masa de lucru, echipa de la ”Neatza” e cu zâmbetul pe buze. Răzvan, ”șef de trib” în ale gătitului, se confruntă cu stângăcia colegilor. Iar când credeam că lucrurile se îndreaptă în direcția corectă, hop, aluatul de paste își ia zborul de pe masă.
„Aluatul e precum nevasta după o anumită vârstă, dacă nu-i spui două-trei din când în când, are tendința să se întărească”, spune Oțil înțelept, în timp ce colegii săi încearcă de zor să gătească ceva în timpul rămas.