Antena Căutare

Mireasa sezon 12. Conflict de proporții după revenirea lui Emily. Acuzații, replici acide și o prietenie ruptă

În emisia live de pe 24 noiembrie 2025 de Mireasa au existat tensiuni și schimburi de replici acide. La petrecere, Emily a avut un conflict direct cu Diana. Denisa s-a implicat și ea și a rupt prietenia cu Diana. 

În emisia live de Mireasa, Emily a amintit despre gesturi care au deranjat-o la Diana încă de la începutul sezonului, precizând că atunci a tăcut de dragul prieteniei, iar acum este dezamăgită de faptul că Diana nu a primit-o bine. Diana a spus că nu i se pare corect ca Emily să intre pentru a treia oară în casa Mireasa.

Emily: Am acceptat foarte multe de dragul prieteniei, iar eu în afară m-am reuitat la acele momente. Când eu doream să spun anumite lucruri, se punea pumnul în gură. De dragul prieteniei am tăcut. Dar când văd că acele prietenii sunt așa de deranjate de reintrarea mea și când Denisa, persoana de la care n-am avut atâtea așteptări, a fost acolo. Ea n-a continuat atacând.

Conflict de proporții după revenirea lui Emily în casa Mireasa. Fata i-a făcut acuzații Dianei. Momentul în care spiritele s-au încins în live

Lavinia: Și tu ai atacat, I-ai spus Dianei că dacă nu era ea, tu ai fi fost cu Liviu de la începutul competiției.

Emily: M-a încurcat cu partea inițială când ea încerca să mă facă foarte prost pentru că simțeam ceva.

Ștefania: Emily, ai avut atât de multe ocazii să-l iei pe Liviu. La prima petrecere, când puteai să stai cu Liviu, te-ai apropiat de Cristian.

Diana: Ți se pare ok să mă acuzi de niște lucruri la care eu nu am contribuit?

Adin: Se vede clar că a venit cu lecțiile făcute de acasă.

Două fete care s-au înțeles foarte bine în sezonul 12 Mireasa și-au încheiat prietenia cu un conflict puternic. Care a fost motivul: „Vreau să știi că ai pierdut o prietenă!”

La petrecere a existat un schimb acid de replici între Diana și Emily.

Diana: Regula este pentru toată lumea!

Emily: Dacă pe alții îi doare la bască, mă doare și pe mine!

Diana: Pe cine doare la bască?

Emily: Treaba mea!

Diana: Păi pe cine?

Emily: Nu trebuie să-ți dau ție explicații

Diana: Păi fii explicită!

Emily: Cine ești tu să-ți dau ție explicații?

Diana: Mireasa Săptămânii!

Emily: Mă doare undeva!

Denisa a intervenit și i-a cerut Dianei să se oprească, ceea ce a enervat-o și a făcut-o să țipe. Ulterior, Denisa a înfruntat-o pe Diana.

Denisa: Vreau să știi că ai pierdut o prietenă!

Diana: Pentru?

Denisa: Nu vreau să vorbesc cu tine acum! O să vorbim când o să fii lucidă.

Diana: Denisa, te rog frumos! Pentru ce am pierdut o prietenă? Eu cred că tu ai pierdut!

Denisa: Am pierdut o persoană care putea să mă sape oricum!

„Eu am fost supărată pe reacția Dianei și pe faptul că mi-a zis că sunt frustrată că nu l-ați ales pe Cristian”, a spus Denisa în live.

„S-au schimbat lucrurile de la intrarea lui Emily. Liviu e deja schimbat. Liviu a vrut să facă relație cu oricine numai să se însoare”, a spus Adin.

Mireasa, sezon 12. Iolanda a fost foarte nervoasă pe Alexandru la petrecere. Ce a deranjat-o... Mireasa, sezon 12. Diana și Sorin s-au apropiat din nou, la scurt timp de la despărțire. Ce au spus cei doi în live...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x