Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 4. Ion și Raluca au ajuns la sentimente mai bune. Concurentul a primit o scrisoare de la părinți

Ion a declarat săptămâna trecută că nu mai vrea să formeze un cuplu cu Raluca. Decizia i-a uimit pe toți, chiar și pe Raluca, aceasta spunând că nu și-a dat seama de sentimentele lui.

La petrecerea de sâmbătă seara, Raluca și Ion au interacționat Concurentul a spus că a primit o scrisoare de la părinți și că aceștia își doresc foarte mult să o cunoască. Ion i-a citit câteva rânduri și părinții săi o consideră potrivită pentru el.

Ion și Raluca au ajuns la sentimente mai bune

La petrecere, Raluca a stat restrasă, dar la sfaturile lui Seba, concurenta a mers la fostul ei iubit și a încercat să-l facă să creadă că este numai pentru el, că îl dorește din toată inima sa.

Cei doi s-au sărutat și și-au făcut promisiuni. Ion i-a promis o viață frumoasă și o căsnicie fericită alături de el.

Întrebat de Simona Gherghe dacă s-a împăcat cu Raluca în emisia live, Ion a spus că nu s-au împăcat. Doamna Lenu a luat atitudine și a spus că concurentul nu face decât să-și bată joc de sentimentele ei. Bunica lui Victor i-a spus că trebuie să o respingă dacă nu simte nimic pentru ea. Doamna Rodica nu mai știe ce să zică și că îi pare rău de Raluca.

Simona Gherghe i-a atras atenția lui Ion și l-a rugat să fie responsabil de acțiunile sale. Raluca a crezut că se va schimba totul între ei după petrecerea de sâmbătă seara.

Ion și Raluca s-au despărțit

Ion și Raluca s-au despărțit. După ce au vorbit mult, s-au cunoscut, au avut cuvinte frumoase unul pentru celălalt, dar acum băiatul și-a dat seama că nu se potrivesc la caracter.

După ce au discutat mai mult, aseară Raluca și Ion au stat mai mult împreună, băiatul a încercat să-i explice decizia lui, dar iubita sa nu a vrut să accepte ceea ce i-a spus Ion. Pe Antena Play, Ion a declarat că așteaptă și părerile fanilor despre decizia lui, dar că el nu mai vrea o relație cu blondina.

Faptul că Raluca este mai dezinvoltă l-a făcut pe Ion să fie atras de ea, doar că de multe ori el a reacționat doar la acțiunile lui, fără să țină cont de ceea ce simte. Ion i-a spus fetei că nu este omul potrivit pentru ea și că nu o poate împlini.

Raluca nu a vrut să mai audă explicațiile și a plecat de lângă iubitul ei. Tânăra s-a dus pe terasa din casa fetelor și a plâns. Ion a spus în emisia live că Raluca nu este sinceră cu el și că sentimentele ei nu sunt neapărat reale, lucru care l-a făcut să ia această decizie.

Ion spune că totul s-a consumat foarte repede între ei și că el nu simte nimic după toată această relație cu ea. Raluca a rămas fără cuvinte la explicațiile lui Ion și a spus că nu înțelege ce a făcut greșit pentru că ea așa își exprimă sentimentele.

Bunica Ralucăi a intervenit prin telefon în direct, iar atunci când concurenta a auzit vocea persoanei dragi a izbucnit în lacrimi. Doamna Cornelia i-a spus nepoatei sale să nu mai fie naivă, să se gândească mai mult înainte de a face ceva și că acasă cei dragi o iubesc mult, așa cum este ea.

Bunica Ralucăi a mai spus că Ion nu i-a prezentat de la începu încredere, dar i-au dat crezare pentru binele tinerei.

Mireasa, sezonul 3. Cosmina a slăbit 8 kilograme într-o lună și trei săptămâni. Cât de bine arată acum... Mireasa 2021, sezonul 4. Un prim dialog între Marius și Amalia. Ce au discutat cei doi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute despre concurentă
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18 septembrie 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x