Antena Căutare

Mireasa, sezon 12. Iolanda și Alexandru s-au despărțit. Fata a anunțat separarea în live

Iolanda și Alexandru s-au despărțit după certurile de la petrecerea de sâmbătă. Anunțul separării a fost făcut de cei doi în emisia live de Mireasa de pe 25 noiembrie 2025. 

„Mereu caută prezența altor persoane, ceea ce înseamnă că nu e interesat de mine și nu a fost de la bun început. Nu mai suntem împreună. S-a închis”, a spus Iolanda.

„Da, mi-a comunicat în pauză. Am încercat să avem o discuție matură, dar cumva nu am mai vrut să o avem pe lucruri concrete. Automat mă aștept la tot ce-i mai rău. Să găsească motive din orice. Clar intențiile au fost să o cunosc și de aceea am și venit. Și i-am demonstrat până vinerea asta. Nu pot să trec peste chestiile de sâmbătă și nu-mi fac cinste și totodată cred că asta e cea mai bună decizie. Am căutat motive să mă agăț de ceva să rămân, să încerc să înțeleg. Nu ne-am înțeles unul pe altul. Reproșurile au fost de ambele părți și nu am reușit să ne punem unul în pielea celuilalt”, a spus Alexandru.

Citește și: Mireasa, sezon 12. Alexandru și Iolanda nu au ținut cont de camere în noaptea în care au dormit împreună. Ce a spus Nicoleta

Iolanda și Alexandru s-au despărțit. Cum a anunțat fata în live separarea și ce a spus fostul ei iubit

„El nu înțelege că noi suntem într-o competiție aici, că nu este nimeni prieten și că dacă ar fi fost să iasă cu cineva pe poartă, ar fi femeia de lângă el”, a spus Iolanda.

Cu o zi înainte de despărțirea oficială, Iolanda a avut o ceartă cu doamna Cristiana. Susținătoarea a jignit-o pe fată și a țipat la ea, după ce concurenta i-a spus să nu mai încerce să-l influențeze pe Alexandru. Doamna Cristiana i-a spus lui Alexandru să se gândească bine pentru că „nu are nevoie de așa ceva”, referindu-se la Iolanda. „Omul ăsta e copilul meu aici în emisiune. Tu ești un nimeni. Pentru mine ești un nimeni!”, a țipat doamna Cristiana la Iolanda. Alexandru a plecat și le-a lăsat pe cele două certându-se, pentru că el dorea să fie liniștit.

Citește și: Mireasa, sezon 12. Emily și Lavinia au răspuns unor comentarii controversate. Ce a recunoscut iubita lui Liviu despre un accident

Mireasa, sezon 12. Emily și Lavinia au răspuns unor comentarii controversate. Ce a recunoscut iubita lui Liviu despre un... Mireasa, sezon 12. Diana a cerut să vadă o discuție între Sorin și Liviu: „De ce te-ai supăra pe mine dacă m-aș căsători...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Anastasia de la Mireasa, luată în vizor de Beleuț. Replica prin care concurenta l-a provocat: „Vrei să…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Trecutul Veronicăi de la Mireasa, subiect de discuție între băieți. Ce au aflat concurenții despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x