Antena Căutare

Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 49, 50 și 51 din 9 mai 2025. Un nou personaj intervine. De ce e arestat Ștefan

În episoadele 49, 50 și 51 din sezonul 2 al serialului Iubire cu parfum de lavandă, din 07 mai 2025, Albert ajunge în stare gravă la spital, dar este salvat de Lavinia. Cu toate acestea, Ștefan este învinovățit pentru tot. În același timp, două cupluri se logodesc.

După un Crăciun de poveste în care părea că lucrurile încep să se mai liniștească, în Podișor situația a început să se precipite, din nou. Albert este internat în spital pentru că i s-a făcut rău în timp ce lua cina cu Anda.

Pe de altă parte Claudia și Traian trăiesc unul dintre cele mai fericite momente. Pădurarul a cerut-o în căsătorie pe iubita lui și aceasta le-a propus fetelor să fie domnișoarele ei de onoare.

Iubire cu parfum de lavandă, episoade 49, 50 și 51 din 9 mai 2025. Albert ajunge la spital și Lavinia suferă un accident de mașină. Cine a lovit-o

„Administrarea argininei și aminoplasmalului este tot ce mai putem face pentru el în acest stadiu. Chiar și așa, este ceva ce nu dă rezultate pe termen lung. Este totuși în ultimul stadiu. Doamna Moraru, are nevoie urgent de transplant”, îi explică medicul Andei.

„Cum o să găsiți un donator așa rapid?”, vrea să afle acasta.

„Cred că este foarte posibil să avem pe cineva”, în spune doctorul.

Ciprian ajunge la bufetul lui Dinu, unde îl găsește pe acesta, alături de Adrian. Extrem de afectat polițistul le povestește că a fost un accident nasol în curba de după pădure, care „s-a lăsat cu victime”.

„Dinule, îmi pare rău, e vorba de Lavinia. Ea e victima accidentului. E la spital. Și e din ce în ce mai rău cu fiecare oră care trece. Nu știm (n.r. cine era la volan). Cine a chemat salvarea a chemat-o foarte târziu. S-au cam șters și din urme. A și plouat afară. O să fie foarte greu să găsim făptașul. Imaginați-vă și voi, să lovești un om și după aia să îl lași așa pe marginea drumului ca pe un câine”. Îți stă mintea în loc că există astfel de oameni. S-a mai întâmplat și în ziua de Crăciun”, le povestește polițistul.

„Dar ea, o să-și revină?”, este reacția lui Dinu.

„Îmi pare rău, Dinule. Nu cred că o să supraviețuiască”, îi spune Ciprian.

Dinu o sună imediat și pe soția lui să îi spună situația.

După ce și-a recuperat casa, Silvia se pregătește să plece în București, dar Alma vrea să afle dacă s-a întâmplat ceva înte părinții ei. „Nu știu dacă te-ai prins, dar mie îmi e foarte bine aici și as prefera să nu-ți mai bagi coada”, îi spune aceasta.

Domnul primar suferă din cauza faptului că soția lui s-a despărțit și apelează la ajutoru Almei și lui Filip. Puiu îi roagă să o țină ocupată pe fiica lui o perioadă de timp.

Romanița vrea să se mute de la floare și primește o ofertă la care nu s-ar fi așteptat. Preotul Ioan îi propune să locuiască cu el și Ioana.

„Dar aici la mine? Romanița, nu mai avem 18 ani și n-aș vrea să ratez ultimele clipe pe care le mai avem împreună. Eu am ratat multe în viață și nu mai vreau. Oricum mă bârfesc toți pe aici”, spune părințele.

Rocky încearcă să treacă peste relația cu Ioana și merge să îi spună că se vede cu cineva. „Mă bucur pentru tine și pentru ea. Dacă noi nu am fost fericiți, nu înseamnă că eu nu-mi doresc asta pentru tine”, îi răspune fosta iubită.

Nu durează mult până când Rocky dezvăluie adevăratul lui plan. „Am mințit-o pe Ioana ca mă văd cu cineva să o fac geloasă. Și n-a funcționat. Acum nu poate să știe că am mințit-o”, îi mărturisește lui Cristi.

