Antena Căutare

Îi mai ții minte pe Nicoleta și Cătălin de la MPFM? Au fost în sezoane diferite și acum au o familie superbă: ”Destinul”

Deși au participat la sezoane diferite ale emisiunii Mireasă pentru fiul meu, Nicoleta și Cătălin Stoica formează acum o familie superbă. Cei doi sunt căsătoriți și au un băiețel.

Deși au participat la sezoane diferite ale emisiunii Mireasă pentru fiul meu, Nicoleta și Cătălin Stoica formează acum o familie superbă. Cei doi sunt căsătoriți și au un băiețel. | Antena 1

Nicoleta și Cătălin Stoica, ambii foști concurenți la Mireasa pentru fiul meu, și-au întemeiat împreună familia mult dorită. Cei doi s-au cununat în 2020, cu doar câteva luni înainte să devină părinți.

Iată că, deși nu s-au cunoscut în timp ce se aflau în casa MPFM, cei doi s-au găsit în afara competiției. Denis Ștefan este rodul iubirii lor și cei doi își mai doresc copii, însă vor ca micuțul să mai crească înainte ca familia să se mărească.

Citește și: O mai ții minte pe Andrada Lungoci de la Mireasă pentru fiul meu? Acum e de nerecunoscut

”Am un băiețel minunat, cumințel, dar și agitat și curios în același timp și sper să rămână în continuare la fel! Mi-aș mai dori un bebe, însă nu acum, nu e momentul și nici timpul! Ne bucurăm de el, timpul nostru îl dedicăm doar lui și vrem ca pentru o perioadă să fie doar el principalul”, a mai spus Nicoleta de la Mireasă pentru fiul meu pentru Spynews.ro, în 2021.

Articolul continuă după reclamă

Ce familia frumoasă au Nicoleta și Cătălin de la MPFM

Doi ani mai târziu, aceasta este foarte mândră de bărbații din viața sa. ”Iubirile mele”, așa îi numește pe soțul Cătălin și fiul Denis. În social media, ea postează des imagini cu cei doi, mai rar apare singură în fotografii.

Pe 4 aprilie 2023, când Stoica Cătălin își sărbătorea aniversarea, Nicoleta i-a urat: ”Ai adeverit visele mele din copilărie și ai adus în lumea mea ceea ce se numește iubire! De mulți ani suntem împreună, am trecut prin multe greutăți și bucurii. Acum putem cu certitudine declara că ne-am găsit fericirea! Fii fericit, omul meu scump, mângâierea mea, soțul meu! La mulți ani tati ! 💙”

Citește și: Îi mai ții minte pe Lavinia și Eduard de la MPFM? Iată ce familie superbă au

Pe Tiktok, folosind poze vechi, Nicoleta le-a reamintit internauților de povestea lor frumoasă de dragoste.

”Totul a început de aici... 2 persoane diferite... 2 sezoane diferite... Destinul ne-a făcut să ne întâlnim... Nimeni nu se aștepta ca noi să devenim un întreg și viața noastră să se schimbe atât de frumos”, a scris Nicoleta pe Tiktok, la un clip în care apare împreună cu soțul ei Cătălin.

Citește și: Edith de la MPFM nu mai arată așa. A renunțat la breton și s-a vopsit blondă. Cât de schimbată e partenera lui Ali

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ionela și Teodor Roșu de la MPFM au devenit părinți pentru a doua oară. Imagini superbe cu fiica lor
Ionela și Teodor Roșu de la MPFM au devenit părinți pentru a doua oară. Imagini superbe cu fiica lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mariana și Grigore Moldovan de la MPFM au divorțat. Ce a spus bărbatul despre motivele despărțirii
Mariana și Grigore Moldovan de la MPFM au divorțat. Ce a spus bărbatul despre motivele despărțirii
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x