Antena Căutare

Loredana se întoarce la una dintre pasiunile ei, actoria. Artista va juca în serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609

Cel mai nou proiect ce poartă semnătura Ruxandra Ion şi Dream Film Production, comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, o readuce pe micile ecrane pe Loredana. Îndrăgita artistă revine astfel la una dintre pasiunile ei, actoria, şi o întruchipează pe Felicia Soare, o cântăreaţă nonconformistă. Alături de ea, telespectatorii o vor putea urmări în această toamnă şi pe Graţiela Voicu, actriţa care o va interpreta pe Diana, fiica acesteia şi logodnica lui Victor (Matei Negrescu).

Loredana se întoarce la una dintre pasiunile ei, actoria. Artista va juca în serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609 | Antena 1

Una dintre cele mai cunoscute şi iubite artiste din România, Loredana, s-a lansat în muzică la vârsta de 14 ani, câştigând cele mai importante trofee ale momentului - Steaua fără nume şi Festivalul de la Mamaia. De aproape 40 de ani, artista cucereşte generaţie după generaţie cu vocea ei unică şi cântecele sale, peste 600 înregistrate, majoritatea fiind scrise şi produse chiar de către ea. Cu peste 20 de albume înregistrate şi milioane de discuri vândute, a concertat pe toate continentele, în mii de spectacole.

Loredana şi-a făcut debutul în A doua cădere a Constantinopolului, fiind cel mai mare succes de casă în cinema-ul românesc

În film şi-a făcut debutul în A doua cădere a Constantinopolului, fiind cel mai mare succes de casă în cinema-ul românesc. A jucat în filme internaţionale, precum Modigliani, alături de Andy Garcia, dar şi româneşti, Minte-mă frumos sau Moştenirea, şi în seriale tv de succes, precum Regina, Inimă de ţigan sau Aniela. Loredana a jucat rolul Killer Queen în musical-ul We will rock you, pe muzica de la queen, iar în prezent joacă rolul principal în celebrul music-hall Mamma Mia. Odată cu prima comedie romantică românească Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, artista se întoarce la una dintre pasiunile sale, actoria.

Citește și: Anca Androne şi Claudiu Bleonţ formează un cuplu în comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1

Articolul continuă după reclamă

În proiectul de la Antena 1, Loredana o va interpreta pe Felicia Soare, mama Dianei, logodnica lui Victor (Matei Negrescu), o cântăreaţă nonconformistă, care cânta într-un bar înainte de Revoluţie. După ce a pus mâna pe un politician înstărit, a uitat de unde a plecat şi nu s-a sfiit să îşi înşele bărbatul de nenumărate ori, fără scrupule. Deşi a făcut parte din toate matrapazlâcurile soţului, atunci când acesta dă de necaz, alege să pozeze în victimă. Persoană cu un caracter fals, Felicia se dă drept prietena mamei lui Victor, însă în realitate i-a fost amantă soţului acesteia.

„Sunt încântată să fac parte din acest nou proiect şi să mă reîntâlnesc cu o parte din echipa cu care am lucrat la Inimă de ţigan sau Regina. Îmi place să joc ,chiar dacă e o diferenţă între a juca un personaj pe scenă, aşa cum fac în musical-ul Mamma Mia şi a interpreta un rol pe micul sau marele ecran. Personajul meu din noul serial se numeşte Felicia şi este un personaj controversat. Îmi dă posibilitatea să-l abordez într-o cheie diferită faţă de personajele pe care le-am jucat până acum. E o nouă provocare şi se ştie că îmi plac provocările!”, a declarat Loredana.

Alături de Loredana, în serialul romance de la Antena 1 telespectatorii o vor putea urmări în această toamnă şi pe tânăra actriţă Graţiela Voicu. Aceasta o va interpreta pe Diana, logodnica lui Victor, protagonistul serialului. Cei doi au crescut împreună, pentru ca mai apoi Diana să plece să studieze moda la Paris. La revenirea în ţară, copleşită de faptul că familia ei a pierdut întreaga avere, acceptă uneltirea mamei ei de a se vedea cu Victor, văzând în această relaţie singura ei şansă de salvare. Arogantă şi plină de ea, egoistă, răsfăţată şi oportuniscă, Diana se agaţă această şansă.

„Diana este piperul care nu lipseşte niciodată de lângă sare. Abia ajunsă de la Paris, renunţă la viaţa de fotomodel pentru scopurile, dar mai ales pentru mama ei. Nu mi-a fost greu să recunosc şi în mine felul grăbit al Dianei de a rezolva singură şi impulsiv problemele, dar mi-a fost greu să mă adaptez unui fel de a exista atât de feminin ca al Dianei şi cred că aici s-a născut şi provocarea cea mai mare. De la “fata lui tata” la “fata lui mami”. Mie îmi plac hainele largi, ea ar alege oricând o fustă strâmtă. Ea se iubeşte pe ea mai mult decât orice şi nu îşi dă voie să aibă un moment real vulnerabil (spun real pentru că poate fi o actriţă excelentă atunci când e ceva ce îşi doreşte în joc). Nu îşi permite să se abată de la drum. E foarte strictă în ce priveşte viata ei şi are principii clare, pe când eu sunt puţin invers. Cred că lucrurile care menţin balanţa sunt micile sau marile asemănări între noi două. Uneori am senzaţia că Diana îmi vine mănușă. Majoritatea oamenilor o plictisesc, se enervează repede, luptă pentru ce e al ei, îi place scandalul, nu are stare, îşi bagă nasul peste tot. Două gemene care nu seamănă. Deci cum să nu îmi placă proiectul? Mă super provoacă! Şi a venit de nicaieri, exact cum îmi place mie!”, a mărturisit Graţiela Voicu.

Distribuția serialului este una de excepție și va continua să fie anunţată în perioada următoare. Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut demul pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor. Filmările pentru Lasă-mă, îmi place! Camera 609 sunt în plină desfăşurare, în paralel cu filmările pentru cel de-al doilea sezon al proiectului Lia – Sotia soţului meu, iar ambele vor putea fi urmărite în această toamnă, la Antena 1.

Citește și: Magda Catone revine pe micile ecrane după mai bine de 12 ani, în comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 45 și 46, sezonul 2, din 21 iunie. Vlady este tatăl lui Toma
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 45 și 46, sezonul 2, din 21 iunie. Vlady este tatăl lui Toma
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 43 și 44, sezonul 2, din 14 iunie. Victor îi spune Evei de Toma.
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 43 și 44, sezonul 2, din 14 iunie. Victor îi spune Evei de Toma.
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x