Antena Căutare

iUmor sezonul 13, 2 octombrie. Emilia Popescu, roast emoționant pentru Maia Morgenstern: „N-ai loc să joci nimic de ea”

Actrița Emilia Popescu a acceptat provocarea de a-i face un roast colegei sale Maia Morgenstern, juratul surpriză al ediției cu numărul 6 iUmor, din sezonul 13. Iată momentul emoționant!

Emilia Popescu și Maia Morgenstern se cunosc încă de pe vremea facultății. Cele două au jucat împreună, iar Emilia Popescu a venit pregătită cu un altfel de „roast”, unul mai „la sentiment”.

Emilia Popescu, roast emoționant pentru Maia Morgenstern, la iUmor sezonul 13

Încă de când i-a auzit numele, Maia Morgenstern s-a entuziasmat. „Ce bine arată asta”, a glumit actrița. Emilia Popescu a dezvăluit că Maia Morgenstern mai are un nume, iar acela este tot „Emilia”, adresându-i-se astfel.

„Emilia Maia Morgenstern este una dintre cele mai mari actrițe. Și mi-ar fi plăcut să joc cu ea într-un spectacol..Stai, apar și eu într-un spectacol, dar, mă rog, n-ai loc să joci nimic de ea…”, a glumit Emilia Popescu.

„Părinții Maiei au fost matematicieni și știm foarte bine că umorul este matematică. Maia are un simț al umorului extrem de personal. Atât de personal, încât îl înțelege doar ea”, a continuat aceasta.

„Am mai fost o dată la voi și v-am spus că nu îmi plac roast-urile. Pentru că nu îmi place să spun lucruri așa…oamenilor care îmi sunt dragi. Așa că vouă o să pot să vi le spun.

Maia este un tsnunami. Dacă nu știți, vă invit la orice piesă în care joacă. Vă întreb: oare câți supraviețuitori sunt după un tsunami? (..) Intră în scenă, ia toată energia, ia toată emoția și la final ia toți banii”, a mai spus actrița.

„Eu am întrebat-o pe Maia cum rezistă la programul ei zilnic. Și ea mi-a răspuns: simplu, eu sunt pe baterii (..) Noi jucăm împreună într-un spectacol și mă bucur foarte mult. Simt că fac un lucru bun, că o să aibă și ea cu ce să se laude”, a mai spus Emilia Popescu.

Nici complimentele nu au lipsit pe întreaga durată a numărului, care a fost un „altfel de roast”.

„Numele tău este atât de cunoscut încât atunci când îl pronunți ai impresia că vorbești despre cineva din familie. Te iubesc, Emilia Maia Morgenstern”, a încheiat Emilia Popescu, iar la final cele două actrițe s-au îmbrățișat.

Despre iUmor sezonul 13, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon! Despre noul sezon al show-ului iUmor, prezentatorii Serban Copoţ şi Dan Badea spun că este cel mai bun de până acum.

Cel mai nou sezon iUmor va putea fi vizionat în porţie dublă, vineri, de la 20:30 şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. Şi în acest sezon, câte un jurat-surpriză li se va alătura Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent, jurat ce nu va scăpa de bine-cunoscutul tratament al emisiunii – o porţie savuroasă de roast, venită din partea persoanelor de la care se aşteaptă cel mai puţin.

iMai Mult Umor revine cu un nou sezon și cu un nou personaj în culisele iUmor. Actorul Vlad Drăgulin va aduce în lumina reflectoarelor un personaj viral în mediul online. Acesta îl va impersona pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1. Serialul iMai Mult Umor va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, exclusiv online în AntenaPlay.ro.

Telespectatorii vor vota concurentul preferat în fiecare ediție pentru a-l aduce în Marea Finală a show-ului. La finalul fiecarei ediții se anunță „start vot” până a doua zi la ora 16:00. Publicul își poate vota preferații prin intermediul aplicației Antena 1.

Finalistul ales de public prin voturi va fi anunțat la Observatorul de la ora 16:00. În Marea Finală a sezonului 13 iUmor vor merge 12 concurenți, câte unul pentru fiecare ediție de audiții din cadrul emisiunii.

iUmor sezonul 13, 2 octombrie. Teddy Ștefănescu, „fiul” lui Șerban Copoț, număr inedit. A cucerit-o și pe Maia Morgenste... iUmor sezonul 13, 2 octombrie. Mălina și Ionuț au pus în scenă o piesă în stilul „Stela și Arșinel”. Cum au reacționat j...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari
Fotografii inedite cu actorii din serialul turcesc Frați de suflet – Ateș Kușlari Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea vloggerul. „Este suma cu care el a mințit o țară întreagă”
Prima reacție a lui Călin Donca după ce a câștigat procesul cu Dorian Popa. Câți bani trebuie să îi dea... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte
Salată de ciuperci cu maioneză, servită în cruste de mini tarte HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“ BZI
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își bată nevasta…”
REPORTAJ. Săptămâna Patimilor cu „a 5-a Rurală”: „De sărbători omul știe să se ia la omor, să își... Jurnalul
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes
Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă
Cod galben de vânt în trei sferturi de ţară. Vremea rămâne rece până sâmbătă Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște
Drob sub formă de plăcintă cu ciuperci și pui, pentru masa de Paște Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x