Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 26 august 2024. Gabriel și Alexandru, ceartă la cuțite. Care a fost motivul disputei dintre cei doi concurenți

În ediția din 26 august din Mireasa sezonul 10, Gabriel și Alexandru s-au certat la cuțite din cauza curățeniei.

Băieții au fost revoltați împotriva lui Gabriel care nu face suficientă curățenie și nu are grijă și de nevoile colegilor lui de casă.

Gabriel și Alexandru, ceartă la cuțite

Gabriel a ridicat tonul la Alexandru, după ce băieții au spus că el nu se implică în programul de curățenie. Alexandru și Gabriel și-au spus cuvinte grele, mai ales pentru că Gabriel nu s-ar spăla pe mâini după ce merge la toaletă.

Citește și: Delia și Liviu, câștigătorii sezonului 9 Mireasa, s-au mutat din țară. Unde locuiesc acum și cu ce se ocupă

După ce și-a început dimineața devreme, Gabriel i-a povestit lui Robert că ceilalți băieți din casă l-au condamnat pentru curățenie, pentru faptul că a uitat rufele ude în mașina de spălat și doarme încălțat.

Gabriel a încercat să își schimbe comportamentul, dar tot uita ce a agreat cu băieții cu o zi în urmă, după live.

Gabriel încerca să îi scoată în evidență faptul că face curat și că el a decis să lase plasa de la ușă deschisă pentru a aerisi. Băieții i-au spus că e aerisită casa și că cu plasa deschisă lasă insectele să intre în casă.

Gabriel a devenit și mai violent în limbaj, a ridicat vocea și gesticula în fața lui Alexandru. Alexandru îi spunea că trebuie să se oprească și să nu mai gesticuleze.

„Du-te și îți caută de treabă că mă disperi”, a zis Alexandru, după ce Gabriel nu se putea opri din certat.

Citește și: Cristian Marinescu și Deni Stavăr, scandal uriaș în mediul online. Ce au de împărțit cei doi foști concurenți Mireasa

Alexandru a încercat el să aplaneze conflictul doar pentru a încheia discuția cu Gabriel.

„Nu-mi doresc nimic decât curat și liniște”, a zis Gabriel în timpul live-ului atunci când prezentatoarea Simona a întrebat ce s-a întâmplat, de fapt, în casa băieților.

Gabriel s-a aprins din nou în discuția din live cu băieții pentru că nu a înțeles ce i-au transmis ei, după discuția despre disciplină și curățenie.

Gabriel credea în continuare că cineva îi folosește periuța de dinți, că băieții îi poartă lenjeria intimă și lasă și ei mizerie în urma lor doar pentru a-l determina pe el să strângă.

Mama lui Gabriel era și ea foarte revoltată din cauza comportamentului băieților din casă față de fiul ei. Cu toate acestea, Gabriel pare o fire vulcanică și și-a găsit rapid motive de conflict cu băieții care au avut cele mai bune intenții cu el și adaptarea în casa băieților.

"Eu nu mai rezist cu așa ceva", spunea mama lui Gabriel, vizibil deranjată de felul în care este tratat fiul ei.

Citește și: Imagini emoționante cu Gabriela Cristea și Tavi Clonda de la cununia religioasă. Cei doi au aniversat cinci ani de căsnicie

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și în AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

Delia și Liviu, câștigătorii sezonului 9 Mireasa, s-au mutat din țară. Unde locuiesc acum și cu ce se ocupă... Mireasa sezon 10,26 august 2024.Reacția Ramonei și a lui Stelian după ce au aflat părerile mamelor lor despre apropierea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Simona Gherghe a făcut anunțul momentului la Mireasa! Ce s-a aflat despre noul concurent care va intra în competiție
Simona Gherghe a făcut anunțul momentului la Mireasa! Ce s-a aflat despre noul concurent care va intra în competiție
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Paula, filmată când vorbește codat despre Claudia, la Mireasa! A fost nevoită să recunoască tot! Ce au făcut Alberto și Valentin
Paula, filmată când vorbește codat despre Claudia, la Mireasa! A fost nevoită să recunoască tot! Ce au făcut...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x