Iubire cu parfum de lavandă, episoade 49, 50 și 51 din 9 mai 2025. Traian și Claudia s-au logodit

Amalia și Traian îi învită pe Floarea și Nea Gumaru la ei la cină și le propun să fie nașii lor. „Noi suntem deja ca o familie și știți că ai mei s-au prăpădit și tu, Floarea, ai fost ca o mamă pentru mine și voiam să vă rugăm să ne cununați. Să fiți părinții noștri spirituali”, au anunțat ei.

Anda îi dezvăluie lui Dinu că, de fapt, donatorul pe care medicii l-au găsit pentru Alert este Lavinia, care se află în moarte clinică și nu mai are mari șanse să își revină.

„Poate că până la urmă este o faptă bună pe care o face în contul celor rele”, spune Dinu.

„Din punctul nostru de vedere, e gata. Vom deconecta aparatele și pentru că pacienta are carnet de donator, nu avem nevoie de acordul nimănui”, le explică medicul.

Pe holurile spitalului, Amalia îl trage la răspundere pe Ștefan pentru că l-a văzut apropiat de fosta soție.

Iubire cu parfum de lavandă, episoade 49, 50 și 51 din 9 mai 2025. Preotul Ioan îi propune Romaniței să se mute împreună. Cum reacționează copiii lor

Ioana este extem de afectată de vestea că tatăl ei a invitat-o pe Romanița și pe fiul ei să se mute în casa lor. Femeia merge să poarte discuția delicată cu tânăra

„Eu și tatăl tău nu asta vrem. Să plângi tu”, îi spune Romanița.

„Nu de asta plâng. Mă bucur pentru voi, de fapt. Am senzația că toată lumea merge mai departe și asta e bine, dar eu sunt blocată în trecut. Și nu pot...nu pot să văd viitorul. Mă bucur că tata și-a găsit pe cineva. Se pare că nu doar el. Și Rocky are pe cineva, iar eu, eu nu știu cum să fac să uit tot ce a fost. Nu știu cum puteți voi. Asta nu pricep”, îi mărurisește Ioana.

Transplantul lui Albert se încheie, iar Maria este extrem de îngrijorată pentru tatăl ei. În timp ce aceasta și Anda îl așteaptă pe Albert să se trezească, Ștefan este gelos și se teme că iubita lui mai are sentimente pentru fostul soț.

De asemenea, chiar dacă toți vor să își vadă de viață în continuare, Adrian nu își revine din ce a făcut și pare din ce în ce mai afectat că a lovit-o pe Lavinia cu mașina.

Eliza, fiica primarului, își face apariția în Podișor și îi dezvăluie secretarei că atunci când era mică se juca „de-a Lăcri”. Fata știe cât de mult ajutor îi oferă aceasta lui Puiu.

Preotul Ioan și Romanița îi prezintă și lui Filip noua lor casă, dar întrebarea lui despre nuntă deschide o altă problemă în noul cuplu format în Podișor. „Și faceți și nuntă?” vrea să afle tânărul.

„Stai că nu ne luăm chiar asa. Sau da?”, răspune Romanița.

„Păi, da. Așa ar fi bine, să nu trăim în păcat. Să ne căsătorim”, spune și preotul.

„Tu acum mă ceri, nu?”, zice femeia.

„Da, așa cred!”, adaugă Preotul Ioan.

La spital, deși transplanul a decurs bine, medicul îi spune Andei că Albert va trebui supravegheat în permanență în primele săptămâni și că nu poate fi lăsat singur, ceea ce l-a lovit foarte tare pe Ștefan.

Dinu încearcă să îi fie alături lui Adrian și să îl încurajez să își vadă de viață, dar între timp, Cirprian și Traian descoperă urme suspecte în pădure.

Albert se trezește din operație și o găsește alături de el pe Maria. Anda își face și ea apariția, iar bărbatul le spune la ce s-a gândit în tot acest timp.

„Am visat să erați amândouă aici. Uite că nu e vis. Mă simt bine. Ce noroc pe mine. Am ocazia să trăiesc o viață lungă și fericită. Singur. Ceva din mine spune că fără tine n-aș fi fost aici”, sunt primele lucruri pe care le-a spus acesta.

