Antena Căutare

Mireasa 2021, sezonul 5. Ce urare emoționantă i-a făcut Leo de la Mireasa mamei sale, Doamna Dana. Cum a surprins-o

Leo de la Mireasa sezonul 5 a ținut să-i facă o urare pe rețelele de socializare mamei sale, Doamna Dana, care cu siguranță a fost foarte emoționată.

Mireasa 2021, sezonul 5. Ce urare emoționantă i-a fcut Leo de la Mireasa mamei sale, Doamna Dana. Cum a surprins-o | Antena 1

Fostul concurent de la Mireasa sezonul 5 și-a surprins mama în cel mai frumos mod posibil, cu o urare cu care a sensibilizat pe toată lumea. Acesta a publicat pe rețelele de socializare, mai precis pe Instagram, în secțiunea de „Povestea mea” un citat despre mamă.

Leo de la Mireasa sezonul 5, urarea sepcială pe care i-a făcut-o mamei sale cu ocazia zilei de 8 martie. Ce a ținut să îi transmită

Fostul concurent al emisiunii Mireasa din sezonul 5 a făcut o postare pe rețelele de socializare, prin care i-a transmis Doamnei Dana că o consideră pe ea ca un supererou.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Leo și Anda, primele declarații după marea finală. Ce au avut de spus cei doi despre Doamna Dana

Articolul continuă după reclamă

Imaginea cu siguranță a emoționat pe toată lumea care este prietenă pe Instagram cu Leo. Doaman Dana a fost atât de emoționată de cuvintele lui Leo, încât a reîmpărtășit și ea imaginea fiului ei pe rețelele sale de socializare.

Leo și Anda de la Mireasa sezonul 5, detalii despre relația lor, într-un live pe Instagram. Ce au transmis

Leo și Anda au intrat într-un live pe rețelele de socializare și au vorbit foarte deschis despre iubirea dintre ei. Aceștia au dezvăluit cum arată viața lor de cuplu în prezent. Cei doi foști concurenți au apărut foarte apropiați și au oferit detalii despre viața lor.

Fanii le-au pus mai multe întrebări, printre care și dacă mai sunt împreună, ce mai face doamna Dana și unde locuiesc în prezent Leo și Anda de la Mireasa sezonul 5. Cei doi nu au evitat întrebările oamenilor și au răspuns cu sinceritate a întrebări.

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 5. Doamna Dana a publicat cea mai emoționantă imagine cu Leo și Anda. Cum au fost surprinși cei doi

Aceștia au promis că vor fi mai activi pe rețelele de socializare de acum înainte și vor posta mai des imagini și clipuri cu ei.

„Suntem foarte bine. Nu ne-am despărțit”, spune Leo în live. „Am văzut și noi aberațiile, dar am ales tăcerea”, mai spun ei doi.

„Doamna Dana face foarte bine, așa cum o știți. Noi am vrut să stăm departe de social media că a fost mult hate. Am zis că nu o să apărem online”, spun ei despre doamna Dana.

„Noi am zis că nu apărem până pe 18 iulie online. Ne-au chemat la finală, am ales să nu ne ducem”, spun ei.

„Noi ne înțelegem foarte bine, nu se întâmplă nimic. Contul ăla care zice că e mama, nu e mama, e un cont fals. Noi momentan locuim la mine. Doamna Dana din păcate are treabă, nu poate veni”, au mai discutat ei doi.

„Noi ne-am mutat împreună, imediat cum am ieșit”, au mai spus aceștia.

Mireasa, sezonul 5. Aron, imagine rară alături de mama lui. Ce mesaj emoționant i-a transmis... Mireasa sezon 7, 8 martie 2023. Concurenții și-au revăzut mamele. Emoțiile au atins cote maxime...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x