Antena Căutare

Gerul vine odată cu Boboteaza! Ninsori și viscol din această noapte, în toată țara. Zonele în care zăpada va fi abundentă

ANM a anunțat în intervalul 8 ianuarie, ora 4.00 – 9 ianuarie, ora 12.00 ninsori și viscol, în aproape toată țara, alertă care va intra în vigoare în această noapte și este valabilă până sâmbătă.

ANM a anunțat în intervalul 8 ianuarie, ora 4.00 – 9 ianuarie, ora 12.00 ninsori și viscol, în aproape toată țara, alertă care va intra în vigoare în această noapte și este valabilă până sâmbătă. | shutterstock

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă. În Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent, potrivit ANM.

Vin ninsorile în mai multe regiuni din țară. În București - lapoviță și ninsoare

Cantitățile de apă vor fi în general de 10...15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.

În restul teritoriului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala în special în dimineața zilei de sâmbătă (08 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Prognoza meteo 7 ianuarie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

În București, sâmbătă și duminică, vremea va fi închisă și temporar se vor semnala precipitații slabe. Acestea vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, în dimineața zilei de 08 ianuarie și ploaie în restul intervalului. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimă, din noaptea de vineri spre sâmbătă va fi de 0 - 1 grad, în timp ce sâmbătă și sâmbătă spre duminică, temperatura aerului nu se va modifica semnificativ și va avea valori de 2 - 4 grade, potrivit Observator.

Prognoza meteo 7 - 10 ianuarie 2022

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sudice și local în centru și est. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice și nordice, dar și local deficitar la munte și în sud-estul extrem, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Prognoza meteo în săptămâna 10 - 17 ianuarie 2022

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordvestice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo în săptămâna 17 - 24 ianuarie 2022

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată țara. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo în săptămâna 24 - 31 ianuarie 2022

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință ușor deficitară, local, în sudul și vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.


Prognoza meteo 8 ianuarie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo 9 ianuarie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță meteorologii
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță...
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii
Produse de înfrumusețare pe care nu este recomandat să le depozitezi în baie. Ce spun specialiștii Catine.ro
Cea mai geroasă noapte din an! Prognoza meteo pentru 12-14 ianuarie 2026 pentru București și toată țara
Cea mai geroasă noapte din an! Prognoza meteo pentru 12-14 ianuarie 2026 pentru București și toată țara
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu
Afra Saraçoğlu uimește încă o dată cu noul proiect profesional. Joacă alături de Kenan İmirzalıoğlu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii
Avertismentul medicului Adrian Marinescu, managerul de la Matei Balș! Ce spune despre gripa violentă care face ravagii Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro
O psiholoagă din București i-a furat iubitului ei ceasul de lux de 175.000 de euro Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul
Bibi, fiica secretă a lui Freddie Mercury, a murit la 48 de ani după o lungă luptă cu cancerul Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi
O femeie din Bucureşti i-a furat unui italian un ceas de 175.000 de euro. Ce doi ar fi fost iubiţi Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x