Antena Căutare

Sase preparate pe care oricare barbat trebuie sa stie sa le gateasca

La nivel amator, femeile sunt considerate mai pricepute in arta gatitului, situatie care se inverseaza insa in lumea bucatariilor profesioniste. Daca nu vrei, ca barbat, sa faci parte nici din prima categorie, nici din a doua, e bine sa stii sa faci totusi ceva de mancare. Macar de baza, astfel incat nu numai sa nu mori de foame, dar ceea ce faci cu mana ta sa fie si gustos.

Din variantele usoare de gatit, exista cateva de baza, pe care, daca le vei prepara, prietenii tai vor fi multumiti, iar unele femei s-ar putea sa te ia la ochi. Sa te ia de bine adica.

Pui la cuptor

Cumperi un pui intreg, il speli bine, ii dai cu putin ulei de masline, sare, piper si l-ai bagat la cuptor, pana cand devine auriu la suprafata. Ce poate fi mai usor?

Spaghetti Bolognese

Articolul continuă după reclamă

Fierbi pastele confirm indicatiilor de de pe ambalaj, iar separat prepari un sos din sos de tomate si carne tocata, de preferinta de vita. Sare, piper, patrunjel maruntit, putin usturoi. Cobini apoi pastele cu sosul de tomate si de carne.

Sandvis cu cascaval


La fel, ai nevoie doar de doua felii de paine, putin unt si cascaval. Ungi o felie de paine cu putin unt, pui deasupra cascaval, acoperi cu cealalta felie de paine apoi incalzesti sandivisul pe o tigaie, fara nici o picatura de ulei, sau in sandvis maker.

Salata cu piept de pui

Ai nevoie de un piept de pui pe care sa-l faci in prealabil pe gratar. Apoi, il tai fie bucati de cativa centimetri, fie fasii mai lungi, si-l amesteci intr-un vas mai mare cu salata verde, rosii, castraveti, ceapa, eventual porumb fiert, daca ai. Asta e tot.

Friptura la grill

Daca nici asta nu stii sa faci, nu mai ai nici o scapare, plus ca te faci de rusine ca barbat. Daca faci in casa asa ceva, e bine sa ai o tigaie grill, cu striatii adica. Apoi, pui bucata aleasa de carne pe tigaie doar cand aceasta e foarte incins. Nu uita, in prealabil, sa dai cu putina sare si piper peste carne. Apoi trebuie doar sa fii atent la cat e facuta sau nefacuta iti dorsti bucata de friptura.

Burger

Cumperi carne tocata de vita, o amesteci cu sare, piper, putina ceapa tocata fin, putin patrunjel, iar daca ai gusturi mai puternice, poti pune si putin praf de ardei iute. Cu mainile apoi faci forme rotunde de burgeri, pe care le faci pe tigaia grill. Mai ai nevoie apoi doar de o chifla, pe care o poti incalzi in prealabil tot pe grill, pentru a fi mai crocanta.

Preparatele de mai sus nu sunt opere de arta, dar te pot scoate mereu din incurcatura, daca stii ca vei avea prieteni invitati acasa si nu doriti sa muriti de foame sau sa bagati in voi doar chipsuri din cartofi.

foto: crocus.co.uk

La 9 ani, Willow Smith este o copie a Rihannei!... In apararea mamei imperfecte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x