Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Simona Gherghe nu va prezenta Gala din 6 noiembrie. Cine o înlocuiește

Simona Gherghe nu va modera Gala Mireasa din 6 noiembrie 2021. Aceasta va fi înlocuită de Gabriela Cristea.

În ultimele minute ale emisiunii Mireasa, Simona Gherghe i-a urat cele bune concurentului care va fi eliminat în Gală.

Asta pentru că nu va fi prezentă în timpul emisiunii de mâine, 6 noiembrie 2021.

Cine va prezenta emisiunea Mireasa din 6 noiembrie 2021

”Mâine, în mod excepțional, o să lipsesc. O să revin luni. Va fi cu voi Gabriela, o cunoașteți”, a zis Simona Gherghe pe finalul emisiunii Mireasa din 6 noiembrie 2021.

Astfel, emisiunea de la 13:30, de la Antena 1, va fi moderată de către Gabriela Cristea, care este și gazda ”Mireasa- Capriciile Iubirii”.

După aflarea veștii, concurenții s-au panicat, însă Simona Gherghe i-a anunțat că va revenit. O să lipsească doar pentru o zi.

Gabriela Cristea prezintă Mireasa- Capriciile Iubirii

Gabriela Cristea găzduiește în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.30, la Antena Stars, aftershow-ul Mireasa - Capriciile iubirii, un conţinut unic în care vor fi dezbătute cele mai fierbinți subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați, indiferent dacă aceștia sunt sau nu în casă.

Noutăţile pe care reality show-ul le aduce sunt materialele în exclusivitate, prezenţa concurenţilor, dar şi a membrilor familiei acestora sau a prietenilor care generează dezbateri intense în platoul emisiunii.

În lupta pentru dragostea adevărată și pe drumul către un ”au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, Mireasa - Capriciile iubirii încearcă să îi ajute pe concurenții din casă să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.

Mireasa 2021, sezon 4. Ela nu și-a mai putut reține lacrimile după vorbele aruncate de doamna Ioana... Mireasa sezon 3. Cum arăta Maria acum 4 ani. Soția lui Liviu era șatenă și avea un look foarte diferit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Ștefania și Alberto, în cursa de eliminare la Mireasa! Anunțul făcut de Simona Gherghe
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Scandal între Maria și Anne Mary, la Mireasa! De la ce a pornit cearta dintre cele două
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x