Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Ce cuplu a câștigat o noapte departe de casă și fără camere de filmat

Fetele și băieții din cuplu au avut șansa să câștige o cameră la hotelul Intercontinental, fără aparate pentru filmat sau lavaliere.

În prima etapă a jocului la care perechile din casa Mireasa sezon 2 au participat, băieții au fost legați la ochi, iar fetele au trebuit să-i ghideze.

Primii care au început au fost Bianca și Mihai, iar prestația lor a stârnit hohote de râs. Preț de 5 minute, concurentul, care a fost foarte stângaci, a trebuit să găsească drumul spre iubita sa.

El și Bianca i-au amuzat copios pe colegii de competiție, care s-au relaxat și au terminat proba mult mai repede.

Citește și: De ce nu vor Mihai și Bianca să se căsătorească în Finală, deși au depus actele la Starea Civilă

Următorii au fost Radu și Mădălina, care s-au descurcat mult mai bine decât prima echipă, însă nu suficient pentru a se clasa pe primele două locuri.

Andreea și Alexandru, respectiv Andra și David, s-au calificat pentru următoarea etapă.

Cine a câștigat o noapte la hotel, fără camere

Andreea și Alexandru au fost cei care au câștigat jocurile din data de 22 februarie 2021. Aceștia vor putea să petreacă o noapte la hotelul Intercontinental, fără camere și lavaliere.

Citește și: David a vrut să folosească amuleta, dar pentru Adelin. De ce nu a dorit să-și salveze iubita

Cuplul a reușit să adune mingile în doar 1 minut, cu câteva zeci de secunde mai devreme decât Andra și David.

Când este Finala Mireasa sezon 2

Finala Mireasa sezon 2 va avea loc pe 27 februarie 2021, moment în care cuplul câștigător va trebui să spună ”DA” în fața ofițerului stării civile pentru a intra în posesia marelui premiu.

Citește și: Ce cupluri au depus actele pentru căsătorie la Primăria Buftea

Inițial, competiția Mireasa urma să se termine la finalul anului 2020, însă producătorii au decis să le mai ofere concurenților timp pentru a se cunoaște înainte de a face marele pas.

În rândurile care urmează vei afla care sunt cuplurile ce intră în finala Mireasa sezon 2 și cine va alege câștigătorii.

Mireasa 2020, sezon 2. De ce nu vor Mihai și Bianca să se căsătorească în Finală, deși au depus actele la Starea Civilă... Mireasa 2020, sezon 2. Andreea și Alexandru au vrut să refuze o noapte la hotel, fără camere...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x