Antena Căutare

Mireasa 2022, sezon 5. Activitatea de care s-au apucat Leo și Anda a surprins pe toată lumea. Cum au fost fotografiați cei doi

Leo și Anda, concurenții din cel de-al patrulea sezon Mireasa, și-au surprins admiratorii de pe rețelele de socializare cu ultima postare. Cei doi au fost fotografiați tandri, în timp ce stau pe un mini ATV. Imaginea peste care susținătorii lor nu au putut să treacă cu vederea.

Activitatea de care s-au apucat Leo și Anda a surprins pe toată lumea. | Mireasa

Anda și Leo formează un cuplu extrem de apreciat, mai ales că cei doi au reușit să treacă peste orice supărare și să ajungă să se pună pe primul loc. Anda strălucește lângă bărbatul său și se bucură să aibă parte de numeroase ieșiri și activități mai puțin comune.

Ultima lor apariție pe motor i-a surprins pe fani, mai ales că Anda nu e cunoscută ca fiind o amatoare a senzațiilor tari, cum ar fi off road, dar iată că alături de Leo nu îi este teamă să încerce noi activități. Ipostază în care au fost fotografiați a atras atenția tuturor.

Leo și Anda, un cuplu din ce în ce mai stabil! Cei doi petrec timp de calitate și se bucură de experiențe noi

Îmbrăcați adecvat unei plimbări cu mini ATV-ul și cu căștile de protecție pe cap, cei doi stau întinși unul către altul pentru a-și da un sărut. Pare că au depășit momentele tensionate care pot exista în orice cuplu, de altfel.

Articolul continuă după reclamă

Anda și Leo sunt extrem de activi pe rețelele de socializare și au împărtășit cu fanii o fotografie care face cât o mie de cuvinte. Cei doi strălucesc împreună și se bucură de timpul petrecut în tihnă și dragoste.

"Cuplu care călătorește împreună, rămâne mereu împreună!", a scris Anda.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Ipostaza tandră în care Leo și Anda s-au pozat. Ce declarație de dragoste i-a făcut bărbatul femeii

Băiatul, în casa Mireasa, a continuat să spere că își va găsi o fată alături de care să trăiască o poveste frumoasă de iubire și să fie totuși și pe placul familiei lui. Dintre toate, Anda i-a atras cel mai mult atenția atât lui, cât și mamei sale, care și-a dorit-o ca noră, oferindu-i în cele din urmă “inelul soacrei”.

Cei trei au părăsit casa Mireasa la votul publicului și au închis un capitol important din viața lor. Relația lor aprins contur dincolo de camerele de filmat și pare că schimbările nu au întârziat să apară cel puțin pentru tânără.

Susținătorii însă observă o schimbare la Anda. Acesta a postat de curând o filmare scurtă alături de Leo, în timp ce se aflau în mașină, iar chipul său pare schimbat. Cei de acasă susțin pe grupuri, dar și în comentarii, că Anda apelat la o intervenție estetică, însă tânăra nu a oferit niciun răspuns lămuritor, dar fanii și-au dat seama că e vorba doar despre un filtru.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Ipostaza surpinzătoare în care s-au fotografiat Leo și Anda, la munte. Ce a atras atenția susținătorilor

Mireasa sezon 6, 26 septembrie 2022. Sora Ingăi crede că Andrei este un ”jucător” și că nu o place sincer... Mireasa sezon 6, 27 septembrie 2022. Gabriela a încercat să discute cu fetele. Ce reproșuri și-au făcut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x