Antena Căutare

Mănânci în fața televizorului? Află pericolele la care te expui!

A consuma gustări în faţa televizorului sau în timpul altor activităţi poate duce la consumul absurd a unor cantităţi mari de mâncare nesănătoasă, chiar şi atunci când are un gust neplăcut sau când eşti sătul. Vestea bună este aceea că specialiştii au descoperit o modalitate de a depăşi aceste obişnuinţe alimentare nesănătoase.

| pexels.com

A consuma gustări în faţa televizorului sau în timpul altor activităţi poate duce la consumul absurd a unor cantităţi mari de mâncare nesănătoasă, chiar şi atunci când are un gust neplăcut sau când eşti sătul. Vestea bună este aceea că specialiştii au descoperit o modalitate de a depăşi aceste obişnuinţe alimentare nesănătoase.

"Când consumăm în mod repetat un anumit aliment într-un anumit mediu, creierul începe să asocieze acea mâncare cu acel mediu, făcându-ne să mâncăm întruna din alimentul respectiv, atâta timp cât ne aflăm în mediul asociat cu el", a explicat David Neal, profesor de psihologie la Universitatea California de Sud, SUA.

În cadrul unui experiment, oamenii de ştiinţă au înmânat floricele de porumb celor care intrau într-o sală de cinema. Unii dintre participanţi au primit o porţie de florice proaspăt pregătite, alţii - floricele vechi de aproape o săptămână.

Mănânci în fața televizorului? Află pericolele la care te expui!

Participanţii au consumat aproximativ aceeaşi cantitate de floricele, indiferent de starea acestora, veche sau proaspătă. Cei care au declarat că nu mănâncă de obicei floricele în timpul unui film, au mâncat mult mai puţin popcorn vechi decât popcorn proaspăt.

Un grup de control a mâncat atât floricele proaspete, cât şi din cele vechi, în timp ce urmăreau videoclipuri într-o sală de şedinţe. Fără un "mediu" cinematografic ce declanşează pofta de a mânca floricele, oamenii nu ar mânca atât de mult din acest aliment.

Acest lucru demonstrează că, deoarece o sală de şedinţe nu este asociată cu mâncatul floricelelor, subiecţii au acordat o mai mare atenţie gustului produsului alimentar.

Din fericire, cercetătorii au descoperit o modalitate de a pune capăt acestei rutine care are nevoie de un mediu specific pentru a declanşa pofta de a mânca. O perturbare a ansamblului de elemente implicate în activitatea de a mânca automat face ca persoana respectivă să devină conştientă de cantitatea de mâncare ingerată şi de gustul acesteia.

Astfel, într-un experiment separat, cercetătorii au oferit oamenilor care intrau la un film, porţii de floricele stătute şi unele proaspete. Subiecţii au fost rugaţi să mănânce floricelele unii cu mâna lor dominantă, alţii - cu cea nondominantă. Cei care au folosit mâna nondominantă au mâncat mult mai puţin din floricelele stătute. Această tehnică funcţionează chiar şi în cazul participanţilor care au obişnuinţa de a asocia vizionarea unui film cu mâncatul floricelelor.

Articolul continuă după reclamă

(sursa: Live Science)

Ce înseamnă dacă ai aceste puncte pe piele? Semnul te trimite imediat la medic!... Cele mai importante analize pe care persoanele trecute de 50 de ani ar trebui să le facă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Boala din epoca victoriană care îi îngrijorează din nou pe medici. Simptomele pe care părinții nu trebuie să le ignore
Boala din epoca victoriană care îi îngrijorează din nou pe medici. Simptomele pe care părinții nu trebuie să...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cel mai bun mic dejun pentru sănătatea rinichilor, potrivit specialiștilor în nutriție. Ce alimente ar trebui să consumi dimineața
Cel mai bun mic dejun pentru sănătatea rinichilor, potrivit specialiștilor în nutriție. Ce alimente ar trebui...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x