„Chiar ai vorbit serios la masă, chiar vrei să te schimbi?, încearcă să afle Anda.

„Da. Și poate că d-asta mi s-a dat a doua șansă. Am greșit, mult. Aceasta a doua șansă nu o merit, dar dacă am primit-o, nu o las să-mi scape”, spune Albert.

Iubire cu parfum de lavandă, episoade 49, 50 și 51 din 9 mai 2025. Eliza, fiica primarului, își face aparița în Podișor

Fiica lui Puiu se integrează rapid în grup și face cunoștință și cu Tibi. Deși Rocky a pus ochii pe tânără, aceasta se pare că este fermecată pe loc de altcineva. „Aveam și eu o treabă acolo”, spune el, ofticat. „Ce am fost și ce-am ajuns”.

„Ce treabă, mă. N-ai avut nicio teabă niciodată, nu vezi că are Tibi?”, râde Cristi de el.

Anda îi mărturisește lui Ștefan că este neviotă să îl ajute pe Albert și vrea să îl ia la cabinet pentru câteva zile după ce va fi externat.

„Nu știu cum să fac. Maria crede că el se va schimba. Se uită la el într-un mod care îmi rupe inima. Cu speranță, cu dorință. Ea încă speră că se va schimba și eu nu pot să îi iau asta. Te rog, înțelege-mă. E mult, nu? E mult ce-ți cer”, îi cere aceasta lui Ștefan.

„Ca părinte, te înțeleg, dar ca bărbat, e greu”, îi răspunde acesta.

Între timp, Vali se duce la bufet și vorbește cu Adrian. Bărbatul îi spune că știe că el a lovit-o pe Lavinia și îl șantajează. „Știu ce ai făcut. Și nu doar că știu ce ai făcut. Știu cu detalii. Ochii mei au văzut ochii tăi, Plini de panică și de frică. Ai dat peste ea și ai fugit. Te-am văzut, Adriane, eram acolo. Dacă nu vrei să afle lumea ce ai făcut și unde e mașina cu care ai dat peste ea. O să faci ce-ți spun eu”, spune el.

La rândul său, Ștefan poartă o discuție cu Albert. „Tu crezi că dacă ești țintuit în patul ăla, meriți milă? Poți să ceri orice? Să știi că știu foarte bine ce vrei să faci cu Anda și cu Maria și n-o să-ți iasă. Anda e a mea. Ești un om de nimic”, îi spune iubitul Andei.

„Ești sigur? Sau încerci să te convingi? Nasol, că omul ăsta de nimic e mai aproape de tine ca niciodată și de tot ce crezi tu că e al tău”, reacționează fostul ei soț.

Ciprian și Traian încearcă să pună la un plan la punct să-l prindă pe cel care a lovit-o pe Lavinia, iar Claudia le spune că a văzut o mașină suspectă care părea că le supraveghează casa.

Iubire cu parfum de lavandă, episoade 49, 50 și 51 din 9 mai 2025. Albert se mută la Anda și Ștefan este arestat

Anda e hotărâtă să îl țină pe Albert la ea acasă până își revine după transplant, însă Ștefan îi reproșează că se lasă păcălită și că fostul soț îi întinde o capcană. „Te lași fraierită. Ești un om bun și de oamenii buni se profită. Poate că n-am dreptate, dar am impresia că te apropi de cine nu trebuie”, îi reproșează acesta.

Între timp Preotul Ioan și Romanița se pregătesc intens de nuntă. În paralel, Filip îi dezvăluie Almei că el crede că tatăl lui a murit din cauza mamei sale și că nu o poate vedea fericită.

„Tu ești aia care își bate joc de oameni. Noroc că la asta nu te-am moștenit. Nu pot să-ți fiu alături astăzi. Tata n-ar vrea să fac asta. Văd că ce a fost în viață, se continuă și după moarte. Tu n-ai fost ușă de biserică și nici nu ești. Și asta l-a distrus pe tata. A murit de inimă rea”, îi reproșează băiatul mamei lui, odată întors acasă.

