Antena Căutare

Insula Iubirii, 1 septembrie 2025. Marian, față în față cu Mattia după ce Bianca s-a apropiat de ispită. Ce și-au zis

În ediția 19 din sezonul 9 Insula Iubirii, de pe 1 septembrie 2025, unii dintre concurenți au fost față în față, pentru prima dată, cu ispitele care au schimbat totul în parcursul relației lor. După apropierile dintre Bianca și Mattia, Marian a fost convocat la o întâlnire cu ispita masculină.

După ce ediția trecută s-a încheiat cu un moment critic pentru Marian Grozavu, atunci când a văzut imagini în care Bianca, iubita lui, s-a apropiat tot mai mult de ispita Mattia și a început să își facă planuri cu acesta legate de viitor, concurentul a decis să fugă spre vila fetelor.

Văzându-l decis să plece, ispita Teodora a alertat rapid pe toată lumea. Cristi a fost cel care l-a convins pe Marian să nu recurgă la acest gest nebunesc și să aștepte Bonfire-ul final, acolo unde va primi lămuriri.

Citește și: Ce studii are Marian Grozavu de la Insula Iubirii 2025, de fapt. S-a pregătit pentru un domeniu complet diferit

Ziua, însă, avea să fie mai intensă decât se aștepta. După ce a fost pus să ia o decizie esențială și să aleagă cu cine va merge la Dream Date, Marian a mai primit o veste care i-a dat emoții. Acesta a fost înștiințat că trebuie să se prezinte la un Bonfire special, fără alte detalii, ceea ce l-a dezarmat complet: „În acest moment, sunt în stare să văd orice, pe Bianca în orice ipostază, pentru că lumea va fi cea care o va judeca”.

Când s-a întâlnit cu Radu Vâlcan, acesta l-a informat că este seara în care va afla ce și-a dorit cu adevărat să afle: contextul în care s-au întâmplat anumite lucruri. Totodată, prezentatorul l-a anunțat că pe locul de lângă el va sta Mattia, ispita de care Bianca s-a apropiat.

După ce Radu Vâlcan le-a dat cuvântul, domnul Marian și-a dorit să afle de la ispita masculină cum a început totul, dar și ce a determinat-o pe Bianca să ajungă să interacționeze mai mult cu el decât cu alți băieți din vila fetelor.

„Nu a fost o reacție la comportamentul tău. Nu cunosc detalii în particular despre relația voastră, pentru că nu m-a interesat atât de mult, pentru că nu am venit aici să cunosc relația voastră, ci am venit aici să o cunosc pe Bianca, iar ea nu a povestit atât de mult despre lucrul respectiv. Cred că s-a apropiat din cauză că am avut o conexiune, am avut ce povesti. Nu mă consider puternic pentru businessurile pe care le am, dar, pur și simplu, i-am arătat modul în care gândesc.

Nu a fost niciodată o comparație cu relația voastră sau între mine și tine (…) Cred că a început să se respecte și pe ea. A avut chef să cunoască ceva nou”, a răspuns ispita Mattia.

Marian a mai fost curios să afle și dacă Bianca a acceptat până la urmă condiția impusă de ispita masculină pentru a merge împreună la Dream Date.

„Bianca m-a ales pe mine și i-am zis că fără lucrul respectiv nu aș fi mers la date cu ea. A zis că nu este pregătită să facă așa ceva și că vom discuta lucrul respectiv doar ulterior, pentru că are respect mare față de tine”, a afirmat Mattia.

Radu Vâlcan i-a arătat din nou imagini lui Marian, de data aceasta de față cu Mattia. Nici de această dată, concurentul nu a putut să urmească până la capăt, considerând că iubita sa este inconștientă și că, prin gesturile pe care le-a făcut, va dezamăgi familia, prietenii și partenerii de afaceri.

„(…) Dacă simți ceva pentru ea, lucrurile se fac pas cu pas. Contextul în care e ea acum, o țară întreagă se uită și o cunoaște, o să iasă rău de tot. Vreau să gândești matur, pentru că poate răni familia ei, partenerii. E vorba de eticheta ei… Dacă este asumată, să își atragă toate consecințele care vor urma. Și tu ești o persoană matură, care poate conștientiza matur, poți să continui această relație după ce se termină. Rugămintea mea e că, dacă ea are niște sentimente sigure, spune-mi acum, pentru că s-ar putea, când ajunge la viața de zi cu zi, să regrete că va fi criticată de toată lumea”, a zis Marian, iar Mattia a încercat să îi explice că Bianca a făcut ce a simțit.

