Antena Căutare

Biserica aflată în construcție încă din 1882 va deveni cea mai mare din lume. Povestea uneia dintre cele mai iubite atracții turistice

“Sagrada Família”, fascinanta biserică din capitala Cataloniei, Barcelona, vine și cu o poveste mai fascinantă. Aceasta se află în construcție încă din anul 1882, iar după estimările inițiale, se stabilise un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției.

“Sagrada Família”, fascinanta biserică din capitala Cataloniei, Barcelona, vine și cu o poveste mai fascinantă. Aceasta se află în construcție încă din anul 1882, iar după estimările inițiale, se stabilise un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției.

Recent, se preconizează că turnurile şi structura bisericii vor fi terminate până în anul 2026 iar pentru elementele decorative termenul limită este anul 2032.

Numele oficial este „Temple Expiatori de la Sagrada Família”, iar proiectul original al bisericii a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care și-a dedicat mai mult de 40 de ani pentru acesta. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.

Biserica aflată în construcție încă din 1882 va deveni cea mai mare din lume. Povestea uneia dintre cele mai iubite atracții turistice

Articolul continuă după reclamă

În anul 2010, Papa Benedict XVI a sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de Basilica minor. Biserica are 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta Fecioară și pe Iisus Hristos.

Turnul central al lui Iisus (cel mai înalt) va avea montat pe el o cruce uriașă. Înălțimea totală, de 170m, este cu un metru mai mică decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi considera că lucrarea să nu trebuie să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.

Biserica aflată în construcție încă din 1882 va deveni cea mai mare din lume. Povestea uneia dintre cele mai iubite atracții turistice

Biserica are 3 fațade: a Nașterii (spre est), a Gloriei (spre sud) și a Patimilor (spre vest).

Fațada Nașterii celebrează nașterea lui Iisus. Este cunoscutǎ și sub denumirea de fațada Vieții, a Bucuriei ori a Crăciunului, iar sculpturile ei sunt inspirate din capitolele din Biblie referitoare la copilăria lui Iisus.

Fațada Patimii este denumită așa după Patimile lui Iisus, respectiv, durerea, sacrificiul şi moartea, acestea fiind reprezentate prin sculpturile dramatice de pe fațadă.

Fațada Gloriei este principala fațada a bisericii Sagrada Familia. Sculpturile de aici simbolizează originile omului, problemele sale, drumurile pe care le va urma şi scopul acestuia. Ca şi celelalte fațade are trei intrări, una principală şi două laterale, dar şi o galerie exterioară cu 7 coloane ce simbolizează cele 7 daruri ale Sfântului Duh.

Biserica aflată în construcție încă din 1882 va deveni cea mai mare din lume. Povestea uneia dintre cele mai iubite atracții turistice

În prezent se lucrează la turnul lui Iisus, iar după terminarea construcției, clădirea „Sagrada Familia” va fi cea mai înaltă biserică din lume. Între timp, cea mai înaltă biserică din lume este Domul din Ulm (Germania), cu o înălţime de peste 160 de metri.

Sursa: Wikipedia

Minunile naturii despre care puțină lume știe! Sunt unele dintre cele mai fascinante destinații turistice... TOP 3 hoteluri de cinci stele din Turcia, pentru o vacanță de lux...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Unde călătorim în 2027? 6 destinații de pus pe lista de vacanță
(P) Unde călătorim în 2027? 6 destinații de pus pe lista de vacanță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x