Boala Lyme sau borelioza este o infecție transmisă oamenilor prin mușcăturile de căpușe infectate. Afecțiunea este cauzată de bacterii din genul Borrelia, în special de bacteria Borrelia burgdorferi. Căpușele se infectează de la animale precum cerbi sau rozătoare, fără a se îmbolnăvi, dar pot transmite bacteria altor gazde în timpul hrănirii.
Dacă este depistată la timp, boala Lyme poate fi tratată cu succes. Însă, când nu este diagnosticată corect, poate afecta pe termen lung sănătatea și calitatea vieții.
Cum se transmite boala Lyme
Majoritatea mușcăturilor de căpușă sunt inofensive. Ele provoacă doar o mică iritație locală, fără alte efecte pe termen lung. Doar anumite specii pot transmite bacteria care provoacă boala Lyme, iar procentul căpușelor infectate variază între 1% și 50% de la o regiune la alta. În România, un studiu din 2011 a identificat o prevalență de 18,04% în rândul căpușelor colectate în județele Giurgiu, Sibiu și Tulcea.
Chiar și în cazul în care căpușa este infectată, boala se transmite doar dacă bacteria ajunge în sânge. Acest lucru se întâmplă doar atunci când căpușa rămâne atașată de piele mai mult de 24 de ore. Cu alte cuvinte, simpla înțepătură nu înseamnă automat boală, dar riscul de infectare există și este bine să fim vigilenți și să îndepărtăm căpușa de pe piele cât mai repede posibil.
Cazurile de Lyme raportate în România sunt mai puține decât în anumite regiuni din SUA și în țările din Europa Centrală, însă boala există și este frecvent subdiagnosticată. Specia Ixodes ricinus, cunoscută și cu numele de căpușă comună, este vectorul cel mai frecvent al bolii Lyme în țara noastră, conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Căpușa comună are culoarea roșu-brun. Femela devine cenușie după ce se hrănește cu sânge și ajunge la o dimensiune de până la 11 mm. Denumirea ricinus provine din asemănarea femelei cu un bob de ricin după hrănire. Această specie de căpușe se găsește în pădurile de foioase și conifere, pe pășuni, dar și în parcurile urbane.
Ce simptome are boala Lyme
„Boala cu 1000 de fețe”, cum este supranumită această afecțiune, poate îmbrăca o varietate de forme. Simptomele ei se pot schimba de la o persoană la alta și de la o etapă a bolii la alta. Boala Lyme poate imita alte afecțiuni: scleroză multiplă, artrită reumatoidă, fibromialgie, lupus, depresie și altele. Această versatilitate o face greu de diagnosticat, de înțeles și de tratat la timp.
Simptomele bolii Lyme apar, de obicei, în etape. Totuși, etapele se pot suprapune, iar unii pacienți nu prezintă simptomele tipice din faza incipientă, potrivit medicilor Mayo Clinic. Există trei stadii de evoluție a bolii, fiecare cu anumite caracteristici:
Stadiul I: Borelioza incipientă, localizată
Simptomele timpurii apar, de obicei, în decurs de 3-30 de zile după mușcătura de căpușă. În această fază, semnul distinctiv al bolii este o erupție cutanată numită eritem migrator. Acesta apare la 60-80% dintre persoanele infectate și are aspectul unei pete circulare care pornește din locul mușcăturii și se extinde lent.
Eritemul migrator are contur roșu și este mai deschis la culoare în centru, ca un semn de tras la țintă. În decurs de câteva zile sau săptămâni, diametrul său poate ajunge până la 10 centimetri.
În stadiul I al bolii Lyme, majoritatea pacienților au și manifestări de tip pseudogripal, cu caracter intermitent:
- febră
- durere de cap
- astenie
- ușoară redoare de ceafă
- dureri musculare și articulare
- ganglioni limfatici inflamați
Un alt simptom în acest stadiu al bolii este limfocitomul boreliozic - un nodul sau placă roșu-albăstruie care apare de regulă pe lobul urechii sau pe marginea exterioară, curbată a acesteia, pe mamelon sau pe scrot. Limfocitomul se manifestă mai frecvent la copii, în special la nivelul urechii.
Stadiul II - Borelioza diseminată precoce
Fără tratament, bacteria Borrelia burgdorferi se poate răspândi prin vasele de sânge și limfatice către alte țesuturi: alte structuri ale pielii, sistemul nervos, muscular, osos și cardiac. În acest stadiu, boala Lyme poate avea o varietate mare de simptome, care apar într-un interval de la câteva săptămâni și până la peste un an de la infecția inițială.
Pe lângă manifestările din etapa 1, dar care devin mai severe, pot apărea:
- mai multe erupții pe alte zone ale corpului
- dureri sau rigiditate la nivelul gâtului
- slăbiciune musculară pe o parte sau pe ambele părți ale feței
- aritmii cauzate de afectarea țesutului cardiac
- durere care pornește din zona lombară și șolduri și coboară spre picioare
- durere, amorțeală sau slăbiciune în mâini sau picioare
- umflare dureroasă a țesuturilor oculare sau pleoapei
- dureri oculare sau pierderea vederii din cauza afectării nervilor optici
Stadiul III - Borelioza diseminată tardivă sau cronică
În această fază, manifestările clinice sunt artrita Lyme, acrodermatita cronică atrofică și sindroame neurologice cronice. Acestea apar după câțiva ani de la infecția inițială.
