Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. Sabrina, nemulțumită de atitudinea logodnicului ei și de situația în care se află

Ieri nu a fost o dimineață prea bună pentru Perneș și Sabina, care au avut un schimb de replici. Perneș îi caută nod în papură Sabrinei, iar tânăra este nemulțumită de atitudinea logodnicului ei.

Perneș discută cu Sabina pe un ton destul de ridicat, însă ea își păstrează calmul și preferă să-i răspundă mai mult monosilabic partenerului ei. Ea se arată obosită de discuții, iar faptul că se află în cursa pentru eliminare alături de Perneș i-a dat lumea peste cap și nu s-a ferit să recunoască faptul că este destul de supărată.

Ea a luat i decizia de a nu mai discuta cu nimeni dintre cei care i-au nominalizat ca fiind un cuplu slab. Privind retrospectiv la această săptămână, cei doi au fost în miezul certurilor și al schimburilor de replici.

Perneș a fost la cuțite cu Andrei, iar Sabrina a asista la momente și s-a arătat dezamăgită de cele care i se întâmplă.

Sabrina, nemulțumită de atitudinea logodnicului ei

Sabrina este nemulțumită de Perneș și de faptul că ele este deranjat mereu de niște lucruri pe care ulterior nu le explică sau cărora le schimbă explicația.

Supărările lor mai vin la pachet și cu amenzi. Reamintim că ieri a fost difuzat un material în care Perneș a fost surprins în timp ce făcea anumite lucruri împotriva regulamentului, iar după ce a fost avertizat acesta din ambiție a mai făcut o dată.

Amendă primită de Perneș din cauza becurilor stârnește nemulțumiri în casă. Adrian este de părere că Perneș face special scandal: "Nu mi se pare corect, dar el asta face mereu.... Trebuie neapărat să facă ceva, să se ia de cineva... El mereu încerca să mă șicaneze mereu când eram împreună cu Elena."

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Perneș crede că plecarea lui din casă poate fi influențată de susținătorii lui Valentin

Ambii sunt nemulțumiți de atitudinea pe care o au unul față de celalalt și par să nu găsească mereu soluția care să îi împace.

După nominalizarea cuplului Sabrina-Perneș la categoria cel mai slab cuplu, cei doi sunt extrem de supărați. Chipul lor spune mai multe decât încearcă ei să explice. Caută răspunsuri și băieții încep să vorbească tot mai mult despre posibilitatea eliminări, aducând susținătorii în discuție.

Citește și: Mireasa 2022, sezonul 5. Andrei s-a despărțit de Yana! Decizia este definitivă spune el. Ce s-a întâmplat după emisiune

Aceștia sunt de părere că toți susținătorii celorlalte cupluri vor vota împotriva lor. “Cei mai fanatici te vor câștigător!”, intervine Sese.

Cele două subiecte care înfierbântă casa Mireasa zilele acestea sunt dezvăluirile la adresa Yanei și votul din gala de sâmbătă. Reproșurile s-au aruncat din toate direcțiile, iar ecourile conflictului au răsunat până târziu în noapte.

Mireasa 2022, sezonul 5. Andrei s-a despărțit de Yana! Decizia este definitivă spune el. Ce s-a întâmplat după emisiune... Mireasa 2022, sezonul 5. Andrei și Yana s-au despărțit. Doamna Mioara este obosită de relația fiului și vrea să plece...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x