Antena Căutare

Simona Halep, imagine de zeci de mii de aprecieri. Ce au observat fanii: „Cât de bine îți stă cu șuvițe”

La cei 29 de ani ai săi, Simona Halep este o sportivă îndrăgită pe plan mondial, iar fotografiile pe care le postează în mediul online, îi încântă pe fani.

Simona Halep își încântă fanii cu fel d efel d efotografii postate pe rețelele sociale | gettyimages.com

Una dintre cele mai recente imagini postate pe Instagram de tenismena româncă a acumulat peste 70 de mii de apreceri din prtea fanilor. Simona Halep s-a fotografiat într-o ținută lejeră: o jachetă albă și o pereche de pantaloni sport, despicați în zona gambei. Cu zâmbetul pe buze, Simona Halep își încântă fanii cu fotografii nu numai de pe terenul de tenis, ci și din viața de zi cu zi.

Postarea tenismenei a avut parte de comentarii nu numai în limba română, având în vedere că performanța ei în tenis a făcut-o celebră pe plan mondial.

Ce au remarcat fanii la fotografia postată de Simona Halep

Fanii au remarcat zâmbetul sportivei, dar și look-ul freh, primăvăratic: „Ce bine îți stă cu șuvițe”, „Ce elegantă ești”, „Splendidă!”, „Minunată”, „Fabuloasă! Îți mulțumim pentru că exiști”, sunt câteva dintre comentariile pe care fanii le-au lăsat la postarea Simonei Halep.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Supă participarea la Australian Open 2021, Simona Halep a absentat de la turneele din Doha și Dubai, dar a anunțat că urmează să participe la turneul din Miami, programat pentru perioada 22 martie-4 aprilie 2021.

Citește și: Simona Halep a pierdut locul 2 mondial. Naomi Osaka a câştigat turneul Australian Open 2021

„Mă duc la Miami. O să plec săptămâna viitoare. Îmi doresc tare mult să pot face câteva meciuri bune, pentru că am nevoie de meciuri oficiale. Am avut acum, din nou, o lună de pauză. Vreau să joc bine, vreau să fiu atentă pe ce am de făcut pe teren. Pe hard nu e ușor, mai ales în America, unde multe fete sunt acomodate deja, se antrenează acolo. Mă duc acolo cu multă încredere. Un rol important în luarea acestei decizii l-a avut Darren. A vrut foarte mult să joc la Miami pentru că e un turneu bun”, a declarat Simona Halep la Digi Sport.

După ce s-a vehiculat că Simona Halep ar fi pe punctul de a renunțe la tenisul profesionist, sportiva a demontat aceste speculații, precizând că intenționează să participe la Jocurile Olimpice din 2024.

Citește și: Simona Halep s-a retras de la Turneul de la Dubai 2021. Care este motivul din spatele deciziei sale

„Planul meu e să joc la Olimpiada din 2024. Eu sper să fiu fizic foarte bine și să am o șansă în plus să câștig pentru țară ceva”, a declarat sportiva, pentru sursa menționată anterior.

Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991 în Constanța. Tenismena a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între anii 2017 și 2019. Românca a ocupat locul 1 mondial timp de 64 de săptămâni. În prezent Simona Halep se află pe locul 3 în clasamentul WTA.

Citește și: Simona Halep, cu câți bani pleacă acasă după eliminarea de la Australian Open 2021. Suma uriașă care îi intră în buzunar

Halep a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros din 2018 si Wimbledon din 2019.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
„La fiecare 50 de ani apare un fenomen”. Răspunsul Nadiei Comăneci când a fost întrebată dacă Simone Biles e cea mai bună gimnastă
„La fiecare 50 de ani apare un fenomen”. Răspunsul Nadiei Comăneci când a fost întrebată dacă Simone Biles...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Dan Petrescu s-ar afla în stare gravă. Ce dezvăluiri a făcut Gino Iorgulescu despre antrenor: „Doamne ajută să se facă bine”
Dan Petrescu s-ar afla în stare gravă. Ce dezvăluiri a făcut Gino Iorgulescu despre antrenor: „Doamne ajută...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru și Noah. Foto
Imagini rare cu cei doi băieți pe care Ileana Lazariuc îi are cu Alexandru Ion Țiriac. Cum arată acum Alexandru... Elle
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească datoriile
Tzancă Uraganu, dat în judecată pentru suma de nici 4.000 euro! Manelistul ar fi refuzat să își plătească... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere
Un inginer a fost concediat pentru că mergea prea des la toaletă. Șefii l-au verificat pe camerele de supraveghere Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România
Avatar: Foc și Cenușă a avut încasări IMENSE și cel mai puternic debut al anului în România Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi
Va ninge în Ajunul Crăciunului şi în ziua de Crăciun. Vremea se schimbă însă radical a doua zi Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x