Antena Căutare

Fenomen meteo neobișnuit în România, în Vinerea Mare! Anunțul de ultimă oră al meteorologiilor

Un fenomen meteo neobișnuit va avea loc în România, în Vinerea Mare. După valul de praf saharian, în țară va veni cel de aer tropical, urmând să se înregistreze temperaturi de iulie, după cum au anunțat meteorologii. 

Un fenomen meteo neobișnuit va avea loc în România, în Vinerea Mare. După valul de praf saharian, în țară va veni cel de aer tropical, urmând să se înregistreze temperaturi de iulie, după cum au anunțat meteorologii.

Vremea se încălzeşte în toată ţara, după această perioadă ploioasă, iar temperaturile vor fi cu peste 10 grade Celsius mai mari decât cele normale pentru această perioadă.

Cel mai bine va fi joi, precum și în Vinerea Mare, când maximele vor ajunge până la 30 de grade Celsius în Alba Iulia. Tot cam atat va fi şi la Satu Mare şi Arad, în timp ce în Bucureşti vor fi 24 de grade.

Pentru noaptea de Înviere, în schimb, veştile nu sunt atât de bune. Va ploua în aproape toată ţara, iar temperaturile minime vor fi de 13 grade Celsius.

Mai exact, în noaptea de Înviere, vremea va deveni în general instabilă în regiunile din jumătatea vestică a teritoriului, unde vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice. În restul zonelor doar pe arii restranse va ploua și vor fi posibile descărcări electrice. Izolat vor fi condiții cantități de apă mai însemnate.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă și pe spații mici în rest, mai ales în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse intre între 7 și 13 grade.

Cerul va avea unele înnorări si vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura minimă va fi de 11 grade Celsius.

Mai multe detalii sunt disponibile în clipul de mai sus din Observator.

Vremea 23 aprilie - 20 mai. ANM, estimări meteorologice... Vremea 24 aprilie 2019. Progoza meteo: cât cresc temperaturile în România...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță meteorologii
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță...
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
Cea mai geroasă noapte din an! Prognoza meteo pentru 12-14 ianuarie 2026 pentru București și toată țara
Cea mai geroasă noapte din an! Prognoza meteo pentru 12-14 ianuarie 2026 pentru București și toată țara
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta vedetei
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump, ofertă de 1.000.000 de dolari pentru fiecare locuitor din Groenlanda: „Acordul suprem, pe termen nelimitat”
Donald Trump, ofertă de 1.000.000 de dolari pentru fiecare locuitor din Groenlanda: „Acordul suprem, pe termen... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Alina Eremia, în lacrimi pe rețelele de socializare. Ce a emoționat-o atât de tare pe artistă: „Tocmai am văzut…”
Alina Eremia, în lacrimi pe rețelele de socializare. Ce a emoționat-o atât de tare pe artistă: „Tocmai am... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat HelloTaste.ro
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de apă s-au spart
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Iulia Albu, disperată de factura ei uriașă la gaz: „Oare este o glumă?!”
Iulia Albu, disperată de factura ei uriașă la gaz: „Oare este o glumă?!” BZI
Pensionarii români și-ar putea câștiga dreptul la indexarea pensiilor, în Justiție
Pensionarii români și-ar putea câștiga dreptul la indexarea pensiilor, în Justiție Jurnalul
Psihologii avertizează: cele 14 lucruri rele care li se întâmplă frecvent oamenilor prea amabili
Psihologii avertizează: cele 14 lucruri rele care li se întâmplă frecvent oamenilor prea amabili Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Cât costă apartamentele construite în anii 1970 în comparaţie cu cele noi. Diferenţele sunt uriaşe
Cât costă apartamentele construite în anii 1970 în comparaţie cu cele noi. Diferenţele sunt uriaşe Observator
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x