Antena Căutare

iUmor sezonul 12, 27 martie 2022. Marius Avramescu, numărul de stand-up care aproape l-a adormit pe Cheloo. Ce s-a întâmplat

Marius Avramescu, extrem de emoționat, a venit la iUmor pentru a încerca să își arate talentul.

Marius Avramescu, o fire extrem de timidă, a povestit că e actor independent și a jucat în câteva spectacole.

“Îmi place, doar că iarăși, pun presiune pe mine și momentan e o chestie la care trebuie să lucrez, să mă calmez”, a zis Marius.

Copleși de emoții, Marius Avramescu a intrat în scenă, iar primul lucru pe care l-a spus la microfon a fost un oftat. Mihai Bendeac a simțit că acesta are emoții mari și a cerut publicului să îl încurajeze cu aplauze.

Marius Avramescu, numărul de stand-up lipsit de energie

Concurentul iUmor, în vârstă de 27 ani, a mărturisit că a ieșit dintr-un pelerinaj destul de dificil.

“Așă că dacă mă vedeți așa că îmi tremură, de fapt eu sunt în sevraj”, a povestit Marius.

Citește și: iUmor sezonul 12, 13 martie 2022. Luca Nicola a venit pe scenă cu un moment clasic și a împărțit juriul în două tabere

Marius Avramescu a spus că el nu crede că e o persoană foarte amuzantă, dar este extrem de overthinking, gândește foarte mult și se stresează din orice.

“Din acest motiv mă bucur că m-am născut bărbat pentru că am două capete cu care să gâdesc”, a zis Marius.

Marius a simțit că e nevoie de o schimbare în viața lui și a vrut să înceapă cu o tunsoarea. Frizerii au fost amabili și i-au oferit și o țigară, dar nu genul de țigară la care se aștepta el

Apoi concurentul iUmor a vrut să vorbească și despre antreprenoriat.

“Tu ca antreprenor nu mai cauți piețe proaspete, cauți piețe virgine. Când te duci la magazine, nu mai găsești ulei proaspăt, ci extra virgin”, a explicat concurentul iUmor.

Între timp, Cheloo se plictisea, Carmen Tănase avea o figură serioasă, Delia a început să râdă, iar Mihai îl încuraja să continue.

Jurizare Marius Avramescu în sezonul 12 iUmor

Concurentul, deși a fost emoționat, a reușit să își ducă numărul de stand-up la bun sfârșit, dar la unele glume, jurații și publicul nu au înțeles tâlcul și s-a așternut liniștea de mai multe ori.

Citește și: iUmor sezonul 12, 13 martie 2022. Darisian Ștefan Luncanu i-a impresionat pe jurați cu numărul său de magie dar și cu energia sa

“Mulțumim pentru teză”, i-a transmis Cheloo concurentului iUmor.

Marius le-a zis juraților că lucrează într-un call center, dar e și actor amator.

“Ăsta e unul din momentele alea când se lasă acest cringe, această liniște totală”, a zis Mihai Bendeac, fiind curios de cum ar reacționat Carmen Tănase pentru a sparge gheața.

Cea de-a patra jurată a spus că va juriza când vrea ea și nu și-ar dori să îl întrerupă pe Cheloo.

“Eu m-am plictisit foarte groaznic”, a mai spus Cheloo.

“Mie nu îmi place. Nu am niciun fel de atracție pentru acest gen de glume. (…) Eu nu găsesc nimic de râs în stand-up-urile astea. Eu am pornit ca zâna bună, dar totuși nu pot să mint un om în față”, i-a zis Carmen Tănase concurentului iUmor.

Mihai Bendeac s-a urcat pe scaun în picioare și a încercat să anime tot ce se întâmple în sală, inclusiv pe concurent. Energia tuturor era extrem de scăzută.

Marius Avramescu a primit 2 X LIKE de la jurații iUmor.

Despre iUmor sezonul 12, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

Sezonul 12 iUmor a revenit pe micile ecrane! Telespectatorii au așteptat cu sufletul la gură să afle identitatea celui de-al patrulea jurat al show-ului și au avut parte de o super-surpriză: Mihai Bendeac, Delia și Cheloo au un coleg diferit în fiecare ediție.

Telespectatorii vor descoperi în fiecare etapă noi vedete, care vor nota numerele de stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă alături de cei trei jurați iUmor. Ca de obicei, edițiile necenzurate iUmor sunt disponibile pe AntenaPLAY, iar Vlad Drăgulin aduce pentru public iMai Mult Umor, o emisiune-pamflet care îl va avea în prim-plan pe omul politic Vadim Tudor.

Pentru fanii show-ului, a1shop.ro are o categorie dedicată emisiunii iUmor, de unde cei mai mari fani își pot achiziționa produse originale brand-uite.

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00.

În Marea Finală a sezonului 12 iUmor vor merge 12, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 12, 27 martie 2022. Vanessa Lee, arlechina care a făcut show la înălțime. “Ești extraordinar de spectaculo... iUmor sezonul 12, 27 martie 2022. Antonina Galoseeva, dansul lasciv care i-a fermecat pe jurați. "Ce faci tu este a...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai doresc un al doilea copil: „Am zis că se oprește treaba, copilul meu...”
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată "tunelul iubirii" din Timişoara Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x