Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Fetele au defilat în rochii de mireasă în fața familiilor. Imagini emoționante cu Amalia, Ema și Giulia

Amalia, Ema și Giulia au probat rochiile de mireasă în fața celor dragi, în emisia live de Mireasa de pe 16 iulie. Fetele au defilat și au strălucit.

Zi extrem de emoționantă pentru finalistele sezonului 13 Mireasa! După cununiile civile, fetele au defilat în rochii de mireasă în fața familiilor.

Au curs lacrimi de fericire și emoție, iar fetele îmbrăcate în rochii de mireasă au stălucit.

Printre lacrimi și suspine, Amalia a defilat în rochie de mireasă. Mama și sora au întâmpinat-o cu mari emoții. Imagini emoționante

„Este cum mi-am imaginat-o! Sebastian e cel mai bun copil, mi-a plăcut de el de la început”, a spus mama Amaliei.

„Nu am cuvinte. E cel mai așteptat moment din viața mea și nu credeam că o să am parte de așa ceva. E un sentiment unic și doresc ca toată femeile să-l simtă! Îl iubesc pe Sebastian. E omul pe care mi l-am dorit”. a spus Amalia.

Ema și cățelușa Maisa au defilat împreună în fața părinților: „Încerc să fiu eu cea puternică din familie”. Au curs lacrimi de emoții

Ema a coborât pe trepte în rochie de mireasă, alături de cățelușa Maisa. Părinții tinerei mirese au fost extrem de emoționați când au întâmpinat-o. Mama Emei a lăcrimat încă de când a ajuns în casa Mireasa.

„Încerc să fiu eu cea puternică din familie. Mă emoționez oricum când sunt lângă părinții mei”, a spus Ema.

Mama Giuliei nu a putut fi prezentă la proba rochiei de mireasă, însă a trimis ajutoare de nădejde. Imagini emoționante cu bunicii tinerei

În lacrimi, Giulia a defilat în fața bunicilor săi, extrem de emoționați și de fericiți să-și vadă nepoata în rochie de mireasă.

Mama Giuliei a intervenit telefonic, pentru că nu a putut fi prezentă fizic, ci doar cu sufletul. Doamna Carmen i-a trimis pe părinții săi, bunicii Giuliei, să-i fie alături fetei.

„Îmi pare enorm de rău că nu pot să fiu lângă voi. Promit că mă fac bine și voi fi. Giulia, am fost alături de tine în fiecare clipă”, a spus Mama Giuliei.

Marea Finală Mireasa sezon 13: Când primesc câștigătorii premiul în valoare de 40.000 euro

Alexandru și Giulia, Ema și Alan și Amalia și Sebastian sunt cuplurile care s-au căsătorit în sezonul 13 Mireasa: Meciul Iubirii. Cununia civilă a avut loc pe 16 iulie 2026, cu o zi înainte de Marea Finală.

Regulamentul spune că, cuplul căsătorit, clasat pe primul loc, având procentul cel mai mare de voturi primite de la telespectatori, este desemnat câștigător.

Înmânarea premiului în valoare totală brută de 40.000 de euro se va face în termenul prevăzut în regulamentul sezonului 13, la maximum 187 de zile de la difuzarea finalei.

Pentru a intra în posesia premiului, concurenții finaliști vor realiza și vor transmite, la solicitarea Organizatorului, în scopul prezentării în emisiune și în toate mediile de comunicare a conținutului emisiunii, materiale audio-video și foto înregistrate sau realizate de aceștia după încheierea emisiunii pentru a reflecta viața de cuplu sau momentele trăite împreună pe o durată totală de 6 luni de la data difuzării ultimei ediții a emisiunii în care au participat.

Emisiunea Mireasa a schimbat vieți, a adus împreună oameni care s-au îndrăgostit și s-au potrivit, iar acum formează familii minunate.

Cuplurile pot fi votate prin SMS la 1272 și gratuit pe cele două platforme de vot: http://mireasa.a1.ro și în Aplicația Antena 1.

Mireasa, sezon 13. AdrenaLINIA a sunat pentru ultima oară, iar Bianca și Denis au mers în camera matrimonială... Mireasa, sezon 13. Băieții au defilat în costume de mire în fața celor dragi. Imagini emoționante cu Alan, Sebastian și ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x