Antena Căutare

Purtaţi o mască de protecție chiar şi acasă! Recomandarea unui expert în sănătate, după ce cazurile de Covid au explodat din nou în Europa

Măştile ar trebui purtate chiar şi acasă, a recomandat responsabilul pentru sănătate din regiunea Madrid, în contextul în care Spania a înregistrat o creștere foarte mare a numărului de cazuri noi de coronavirus.

Purtaţi o mască de protecție chiar şi acasă! Recomandarea unui expert în sănătate

Măştile ar trebui purtate chiar şi acasă atunci când sunt prezente persoane care nu locuiesc acolo, a recomandat joi responsabilul pentru sănătate din regiunea spaniolă Madrid, chiar dacă a recunoscut că nu există nicio modalitate de a pune în aplicare o astfel de recomandare.

Spania, cele mai stricte reguli în Europa în materie de purtare a măştii

La Madrid, acestea sunt obligatorii peste tot în public, cu excepţia cazurilor în care oamenii se află în spaţii deschise şi pot păstra între ei o distanţă de 1,5 metri. În cea mai mare parte a ţării, măştile trebuie purtate în spaţii publice indiferent de distanţele de siguranţă, dar până în prezent nu au fost impuse reguli privind purtarea lor acasă.

Citește și: Cât ne protejează, de fapt, masca. Experimentul făcut de un medic român din SUA, dovada așteptată de toată lumea

Articolul continuă după reclamă

"Recomandăm, ca precauţie, purtarea măştilor în spaţii private atunci când în acestea au loc întâlniri sau reuniuni de persoane care nu locuiesc împreună", a spus Enrique Ruiz Escudero, responsabilul de sănătate din regiunea Madrid, într-o conferinţă de presă.

"Considerăm că acest lucru este important, întrucât majoritatea focarelor epidemice apar în cadrul reuniunilor de familie sau întâlnirilor cu prietenii, ori la sărbători ce reunesc oameni care nu locuiesc împreună", a explicat el.

Măștile, recomandate a fi purtate și în spații deschise

Oficialul spaniol a spus că ţine de responsabilitatea fiecărui cetăţean să poarte mască la reuniunile private, adăugând că majoritatea locuitorilor Madridului poartă mască în spaţii deschise, chiar şi fără ca aceasta să fie obligatorie.

Citește și:

Simona Halep, Gheorghe Hagi şi Ion Ţiriac, mesaj la unison pentru români: " Depinde doar de noi să facem să fie bine! Purtați masca!"

Madridul a fost una din regiunile cel mai sever afectate de pandemia de COVID-19, dar în ultimele săptămâni a raportat mai puţine cazuri de contaminare cu noul coronavirus decât Catalonia şi Aragon, unde au fost înregistrate cele mai multe focare.

Bill Gates, previziune cumplită, despre pandemia de coronavirus! Când crede că se vor deschide, de fapt, școlile. „S-a g... China a ordonat închiderea consulatului american din oraşul Chengdu...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi dur de SUA
După Venezuela, Donald Trump amenință o nouă țară: „Dacă încep să omoare oameni, cred că vor fi loviţi...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Cine este Delcy Rodriguez, liderul interimar al Venezuelei. Cum se raportează la SUA
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul săptămânii
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x