Antena Căutare

Un concurent crede că a găsit animalul de companie perfect pentru fiecare jurat iUmor. Care a fost reacția juraților

Sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, premiera sezonului 11 iUmor e gata să aducă râsete pentru cei din fața televizoarelor.

Galerie
Un concurent vine sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, în prima ediție din cel de-al 11-lea sezon iUmor cu un număr neobișnuit de roast cu animale. | Antena 1

Un concurent vine sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, în prima ediție din cel de-al 11-lea sezon iUmor cu un număr neobișnuit de roast cu animale.

Un iubitor de animale de companie își va lua inima în dinți pentru a urca pe scena iUmor, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, cu un număr de roast inspirat din experiențele sale cu patrupezii. Acesta va povesti cu zâmbetul pe buze despre ce asemănări a găsit el despre jurații iUmor și anumite rase de căței.

Concurentul care îi surprinde pe jurații iUmor

Ce asemănări există între Delia și un husky, între Mihai Bendeac și cățelul lui, Happy, dar și ce anume l-a făcut pe crescătorul de animale să îl asemene pe Cheloo unui Chihuahua, cei de acasă pot afla sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cum și-ar negocia Delia intrarea în Rai: ”Nu fac niciun rău, am mai bârfit așa...”

Pentru cel de-al 11-lea sezon, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.

De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.

Sezonul 11 iUmor

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac își vor exprima opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Citește și: O mai ții minte pe Sevi de la iUmor? Tânăra pe care Mihai Bendeac a invitat-o la film nu mai arată așa

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În sezonul 11, iUmor lansează o super colecție de haine pentru cei mai cool admiratori. Hanorace, șepci, căciuli sau șosete cu designuri fresh care sigur vor primi trei THUMBS UP din partea prietenilor, vor fi găsite în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!

Cum și-ar negocia Delia intrarea în Rai: ”Nu fac niciun rău, am mai bârfit așa...”... Sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, Selly deschide cel de-al 11-lea sezon iUmor cu un roast al juraților...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de despărțire
Cum arată casa în care locuiesc Lavinia și Adin de la Mireasa, sezonul 12. S-a zvonit că ar fi în prag de... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea cazării și-a cumpărat apartament lângă Bruxelles
Subalterna lui Pîslaru de la MIPE, același „hobby” cu al șefului. Secretarul de stat care cerea decontarea... Jurnalul
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar
Laura Cosoi poate naște dintr-o clipă în alta! Actrița a făcut dezvăluirea care i-a pus pe fani pe jar Kudika
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună ....
Surpriză în showbiz-ul românesc! Valentin Sanfira și Codruța Filip, împreună .... Redactia.ro
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii
O femeie cerşea în Capitală la câţiva metri distanţă de maşina de lux a mamei ei. Ce au descoperit poliţiştii Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x