„El vede lucrurile pentru că nu le-a știut și nu le-a văzut niciodată cum erau ele de fapt. L-am protejat de toate, inclusiv de asta. Și acum s-a întors totul împotriva mea. Eu și soțul meu nu mai eram bine demult. Am vrut să divorțăm când avea Filip 10 ani, dar n-am divorțat pentru el. Dar am stabilit să ne vedem fiecare separat de vieților noastre. Un cuplu de prieteni care au un copil împreună. Și a functionat, dar Filip habar nu a avut că tatăl lui a avut un lung lung lung șir de relații cu tot felul de femei. Eu, pe nimeni. Până într-o zi când am întâlnit și eu pe cineva și când a aflat, a luat-o razna. După ani și ani de învârtit femei. Acum, când simțea că mă pierde, a luat-o razna”, i-a povestit Romanița preotului.

Baba Jana primește și ea un telefon de la spital și află că doctorii i-au găsit „ceva la cap. Ceva ce nu ar trebui să fie acolo”, așa cum îi dezvăluie Floarei. „O tumoare, cică tre să mă opereze, să scoată ce e acolo. Tu de ce crezi că am probat coșciugul?”.

La Primărie, Ioana dă nas în nas cu Rocky la braț cu fiica primarului, dar nu vrea să arate că suferă.

De asemenea, un detaliu din trecutul Claudiei iese la iveală. În timp ce Traian era îngrijorat că oamenii lui Albert îi filează, logodnica lui îi spune că „oamenii ăștia cred că sunt aici pentru mine. I-a trimis tata”.

Totul ia o întorsătură atunci când Ciprian își face apariția acasă la Anda și îl areștează pe Ștefan. „Ștefan Lungu, ești arestat. Sub acuzație de furt, omor prin imprudență și părăsirea locului accidentului”.

Cum arată sora lui Valeriu Ilisie din "Iubire cu Parfum de Lavandă". Cei doi frați postează des imagini împreu... Anca Florescu, ipostaza în care puțini au văzut-o. Cum arată frumoasa actriță deghizată pentru un spectacol...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Citește și
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a înduioșat pe fani
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a...
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul
Condimentul care nu ar trebui pus niciodată în ciorbă. Gospodinele spun că i-ar putea strica gustul Catine.ro
Iubire cu parfum de lavandă, final sezonul 3. Anda a murit, iar Ștefan este devastat de durere. Ce se întâmplă cu Andrei și Teo
Iubire cu parfum de lavandă, final sezonul 3. Anda a murit, iar Ștefan este devastat de durere. Ce se întâmplă...
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc
Can Yaman a făcut primele declarații după acuzațiile care i s-au adus. Ce a avut de spus actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o țară sigură”
Jack Devine, fost șef al operațiunilor CIA la nivel global: „Sper și mă aștept ca România să rămână o... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online
Se închid școlile din România din cauza frigului. Județele unde elevii învață online Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie
Budincă de brânză cu lămâie, stafide și miez cremos de jeleu de lămâie HelloTaste.ro
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce face când iese din casă
Cum se trăiește în cel mai geros oraș din lume, unde - 40 de grade este temperatura normală. O femeie arată ce... Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata inflației
Guvernul va împrumuta 1 miliard de euro/lună de la populație. Statul a lansat Tezaur 2026 cu dobânzi sub rata... Jurnalul
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost invitat
Fiica Alinei Sorescu a împlinit 12 ani! Mesajul lui Alexandru Ciucu, după ce s-a plâns pe Instagram că nu a fost... Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie
Românii care au investit în aur au dat lovitura. Gramul a ajuns la cea mai mare valoare din istorie Observator
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom MediCOOL
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă
Koshari, mâncarea egipteană care nu impresionează prin aspect, dar este delicioasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții
Criză de sănătate mintală la adolescenți – cum pot ajuta părinții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor
Noile tehnologii care au impresionat la CES 2026. Ce dispozitive au atras atenția tuturor UseIT
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție
Clătite cu lămâie și mac în compoziție. Cum poți transforma un desert banal într-unul de excepție Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x