Antena Căutare

Mireasa 12 decembrie 2020. Ce face Mihai după plecarea Ștefaniei. Chiar el a recunoscut

De la intrarea în casa Mireasa, Mihai a reușit să atragă nu doar toate privirile tuturor, ci și o dinamică tumultuoasă cu una dintre “veteranele” competiției, Ștefania.

După intrarea lui Mihai în casa Mireasa, el și Ștefania au părut că erau pe punctul de a pune bazele unei relații de durată.

Cei doi au sărbătorit împreună primul sărut, dar la scurt timp, relația dintre ei a întâmpinat obstacole de care, se pare, că nu pot trece.

După eliminarea Ștefaniei din competiția Mireasa săptămână trecută, Mihai a vorbit despre cum se simte acum în casă.

Ce face Mihai după plecarea Ștefaniei din casa Mireasa

Posibila relație dintre Mihai și Ștefania a fost urmărită îndeaproape de fani. După eliminarea tinerei, însă, Mihai a rămas singur în casa Mireasa, însă nu pentru mult timp.

Au existat zvonuri potrivit cărora plecarea Ștefaniei îi deschidea poarta Biancai spre inima lui Mihai.

Nu a durat mult timp până când a avut loc o discuție între Alexandru, un posibil pretendent la inima Biancai, și Mihai.

“Toată seara va fi Bianca pe tine,” i-a declarat Alexandru lui Mihai în timpul unei discuții, afirmație ce a deranjat-o pe concurentă.

“Nu cred că e genul care să facă asta,” i-a răspuns Mihai celuilalt concurent.

Însă discuțiile nu s-au încheiat aici - Bianca l-a confruntrat pe Alexandru pentru ce a spus, așa cum se poate observa și în video-ul de mai sus.

În următoarele zile, Bianca și Mihai s-au apropiat, de la citit scrisori împreună, la împărțit un mic-dejun și discutat preferințe.

“Îți plac trandafirii?” a întrebat-o Mihai pe Bianca, după care a ținut să afle și ce culori de trandafiri îi plac cel mai mult.

Întrebat de Simona dacă există “o tentativa de cunoaștere” între el și Bianca, Mihai a declarat: “Ne înțelegem, da! Nu-mi dau seama exact ce o să iasă sau ce simt, dar îmi place prezența Biancai, da.”

Deși relația dintre Mihai și Bianca încă nu a început, mulți cred că între cei doi există deja o legătură ce poate evolua pe parcursul emisiunii.

Cei doi nu au dat mai multe detalii despre legătură dintre ei, așa că rămâne de văzut dacă vor urma amândoi aceeași cale sau dacă vor întâmpina obstacole în posibila lor apropiere.

Cum a reacționat Mihai la eliminarea Ștefaniei din casa Mireasa

Mihai și Ștefania au reprezentat unul dintre cele mai îndrăgite - și controversate - cupluri din casa Mireasa din sezonul 2. După ce relația dintre ei părea că va fi una de durată, neînțelegerile și-au spus cuvântul.

Așteptările celor doi nu au fost împlinite și, ca urmare, Ștefania și Mihai s-au distanțat, deși au spus până în ultimele momente petrecute de amândoi în casa Mireasa că nu sunt siguri ce le rezervă viitorul, mai ales când vine vorba despre o posibila relație.

După ce a aflat vestea plecării Ștefaniei din casa Mireasa, din 5 decembrie 2020, Mihai s-a dus în bucătărie și a băut un pahar cu apă.

”M-am dus să beau niște apă. Îmi plăcea să o văd. O să-i simt absența. Nu știu ce o să fac în continuare. O să-mi dau o șansă, trebuie să fiu mai realist.”, a spus Mihai după aflarea veștii.

Spre deosebire de Mihai, Ștefania a strigat de fericire după ce a aflat că va fi eliminată din competiția Mireasa.

Mireasa 12 decembrie 2020. Ce fete au nominalizat mamele și cine a părăsit competiția... Mireasa 2020, sezon 2. Ce i-a spus Denisa lui Cătălin înainte să părăsească competiția matrimonială...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x