Antena Căutare

Mireasa 2022, sezon 5. Jador a făcut show la petrecerea de sâmbătă. Ce fată a remarcat

Jador a încins atmosfera la petrecerea de sâmbătă. Toți concurenții de la Mireasa sezon 5 s-au distrat pe cinste, dar o fată i-a atras atenția artistului.

Imediat ce a intrat în casa Mireasa, Jador a salutat concurenții și a mers la Andrei. El l-a îmbrățișat pe cel cu care a copilărit și a mers apoi să o salute pe mama lui Andrei, doamna Mioara.

”Suntem prieteni, am copilărit împreună. Am fost și colegi în generală”, a zis Andrei, care a privit cu drag imaginile de la party.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Mânat de gelozie, Perneș a uitat de filtre. Gesturi violente și limbaj deplasat față de Sabrina

Larisa de la Mireasa sezon 5 i-a atras atenția lui Jador

La petrecerea de sâmbătă, Larisa s-a distrat pe cinste, fericită că Sabrina și Perneș au rămas în competiție. La fel au făcut și ceilalți concurenți, însă ea a reușit să îi atragă atenția lui Jador.

Mișcările Larisei, dar și ținuta sumară l-au făcut pe artist să îi spună câteva cuvinte. Ea a stat chiar în fața lui și manelistul a remarcat energia ei.

”Ce-ți place distracția, să mor.”, a zis Jador și Larisa i-a spus să rămână în casă.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Larisei i-a picat fața când a auzit ce vorbește doamna Dana cu Anda despre ea

”Să rămân? Vedem. Dacă-ți pui chiloți”, a replicat manelistul și Larisa s-a amuzat.

Ulterior, în emisia live din 13 iunie, Larisa a explicat faptul că a glumit cu Jador, că nu voia să rămână. Totuși, ea a menționat că este un bărbat arătos, dar că nu este genul ei.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa 2020, sezonul 2. Bianca și Mihai au surprins cu ipostaza tandră în care au fost fotografiați. Ce a atras atenția... Mireasa 2022, sezon 5. Mânat de gelozie, Perneș a uitat de filtre. Gesturi violente și limbaj deplasat față de Sabrina...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cosmin Munteanu, câștigătorul sezonului 6 Mireasa, s-a căsătorit cu mama copilului său. Imagini de la nunta ca-n povești
Cosmin Munteanu, câștigătorul sezonului 6 Mireasa, s-a căsătorit cu mama copilului său. Imagini de la nunta...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine au fost, de fapt, nași la nunta Laurei cu Mihai de la Mireasa. Delia și Liviu ar fi trebuit să le fie părinți spirituali
Cine au fost, de fapt, nași la nunta Laurei cu Mihai de la Mireasa. Delia și Liviu ar fi trebuit să le fie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x