Antena Căutare

Mireasa, sezon 14. Cine este Mircea Fodor. Concurentul are o fetiță și este divorțat

În emisia live de Mireasa de pe 20 august 2026, fetele au urmărit cartea de vizită a lui Mircea Fodor. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a venit la Mireasa cu mama lui, doamna Isabela, și cu micul cățel Goofy.

Mircea Fodor, 32 de ani, a venit la Mireasa din Bacău, unde are propria afacere, ocupându-se de detailing auto.

Mircea este divorțat și are o fetiță în vârstă de 3 ani cu fosta soție. Concurentul a precizat că divorțul s-a pronunțat cu mai puțin de o lună ca el să vină în casa Mireasa, însă despărțirea s-a produs în aprilie, după ce ea a înșelat-o. Au avut o relație de 12 ani și o căsnicie de 4 ani. Bărbatul a mai spus că el s-a dedicat muncii și și-a neglijat astfel familia.

Cine este Mircea Fodor din sezonul 14 Mireasa. Concurentul are o fetiță și este divorțat. Ce a dezvăluit despre fosta soție: „Sunt sigur că va căuta să mă facă de râs în emisiune”

„A decis să se arunce în brațele altui bărbat. Nu am o relație bună cu fosta soție, țin legătura pentru fată. Sunt sigur că va căuta să mă facă de râs la emisiune. Am o fetiță foarte frumoasă, i-am zis că voi pleca într-o călătorie. Custodia este comună. Am afacerea mea, am bănuții mei, am casa mea, sunt destul de realizat. Prefer ca viitoarea mea nevastă să fie înțelegătoare și să aștepte pentru că la final va fi fericită”, a spus Mircea.

Mircea are o relație bună cu părinții lui și se înțelege mult mai bine cu ei de când a divorțat de mama fetiței.

„Îmi doresc pe cineva să mă iubească cu adevărat așa cum iubesc și eu. Eu iubesc profund. Îmi doresc să fie blondă, înaltă, cu forme, îmi plac ochii albaștri. Eu când iubesc nu gândesc”, a mai spus Mircea.

Chiar dacă este tată, nu ar accepta o femeie cu un copil, pentru că nu vrea să mai treacă prin momente în care partenera îi oferă toată atenția copilului și îl neglijează pe el.

Citește și: Cine sunt concurenții de la Mireasa, sezonul 14 – Regatul inimii, care poate fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14:00

Mireasa: Regatul Inimii, se vede de luni până vineri de la 14:00 pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Mireasa: Regatul Inimii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii îi pot urmări pe concurenți 24 de ore din 24, prin intermediul canalelor speciale Mireasa din AntenaPLAY.

De asemenea, telespectatorii au un cuvânt important de spus pentru că ei desemnează clasamentul săptămânal și oferă imunitate celor din top 3. Fanii pot vota pe platforma mireasa.a1.ro, pe Aplicația Antena 1 și prin SMS la 1272.

În sezonul 14, dragostea este miza, însă drumul către o fericire care să dureze până la adânci bătrâneți nu va fi lipsit de încercări. Concurenții vor trebui să demonstreze că sentimentele lor sunt suficient de puternice pentru a trece peste gelozii, conflicte și momente dificile.

„Mireasa revine cu un nou sezon, Regatul inimii, iar, ca de fiecare dată, echipa aduce provocări și surprize, atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori. Abia aștept să trăiesc din nou bucuria primei întâlniri pe care o să o am cu tinerii care se află în căutarea dragostei. Simt emoțiile unui nou început la fel ca și telespectatorii și sunt nerăbdătoare să fiu alături de cei care își vor construi poveștile în emisiune. Ne revedem de la ora 14:00, va fi o toamnă plină!”, a declarat Simona Gherghe, gazda emisiunii, înainte de debutul sezonului

Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.

Mireasa, sezon 14. Cine este Ionuț Matache. Tânărul este zodia Taur și speră să-și găsească jumătatea... Mireasa, sezon 14. Cine este Stelian Cîrciu. Vine din Târgu Jiu și se simte pregătit să se însoare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mesajul Andreei după cursa de eliminare. Cuvintele dure pe care le-a spus înainte de a părăsi casa Mireasa
Mesajul Andreei după cursa de eliminare. Cuvintele dure pe care le-a spus înainte de a părăsi casa Mireasa
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Ștefania, noua concurentă din casa Mireasa! Cu ce se ocupă tânăra și ce a recunoscut despre ea
Cine este Ștefania, noua concurentă din casa Mireasa! Cu ce se ocupă tânăra și ce a recunoscut despre ea
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x