În Europa, cea mai frecventă manifestare tardivă a boreliozei este acrodermatita cronică atrofică, o leziune fibrozantă progresivă a pielii. Apare în special la nivelul membrelor inferioare ale vârstnicilor și debutează cu o pigmentare albăstruie a pielii, urmată de subțierea și atrofia progresivă a epidermului, care devine fragil și strălucitor, asemănător hârtiei.
Artrita Lyme este o manifestare mai comună în SUA și afectează articulațiile mari, în special genunchii. Se manifestă prin durere, umflare și rigiditate articulară. Simptomele pot persista un timp îndelungat sau pot apărea intermitent. Sindroamele neurologice cronice pot include probleme de memorie, depresie și tulburări senzoriale sau motorii. Aceste manifestări sunt rare.
Cum se diagnostichează boala Lyme
Simpla prezență a eritemului migrator poate fi suficientă pentru diagnostic. Cu toate acestea, erupția specifică bolii Lyme nu apare în toate cazurile, iar majoritatea celor infectați nu-și amintesc să fi fost mușcați de o căpușă.
Simptomele seamănă cu ale altor afecțiuni, ceea ce face dificil diagnosticul. Potrivit medicilor Mayo Clinic, un diagnostic corect se bazează, de obicei, pe:
- o evaluare a tuturor semnelor și simptomelor
- istoricul expunerii cunoscute sau posibile la căpușe
- analize de sânge pentru detectarea anticorpilor împotriva bacteriei Borrelia burgdorferi
Testele de sânge pentru diagnosticul bolii Lyme se realizează, de obicei, în doi pași:
- inițial, se recomandă un test ELISA care detectează prezența anticorpilor IgM și IgG împotriva bacteriei Borrelia burgdorferi
- dacă acest test este pozitiv sau neconcludent, se confirmă prin testul Western Blot. acesta identifică proteine specifice bacteriei și face diferențierea între o infecție recentă (IgM) și alta mai veche (IgG)
În situații speciale, se pot folosi teste PCR pentru detectarea ADN-ului bacteriei în sânge, lichidul articular sau lichidul cefalorahidian, precum și analiza LCR în suspiciunea de neuroborelioză.
Există și teste rapide pentru depistarea bolii Lyme, dar ele nu sunt considerate la fel de fiabile ca testarea standard în doi pași. Ele trebuie confirmate prin teste de laborator.
Este important de știut că, în primele 2-4 săptămâni de la infectare, testele pot avea rezultat fals negativ, deoarece anticorpii nu s-au dezvoltat încă. Dacă există eritem migrator, diagnosticul se stabilește clinic, fără a aștepta rezultatele analizelor.
Cum se tratează boala Lyme
Borelioza se tratează cu antibiotice. Cu cât se administrează mai devreme, cu atât vindecarea este mai rapidă și mai completă.
Antibioticele orale sunt tratamentul standard și se administrează de obicei pentru o perioadă de 10-14 zile. Durata poate fi mai mare în funcție de simptome. Este important să urmezi tratamentul exact cum ți-a fost prescris, chiar dacă te simți mai bine înainte de finalizarea lui.
În cazurile mai grave, se recomandă antibiotice intravenoase, în special dacă apar simptome precum:
- artrită persistentă
- afecțiuni ale sistemului nervos
- probleme cardiace
Tratamentul profilactic cu antibiotice este recomandat pentru a reduce riscul de infectare după mușcăturile de căpușe, dar numai în anumite situații: dacă specia de căpușă a fost identificată ca Ixodes ricinus, mușcătura s-a produs într-o zonă unde boala Lyme este frecventă și căpușa a fost atașată de piele timp de 36 de ore sau mai mult.
Antibioticul este eficient doar în primele 72 de ore după îndepărtare. Se prescrie o singură doză, de obicei doxiciclină pentru adulți și copii peste 8 ani, respectiv amoxicilina sau cefuroxima axetil pentru copii mai mici de 8 ani.
În toate celelalte cazuri, se recomandă doar monitorizarea atentă a stării de sănătate timp de 30 de zile și prezentarea la medic dacă apar simptome precum eritemul migrator, febra, durerile musculare sau oboseala accentuată.
Complicațiile bolii Lyme
În formele avansate, recuperarea poate fi mai dificilă și poate necesita terapii de lungă durată. Unele persoane continuă să aibă simptome după tratament, cum ar fi:
- artrită persistentă
- dureri musculare și articulare
- oboseală constantă sau frecventă
- probleme de memorie
Aceste cazuri pot fi diagnosticate ca sindrom post-tratament al bolii Lyme și apar ca urmare a tratamentului incomplet, al reinfectării sau al unei reacții imune la fragmente de bacterii moarte. Acest sindrom poate avea și mecanisme autoimune, când sistemul imunitar atacă propriile țesuturi.
Citește și: Metode prin care putem ține căpușele departe. Cum ne protejăm de pericolul ascuns în iarbă
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
O bacterie periculoasă a contaminat Marea Neagră. Ce este și cum să te ferești de ea... (P) Circulația deficitară: Cum o depistezi cu ajutorul ecografiei Doppler...
