Antena Căutare

Rhodos, vacanță pe insula soarelui

Potrivit legendelor, la facerea lumii când insulele grecești au fost împărțite zeilor, lui Helios i s-au promis ”pământurile ivite din mare”, pe care el le-a dăruit preaiubitei sale Roda, abia după ce au fost binecuvântate cu 300 de zile însorite pe an.

O insulă iubită de soare

Pornind de la această poveste de dragoste dintre Helios și Roda, insula Rhodos din Marea Egee este fără îndoială cea mai însorită destinație europeană, un paradis luxuriant situat între modernitate și sălbăticie, unde găsești orașe istorice impresionante și stațiuni exclusiviste. Descoperă Rhodos într-un sejur de 7 nopți cu avionul, de la Europa Travel – turoperatorul din România care în ultimii ani a devenit un jucător important și pe piața charterelor cu avionul în destinații populare.

Bogată atât din punct de vedere peisagistic, cât și al istoriei, Rhodos păstrează urmele vechilor civilizații și ruine ale epocii de bronz. Prosperitatea a cunoscut-o când dorienii au invadat teritoriul și au ridicat aici orașe albe și temple mărețe, pe care le poți admira și astăzi. Cele mai exemplare modele de arhitectură doriană se găsesc pe dealul Lindos – Acropolele Antice ce domină împrejurimile orașului, în Kamiros dar și în Ialyssos – cele trei orașe-monument din Rhodos.

Articolul continuă după reclamă

Locuri recomandate pasionaților de istorie și arheologie

La fel de importantă pentru localnici a fost și perioada Cavalerilor Ioaniți, cand în orașul Rodos s-au ridicat fortărețe impunătoare, hanuri cavalerești și ziduri groase de apărare. Sub ocupația lui Soliman Magnificul, Rhodos a stragnat din avântul bogăției, otomanii au distrus unele edificii impozante și au ridicat moschei și băi turcești pe care le poți observa în special în zona istorică.

În centrul medieval parte din UNESCO, pot fi observate cele mai importante urme ale popoarelor care au contribuit la caracterul autentic al Rhodosului. Cele 200 de strzi fără urme, în pantă și pietruite, ascund bijuterii medievale și te conduc spre Marele Palat al Cavalerilor, cel mai bun exemplu de arhitecturală specifică Ordinului Sfantului Ioan. Mergi spre Piața Symis – unde comercianții ambulanți te întampină cu produse lucrate manual, bunătățuri tradiționale și obiecte de cult lucrate în lemn.

La aproape 80 de km distanță de capitala Rodos, pe o culme luxuriantă se află Castelul Monolithos din satul cu același nume. Dezvoltarea turistică nu a știrbit din farmecul locului, astfel că aici poți simți cel mai bine tradițiile elene. Fortăreața din piatră se înalță pe o stâncă a Muntelui Akramtys, la circa 100 metri deasupra satului, de unde ai vederi excelente spre sălbatica plajă Fourni.

Croazieră pe apele Mării Egee

Poți să faci o pauză de la istorie pornind într-o croazieră în împrejurimile insulei Rhodos. Europa Travel îți propune o excursie opțională spre insulițele Symi sau Tylos, unde te poți bucura de plimbări boeme pe străzile din piatră ca miere, să încerci delicioșii creveți în unt și vin sau pur și simplu să asculți poveștile locului. La fel de interesantă poate fi o excursie la Prasonisi – o fâșie de nisip auriu ce desparte Marea Mediterană de Marea Egee, motiv pentru care acesta este unul dintre cele mai populare locuri din Rhodos.

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Speciale Sejur Rhodos

Hotel Virginia 3* - Kalithea – tarife de la 359 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Corfu, giuvaierul Greciei de explorat în vacanța de vară... Peisaje magice din Croația și Muntenegru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x