Antena Căutare

VIDEO/ Mihai Bendeac a făcut o criză de nervi pentru că nu are apă caldă! „Cred că are 0,0001 grade apa asta”

Actorul urlă și înjură gol, în baie! Mihai a trecut printr-un episod, pe care îl vom numi "delicat" şi pe care a reușit, mai în glumă, mai în serios, să-l transforme într-un video viral pe internet. S-a filmat în timp ce făcea duș, urlând și înjurând din toți plămânii pentru că, în România anului 2019, nu are apă caldă la robinet.

Mihai Bendeac

Poziționându-și telefonul într-un mod în care să surprindă suferința pe care o îndură, actorul și-a împărtășit frustrările legate de apa caldă și de căldură cu fanii lui de pe Instagram. „Eu am senzația că ăștia de la RADET sau de la primărie, au angajat niște cercetători care să facă apa asta foarte aproape ca să nu fie înghețată. Cred că are 0,0001 grade apa asta. Așa ceva n-am pomenit de când mama m-a făcut”, a spus Mihai Bendeac.

Citește și: Autoritățile, anunț despre apă caldă și căldură în Burcurești. Locuitorii Capitalei pregăteau un miting de protest

„În ultimul timp această situație se întâmplă din ce în ce mai des și nu veniți să-mi spuneți că de ce nu-mi pun încălzitoare instant sau altceva. De când muncesc pe lumea asta am plătit impozite și dacă voiam să mă nasc pe timpul lui Ceaușescu și să trăiesc în frig, mă nășteam atunci”, a declarat artistul urlând.

Citește și: După o amendă ca asta, RADET intră în faliment! Ce sumă trebuie să plătească după ce două mașini din Capitală au căzut într-un crater făcut ilegal

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, acesta a încheiat cu o mică amenițare pentru responsabilii problemelor: „Să nu mă facă ăștia să fac scandal! În ultimele 20 de zile, această situație a fost în multe zile.”

Citește și: Decizia momentului, înainte de venirea frigului! Ce se întâmplă cu apa caldă și căldura din București

iUmor surprinde în sezonul 7 și introduce în show semifinala!... Delia, impresionată de Mr Bean în semifinala iUmor: “Momentul acesta este cel mai frumos cadou de Moș Nicolae”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul săptămânii
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x