Radu Vâlcan a intervenit și i-a atras atenția lui Marian că este inconsecvent în declarații: „Lași imrpesia că ești pentru tine aici. Ca tu să ieși bine, nu mai contează nimic altceva”. Prezentatorul a dorit să știe clar de la concurent care sunt consecințele reale la care se supune Bianca.

„Dezamăgirea persoanelor dragi din viața noastră. Businessurile sunt opționale. Dacă sunt ale noastre, îți dai seama că nu mai pot să continui un business cu Bianca”, a răspuns Marian.

Marian a trăit un nou șoc în timpul ceremoniei, după ce a aflat că Bianca și Mattia au discutat să se vadă după insulă.

„Ea mi-a zis că și dacă pleacă împreună și dacă nu. Pentru că dacă pleacă împreună are lucruri de rezolvat cu el, cu familia lui, să îi mulțumească (...) Am simțit atracția fizică, dar nu ne-am pupat și nu doar fizică, a fost o atracție în totalitate”, a mai adăugat Mattia.

Marian a vrut să mai știe ce i-a scris Bianca lui Mattia în mesajul de pe plajă. „Te vreau!”, i-a răspuns scurt ispita masculină.

„Sunt niște imagini deranjante, pe care le voi clarifica când ajungem acasă. Mă deranjează și sunt dezamăgit de ea. S-a îndrăgostit. Automat e Bianca pe care nu o mai cunosc. E o persoană care s-a îndrăgostit, care nu mi se pare matură în gândire. Nu știu cât de asumată e, dar nu mai e treaba mea. E o Bianca care pare îndrăgostită, cu fluturași de adolescent. Când creezi ceva împreună, un imperiu, un viitor, nu mai stai ca la 20 de ani să vai ce m-am îndrăgostit”, a afirmat Marian, când Radu Vâlcan l-a pus să comenteze imaginile cu Bianca și ispita Mattia de pe plajă, de ziua ei.

„Eu am tendința de a deține controlul și lucrurile vor ieși întotdeauna cum vreau eu, indiferent de riscuri”, a mai adăugat concurentul.

„Mi-ai luat o piatră de pe inimă! Acum lucrurile sunt foarte clare. Văd în ce direcție se duc, am tras concluziile care erau de tras. Sunt imagini dureroase, sunt imagini pe care nu le așteptai de la o persoană. Sunt imagini care vor avea consecințe și imagini pe care trebuie să le iau ca atare și să accept realitatea. Ce se va întâmpla mai departe, nu mai depinde de mine”, a zis Marian, la finalul ceremoniei.

Citește și: Ispita Naba Salem de la Insula Iubirii sezonul 9 a apelat la o nouă intervenție estetică. Cum arată acum

Insula PLUS și Insula EXTRA se văd în AntenaPLAY

Platforma AntenaPLAY le aduce abonaților nu doar episoade integrale din sezonul 9 al show-ului lor favorit, Insula Iubirii, ci și imagini pe care aceștia nu au ocazia să le vadă la televizor.

Săptămânal, abonații AntenaPLAY vor avea parte de imagini nedifuzate la televizor. Pe Insula PLUS, fanii emisiunii pot urmări secvențe de pe Insula Fetelor și Insula Băieților, care nu au apărut în episoadele de luni, marți și miercuri. Ce fac partenerii din cupluri când uită de prezența camerelor și cum se comportă cu adevărat timp de 21 de zile? Gesturile și acțiunile lor pot fi analizate pe Insula PLUS.

Cât despre Ceremoniile Focului, pe Insula EXTRA, abonații pot urmări Bonfire integral, în fiecare săptămână. Cu alte cuvinte, reacțiile complete la vederea partenerilor în preajma ispitelor și replicile la cald date de concurenți și concurente în timpul Ceremoniei Focului vor putea fi analizate în detaliu pe Insula EXTRA.

Insula Iubirii, 1 septembrie 2025. Ella, confruntare cu Andrușca după ce ispita și Andrei au avut parte de primul lor mo... Insula Iubirii, 1 septembrie 2025. Ce alegeri s-au făcut pentru Dream Date. Concurenții, față în față cu ispitele parten...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Prima reacție a Cristinei Rotaru, după acuzațiile dure făcute de Andrei Rotaru, fostul ei soț! Ce a dezvăluit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două foste ispite de la Insula Iubirii s-au căsătorit! Cei doi au devenit soț și soție într-un cadru de poveste
Două foste ispite de la Insula Iubirii s-au căsătorit! Cei doi au devenit soț și soție într-un cadru de poveste
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x