Antena Căutare

Ce s-a întâmplat cu Ionuț Gojman după participarea la Insula Iubirii. Cu ce se ocupă și cine e tânăra care l-a cucerit

Ionuț Gojman a fost cel mai mediatizat concurent din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”, iar în următorul a ajuns în Thailanda drept ispită.

Galerie
Ionuț Gojman a fost cel mai mediatizat concurent din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii” | Antena 1

Tânărul pășea, pentru prima dată la show-ul Antena 1, ca să-și testeze relația cu Mirela Baniaș, iubita sa de la acea vreme.

Însă acesta nu era singurul lui scop, după spusele partenerei lui. Ea l-a acuzat, în mai multe rânduri, că s-a înscris pentru că-și dorea să se facă remarcat, iar faptele care au urmat i-au confirmat afirmațiile.

Citește și: Mirela de la „Insula iubirii” a devenit o adevărată bombă sexy! Cum arată azi concurenta

În Thailanda, Ionuț a căzut pradă ispitei Nicoleta, iar Mirela a început să-i acorde din ce în ce mai multă atenție lui Mircea, care s-a arătat interesat de a avea o relație cu ea chiar și după încheierea emisiunii.

Articolul continuă după reclamă

Însă femeia avea încă sentimente puternice pentru iubitul său, iar după ceremonia finală de la „Insula iubirii”, a încercat să îl recucerească.

Din păcate, bărbatul nici că a mai vrut să audă și, atunci când a fost întrebat de către echipa de producție a emisiunii ce ar alege între partenera sa de viață și șansa de-a deveni ispită în sezonul următor, bărbatul n-a ezitat să aleagă faima.

Citește și: Mirela Baniaș de la Insula iubirii, momente de disperare! Bruneta cere ajutorul fanilor: „Nu mi-am imaginat sfârșitul ăsta”

Cu ce se ocupă Ionuț Gojman în prezent

În prezent, Ionuț Gojman formează un cuplu cu o tânără din Târgu Mureș, de profesie hair-stylist. Cei doi sunt împreună de mai bine de un an și chiar locuiesc împreună.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Și pe plan financiar, lucrurile merg bine pentru fosta ispită de la Insula Iubirii. Ionuț deține o cafenea în orașul natal, afacere care era foarte profitabilă înainte de pandemie.

Cu toate acestea, având în vedere situația actuală, tânărul nu se plânge de lipsa banilor. Popularitatea câștigată îi aduce, ocazional, contracte de imagine, care-i permit să aibă o viață linistită.

Citește și: Ionuț Gojman de la „Insula iubirii”, de nerecunoscut! Fanii, mirați de schimbarea uriașă

În plus, în perioada carantinei, el și-a deschis un canal de Youtube, unde prietenii săi virtuali pot urmări procedurile estetice pe care le-a încercat în ultimele luni și alte provocări.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Îl mai ții minte pe Răzvan, iubitul lui Cati? Ce mai face și cum arată la mai bine de doi ani de la participarea la Insu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Oana Monea, din nou singură! Fosta ispită de la Insula Iubirii a pus punct relației. Care este motivul: „E o despărțire grea”
Oana Monea, din nou singură! Fosta ispită de la Insula Iubirii a pus punct relației. Care este motivul: „E o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Răzvan Kovacs, implicat într-un accident rutier. Fostul concurent de la Insula Iubirii a fost la un pas de moarte: „Aveți grijă”
Răzvan Kovacs, implicat într-un accident rutier. Fostul concurent de la Insula Iubirii a fost la un pas de moarte:...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult peste normalul lui mai
Un dom de căldură se formează deasupra Europei. Temperaturile cresc la nivel record, vor fi cu 16 grade mai mult... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington
Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump! Când are loc întâlnirea de la Washington BZI
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în cel al statului 
Lovitură pentru șoferi: Rovinieta se scumpește, iar jumătate din încasări sunt deturnate din bugetul CNAIR în... Jurnalul
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile
Vedete din România, apariții spectaculoase pe covorul roșu la Cannes 2026. Ele au atras toate privirile Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania
Cosmin și Georgiana urmau să facă nunta în vară. Acum, tânăra e căutată sub dărămături în Germania Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x