Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Cine a câștigat proba Cabinei telefonice. Una dintre fete a rezistat 6 ore

Concurenții de la Mireasa sezon 4 au avut cea mai grea sarcină de când se află în competiție: să reziste cel mai mult în Cabina Telefonică. Premiul a fost unul pe măsură: o noapte la un hotel de lux de la munte. Iată cine a câștigat.

Alexandru, Andrada, Marius, John, Raluca, Ion au fost cei care au reușit să intre în Cabina telefonică. După un timp, băieții au început să renunțe. Marius și Ion au decis să iasă, după ce nu au mai putut să reziste fizic.

Curând a renunțat și John, iar în Cabină au rămas doar Alexandru, Andrada și Raluca. Cu cât timpul trecea, proba devenea tot mai dificilă. A venit rândul lui Alex să cedeze, cel care a fost încurajat de pe margine de Ana.

Cine a câștigat proba Cabinei

După ieșirea lui Alexandru, Raluca și Andrada au fost nevoite să ducă proba la un alt nivel. Cu ambele mâini ridicat și într-un picior, concurentele au mai rezistat zeci de minute.

La un moment dat, Raluca a cedat și Andrada a fost desemnată câșigătoare. Și Ion a fost mereu lângă iubita lui, șocat fiind de rezistența ei.

Andrada a ales să meargă la munte cu Raluca. De asemenea, Ion și Raluca au primit șansa să doarmă împreună în casa Mireasa sezon 4.

Ion, impresionat de gestul Ralucăi

Ion a sprijinit-o pe Raluca după ce proba s-a terminat. I-a spus că o iubește mult și că este mândru de ea. Ajuns în casa băieților, Ion a vărsat câteva lacrimi și i-a făcut declarații iubitei lui.

”Cât sunt eu, sunt mic comparativ cu ea. Nu pot să zic asta la cameră. Nu-mi stă în caracter. Așa ceva o să rămână pentru totdeauna. Nu o să uit așa ceva niciodată. Nu mi-a fost dat niciodată să se dăruiască cineva așa.

Nu credeam că există așa oameni. Pentru treaba asta o iubesc. Nu am cuvinte, e ireal. Pe mine o să mă doară mult timp după ce îi trec ei durerile. Nicio noapte la munte, în Maldive, nu aș fi acceptat să simtă așa ceva. La final zice: Măcar lăsați-l să stea cu mine și i-am promis că în viața asta o să o răsplătesc de 200 de ori mai mult decât ar putea-o răsplăti cineva e lumea asta”, a zis Ion, care a mai afirmat că gestul Ralucăi l-a ”făcut praf”.

Mireasa sezon 3. Ce decizie au luat Maria și Liviu în privința relației, după ce tânăra a mers la Giurgiu... Mireasa 2021, sezon 4. Mama Amaliei a încurajat-o pe concurentă să analizeze subiectiv relația cu John...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x