Antena Căutare

Nume noi se alătură distribuției serialului Iubire cu parfum de lavandă! Ce roluri vor interpreta Valeriu Ilisie și Ioana Abur

Începând de vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1 telespectatorii îi vor putea revedea pe micile ecrane pe Valeriu Ilisie, în rolul lui Filip și pe Ioana Abur, care o va interpreta pe Romanița, sora Floarei (Magda Catone).

Nume noi se alătură distribuției serialului Iubire cu parfum de lavandă! Ce roluri vor interpreta Valeriu Ilisie și Ioana Abur | Antena 1

Nume noi completează distribuția serialului original produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production pentru Antena 1, Iubire cu parfum de lavandă.

Nume noi se alătură distribuției serialului Iubire cu parfum de lavandă
Ce roluri vor interpreta Valeriu Ilisie și Ioana Abur

Astfel, începând de vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1 telespectatorii îi vor putea revedea pe micile ecrane pe Valeriu Ilisie, în rolul lui Filip și pe Ioana Abur, care o va interpreta pe Romanița, sora Floarei (Magda Catone).

Absolvent al U.N.A.T.C. Bucureşti, Valeriu Ilisie, actorul care l-a adus în fața telespectatorilor pe Sorin Pescaru, în Lia – Soția soțului meu, îi dă viață personajului Filip, despre care dezvăluie că: „Este foarte diferit de omul Valeriu și sunt sigur că nimeni nu e obișnuit să mă vadă în ipostazele în care mă va vedea în acest serial. Ador să joc roluri de genul! Vă las pe voi să dați verdictul!”.

Articolul continuă după reclamă

Filip este un baiat crescut departe de satul natal, dar care revine și le face multe probleme celor din jur.

Întrebat despre începuturile sale în actorie, Valeriu povestește: „Când eram mic, unul dintre visurile mele era să joc într-o producție de-ale doamnei Ruxandra Ion. Mă fascinau mereu grupurile pe care reușea să le creeze și distribuțiile inedite. Pe urmă, când am mai crescut și m-am lăsat de fotbal în detrimentul actoriei, am visat ca, la un moment dat, să joc rolul unui fotbalist. Credeam că așa pot să împac și copilul din mine, și adultul care devine mulțumit că face ceea ce iubește. Și, iată-mă la nici 25 de ani, într-o nouă producție originală semnată de Ruxandra Ion, fiind coleg cu o mulțime de actori pe care îi admiram când eram puști și jucând rolul unui fotbalist, Filip. Nu pot decât să fiu recunoscător și să dau tot ce am mai bun din mine, pentru a nu dezamăgi”.

Ioana Abur, actriță de renume în teatrul și filmul românesc, revine și ea pe micile ecrane, în rolul Romaniței, în serialul difuzat în fiecare vineri, de la 20.30, la Antena 1. De-a lungul carierei sale, Ioana a interpretat personaje memorabile în diverse producții ale postului, ultima sa apariție fiind aceea în rolul Elenei Maxim, deținătoarea unei agenții de impresariat fotomodele, în Lia - Soția soțului meu.

Acum, în Iubire cu parfum de lavandă, Ioana Abur aduce la viață un nou personaj complex, despre care mărturisește că: „Romanița mi-a oferit șansa de a aduce la lumină o nouă parte din mine! Iubesc lavanda de când mă știu și ador mușețelul – sau romanița, altfel spus. Ce ar fi putut fi mai frumos decât să mi se ofere rolul Romaniței în Iubire cu parfum de lavandă? Această experiență este o adevărată bucurie, mai ales că am ocazia de a juca alături de actori de excepție, oameni pe care îi cunosc și pe care îi respect de mulți ani”.

Despre personajul pe care îl interpretează, actrița povestește că: „Romanița reușește să aducă la lumină o părticică din mine. Mă regăsesc în această femeie care nu a avut deloc o viață ușoară, care a făcut și alegeri greșite, dar pe care și le asumă și le regretă. Romanița și-a păstrat lumina, încrederea în oameni, în bine, în frumos și în iubire”.

Din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune: Michaela Prosan, Adi Nartea, Andreea Vasile, Bogdan Albulescu, Magda Catone, Gelu Niţu, Claudiu Istodor, Dan Chişu, Sara Ghimpu, Alexia Caras, Mihai Smarandache, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu, Ella Prodan, Maria Ţăpuşă, Juno, Cătălin Gheorghe, Rădiţa Roşu, Eric Aradits, Liliana Hodorogea, Ana Turcu, Alina Florescu, Dima Trofim.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire cu Parfum de Lavandă
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a înduioșat pe fani
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x